Don’t give PiS a chance...
Duminică au avut loc alegeri legislative în Polonia și municipale în Ungaria, teste majore pentru Jaroslaw Kaczynski și Viktor Orbán, ale căror „democrații iliberale” se află în colimatorul Comisiei Europene, care a declanșat împotriva celor două țări articolul 7, cel prin care ele riscă diminuarea rolului lor în UE.
Conservatorii populiști, dreapta bigotă a lui Kaczynski, au câștigat iarăși în Polonia, chiar dacă, cu ceva mai puțin de 44%, ei n-au obținut majoritatea absolută. Partidul Lege și Justiție (PiS) a câștigat, ca orice populiști, prin mari promisiuni de prosperitate.
Opoziția, Coaliția Civică, un grup politic de centru care include și Platforma Civică din care provine actualul președinte al Consiliului European, Donald Tusk, a strâns doar 27,4% și va rămâne în opoziție.
Potrivit primelor calcule, PiS, căruia opoziția nu dorea să-i ofere o șansă ca să obțină asta, ar putea primi 239 de locuri din cele 460 ale parlamentului, suficient pentru a avea majoritatea absolută.
Nimeni nu pune la îndoială validitatea rezultatului și buna derulare a scrutinului, chiar dacă Gazeta Wyborcza menționează cel puțin un caz în care o persoană a fost găsită cu un pistol în centrul de votare... iar acea persoană făcea parte din comisia electorală. Le Monde scrie, la Paris, că partidul de la guvernare de la Varșovia a folosit tactica câștigătoare a „cârnatul electoral”.
„Cârnatul electoral” al lui Kaczynski, în Polonia, nu trebuie însă confundat cu „tactica salamului”, folosită în Ungaria vecină de către Viktor Orbán. «Kielbasa wyborcza », „cârnatul electoral”, constă în a promite cât mai mult, fără acoperire și fără intenția de a ține promisiunile irealizabile; în schimb, « szalámitaktika », în Ungaria lui Orbán, „tactica salamului”, despre care am mai scris aici, este o expresie inventată de liderul comunist maghiar Mátyás Rákosi, și care consistă în a elimina progresiv inamicii, unul câte unul, ca pe feliile de salam.
De această dată, însă, Orbán n-a mai reușit să-și „felieze” adversarii, așa încât, duminică, partidul său a realizat cel mai prost scor de un deceniu încoace în alegerile locale, iar candidatul opoziției, ecologistul Gergely Karácsony, a devenit primarul capitalei, Budapesta.
Cotidianul conservator pro-guvernamental Magyar Nemzet prezintă însă alegerile ca pe o victorie a guvernului, principalul său titlu fiind un citat din Orbán: „Alianța Fidesz-KDNP rămâne principalul partid”. În schimb liberala platformă online Index analizează victoria opoziției în Budapesta ca pe un semn că populația urbană, educată și occidentalizată, îi este din ce în ce mai opusă lui Orbán.
Europa centrală „iliberală”, cele patru țări ale „Grupului de la Visegrád” (Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia), publică, prin miniștrii lor de externe, o scrisoare descrisă pe site-ul de știri american Politico, în varianta sa bazată la Bruxelles, în care cele patru țări critică opoziția lui Emmanuel Macron față de ideea de continua extinderea UE prin primirea Albaniei și Macedoniei. „Să mergem înainte în Balcanii de Vest”, se intitulează apelul celor patru miniștri de externe: Tomáš Petříček (Cehia), Péter Szijjártó (Ungaria). Jacek Czaputowicz (Polonia). Miroslav Lajčák Slovacia).
Spre vest, separatismul
În vreme ce unii doresc extinderea UE în Balcani, în vest tensiunile separatiste rămân active, în Spania și în Belgia. La Madrid, El Pais anticipa în ediția tipărită verdictul de astăzi al Curții Supreme în privința celor 12 separatiști catalani al căror proces s-a derulat într-o atmosferă de mare tensiune. La Barcelona, La Vanguardia scria că verdictul, oricare va fi el, va deschide o nouă etapă în procesul de independență al Cataloniei.
Verdictul tocmai a căzut în această dimineață: 9 din cei 12 lideri sunt condamnați la între 9 și 13 ani închisoare. Cotidianul pro-guvernamental El Mundo o anunță cu satisfacție, precizând că cei 9 au fost condamnați pentru "răzmeriță și răufăcătorie" (sedición con malversación).
La Bruxelles, conservatorul cotidian flamand De Standaard scria în cursul nopții că în așteptarea istoricului verdict catalanii țin steagurile pregătite. Nimeni nu a prevăzut însă duritatea verdictului. Presa flamandă se interesează îndeaproape de evoluția procesului independentist din Catalonia, întrucât liderul separatist de acolo, Carles Puigdemont, a primit, spre furia Madridului, azilul în Belgia, în ciuda unui mandat de arest european, și locuiește într-o vilă din Waterloo, lângă Bruxelles, protejat de principala formațiune politică din Flandra și Belgia, partidul separatiștilor flamanzi N-VA (Noua Alianță Flamandă, Nieuw-Vlaamse Alliantie).
„Siria, începutul masacrului”
Siria ocupă însă prima pagină a majorității publicațiilor. Kurzii cheamă în ajutor trupele lui Assad, titrează la München Süddeutsche Zeitung, iar Frankfurter Allgemeine Zeitung publică, sub titlul Siniștrii aliați ai lui Erdogan, un articol despre gruparea islamistă arabă siriană Ahrar al-Sharqiyeh, care însoțește trupele turcești și care se dedă la execuții sumare de prizonieri kurzi. Turcia desfășoară grupări jihadiste împotriva kurzilor, confirmă, în Italia, La Repubblica. Trădați de Trump, kurzii tratează cu rușii, completează, tot în Italia, Corriere della Sera.
„Siria, începutul masacrului”, titrează mare în prima pagină, la Paris, și Libération, peste fotografia unui convoi de civili și jurnaliști bombardați de aviația turcă. La acest haos se adaugă fuga a aproape o mie de jihadiștii din închisorile pe care kurzii, atacați fiind de Turcia, nu le mai pot păzi. Kurzii au anunțat de altfel că păzirea prizonierilor ISIS „nu mai este o prioritate”.
La Moscova, cotidianul independent Kommersant are un ton și mai direct: Ofensiva turcă unește Siria. Armata lui Bashar Assad merge în ajutorul kurzilor. Tot Kommersant, scrie despre preparativele, în Arabia Saudită, pentru a-l primi pe Vladimir Putin în vizită acolo în aceste vremuri complicate.
Cotidianul Kremlinului, Rossiiskaia Gazeta, rezumă interviul dat de Putin, în ajunul vizitei pe care el o începe astăzi în Arabia Saudită și în Emiratele Arabe Unite, televiziunilor Al Arabiya, Sky News Arabia și RT Arabic (interviul poate fi urmărit în linkurile de aici).
Tot la Moscova, în stilul de încețoșare a cititorilor grăbiți generalizat în presa rusă, stil situat în permanență la limita de fake news, Izvestia scrie că: Succesoarea lui Merkel este invitată să viziteze Crimeea. E vorba de AKK, Annegret Kramp-Karrenbauer, șefa partidului creștin democrat CDU, principala formațiune politică din Germania, însă parcurgând articolul, cititorul negrăbit descoperă că e vorba doar de o invitație retorică, departe de a fi acceptată, venind demonstrativ din partea șefului comitetului pentru afaceri externe din parlamentul Crimeei și că îndemnul de a vizita Crimeea a fost lansat după ce numita AKK a criticat „încălcarea dreptului internațional” de către Rusia prin invadarea și ocuparea Crimeei, declarații detaliate astăzi de cotidianul stângii berlineze Tageszeiung (TAZ).
Libération mai publică și scrisoarea a o sută de personalități care cer: Să nu abandonăm kurzii și populațiile din Siria. La fel, într-o scrisoare trimisă șefei diplomației europene, Federica Mogherini, 225 de europarlamentari cer ca UE să înghețe orice export de arme spre Turcia.
În Belgia, unul din cei mai populari oameni politici, Theo Francken, vedeta în ascensiune a principalului partid politic, care este cel al naționaliștilor independentiști flamanzi, N-VA, a făcut, de la Londra, unde participa în weekend la sesiunea anuală a adunării parlamentare NATO, unde el reprezenta Belgia, o propunere foarte concretă de represalii: ca Europa să oprească orice finanțare către Turcia în cadrul negocierilor de aderare (Turcia fiind, ca și Albania și Macedonia, Serbia și Muntenegru, candidat la aderarea la UE).
België, who gives a shit?
În sfârșit, pentru a rămâne în capitala Europei, la Bruxelles, cotidianul stângii intelectuale flamande are un bilet de opinie semnat de politologul Carl Devos cu titlul englezit: België, who gives a shit?
Este vorba de eternele negocieri pentru formarea unui guvern de coaliție între partidele flamande și cele francophone. Deși alegerile generale au avut loc în luna mai, Belgia nu are încă un guvern. Alegerile din mai au accentuat fărâmițarea peisajului politic al acestei complexe federații: în Valonia au câștigat socialiștii și stânga extremă, maoistă (Partidul muncii, PTB); în Flandra, dreapta naționalistă dură, N-VA și Vlaams Belang, aceștia din urmă la limita nazismului și dorind indepedența; iar în orășelul-cvazi-stat Bruxelles a învins un amestec heteroclit de liberali și identitari locali, care caută să găsească un sens haosului multietnic al “capitalei Europei”.
O situație care reflectă complexitatea întregii Europe. In Belgia, dată fiind structura federală a țării si obligativitatea instituțională a echilibrului între comunitățile lingvistice, nu pot exista, prin definiție, decât guverne de coaliție.
Puțini sunt însă neliniștiți de felul în care se tărăgănează formarea unui guvern. În 2010-2011, Belgia a rămas 541 de zile fără un guvern, un record mondial, pe care țara ce adăpostește instituțiile UE și NATO l-a omologat cu toată modestia.
Cum o spune o vorbă de duh locală, destinată străinilor: -- “Dacă socotiți că ați înțeles Belgia înseamnă că nu v-a fost explicată cum trebuie.”
E cel puțin la fel de complicată ca Balcanii sau războiul din Siria.
Facebook Forum