La ultimul proces-spectacol stalinist din Europa de Est, pe 25 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu repeta obsesiv: „Voi răspunde doar în fața Marii Adunări Naționale!”. Ne putem lesne imagina ce-ar fi avut de spus: Ar fi vorbit despre Omul Nou și despre „societatea socialistă multilateral dezvoltată”. Despre cum a fost trădat de felonii din garda pretoriană, huliganii, bandiții și spionii aflați în slujba agenturilor inamice. Despre independență, egalitate în drepturi, suveranitate și neamestec în treburile interne. Despre cum a luptat „fără precupețire” și „a făcut totul” pentru cauza socialismului și a comunismului. Verdictul istoriei nu ar fi fost însă diferit de cel din 25 decembrie 1989: marea amăgire se destrămase definitiv, rămânea în urmă un personaj jalnic, un moșneag senil, sanguinar și monoman, încremenit în mirajul unei apocrife predestinări. Trebuia ucis rapid, într-o improvizată și absurdă parodie de proces, parte a unei dramaturgii sacrificiale menită să-i legitimeze pe noii potentați...
Revoluția română din decembrie 1989, singura violentă, singura unde regimul și succesorii săi (noua putere condusă de Ion Iliescu) au recurs la masacre împotriva populației civile (peste 1.100 de morți), a avut neîndoios un caracter anticomunist, chiar dacă unii dintre profitorii acestui moment crucial au negat și neagă acest lucru. Născută din disperare socială și revoltă morală, Revoluția a căpătat cu o viteză fulgerătoare o orientare categorică și fățișă de repudiere nu a unui vag definit totalitarism, ci a comunismului din România, în toate înfățișările sale, inclusiv cele „reformiste”.
Citez din Concluziile Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România: „Deoarece N. Ceaușescu și clica sa ajunseseră să fie identificați cu comunismul ca regim și ca ideologie (PCR-Partidul, Ceaușescu, România), era normal ca această revoltă populară să dobândească rapid un caracter anticomunist. La fel de previzibilă a fost reacția panicată și agresivă a nomenclaturii renăscute (de fapt niciodată complet distrusă). ...Deturnarea caracterului anticomunist al Revoluției din decembrie 1989 au constituit acte deliberate de asfixiere a pluralismului democratic și tentative de instaurare a unui regim autoritar, de tip dictatorial”. (ediția Humanitas, p. 777)
Nu discut aici cât a fost revoltă spontană (reală) și cât complot (tot real) în ceea ce s-a petrecut în acel însângerat decembrie. Este însă limpede că acțiunile forțelor anticomuniste, resurecția partidelor istorice, renașterea societății civile au provocat reacția brutală și perfidă a birocrației comunist-securiste, coalizată în jurul lui Ion Iliescu, devenit portdrapelul uzurpării de tip perestroikist a Revoluției. Departe de a fi un Imre Nagy sau un Dubček, Iliescu a preferat atunci să joace rolul minabil al „despotului luminat”. O mare parte a românilor (mă refer la cei informați și imuni la propaganda fesenistă) a refuzat să accepte asemenea tertipuri bolșevice.
Unul dintre studenții lui Pavlov, emigrat în Franța, a scris o carte, în anii ’30, despre violul mulțimilor prin propagandă politică. Ceea ce se urmărește este distrugerea gândirii autonome și înregimentarea fanatică. De îndată ce regimul Ceaușescu s-a năruit, entitatea succesoare, FSN, a declanșat o sistematică ofensivă propagandistică împotriva foștilor disidenți, a ziarelor și partidelor de opoziție, a economiei de piață, a Occidentului. Cum nu exista decât postul oficial de televiziune condus de valetul fesenist Răzvan Theodorescu și de fostul turnător securist și agent provocator Emanuel Valeriu, cum radio-ul public era controlat și dirijat tot de FSN, nu e deloc surprinzător că mulți oameni au căzut în capcanele minciunii organizată statal.
Acesta este adevărul despre lunile de început ale regimului autoritar-cleptocratic condus de Ion Iliescu, Petre Roman, Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Victor Atanasie Stănculescu, Theodor Stolojan, Dan Marțian, etc. Cei mai tineri poate nu știu că premierul Petre Roman a aprobat personal publicarea săptămânalului securisto-fascistoid România Mare. Recursul la puroi nu a fost (doar) moștenirea vechiului regim, ci contribuția „originală”, funestă și perversă, a liderilor FSN la marea murdărie post-decembristă.
Facebook Forum