Linkuri accesibilitate

Cîțu, despre IMM Invest: Primele contracte, semnate săptămâna viitoare. 32.000 de înscrieri


Peste 32.000 de firme s-au înscris în programul IMM Invest până joi și aproape 1.700 sunt deja în stadiul în care urmează să semneze contractul cu băncile finanțatoare.

„Vin cu un up-date al programului IMM Invest. 32.496 de IMM-uri aplicat, iar 1.690 au ajuns la bănci cu cererile. Primele contracte vor fi semnate săptămâna viitoare”, a spus ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, joi, la începutul ședinței de guvern.

„E nevoie de aceste credite pentru IMM-uri”, a punctat premierul Ludovic Orban, în ședința de Guvern, legat de acest subiect.

***

28.000 de întreprinderi mici și mijlocii s-au înregistrat în programul IMM invest în doar două zile de la relansare. Prin acest program, IMM-urile din România pot beneficia de credite garantate cu până la 90%​.

Programul permite IMM-urilor afectate de criza COVID-19 să-și asigure lichiditățile pentru derularea activității curente sau pentru investiții, prin accesarea unuia sau mai multor credite pentru realizarea de investiții garantate de Fondul Național de Garantare pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, în numele și contul statului român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Dacă în prima zi s-au înregistrat 20.000, care așteptau nerăbdătoare deblocarea programului, marți la ora 18.00 se înregistraseră încă 8.200 de noi cereri.

„IMM INVEST, acum o luna, era doar un proiect; iar astăzi are deja înscrise peste 28.000 de solicitări, care din data de 4 mai 2020, vor începe să fie prelucrate de bănci. La nivel instituțional am luat toate măsurile pentru a prelucra orice solicitare înregistrată în aplicație în termenul asumat de 72 de ore”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general Fondului Național de Garantare pentru IMM-uri.

Nancu a transmis și o serie de recomandări celor care încearcă să se înscrie și care întâmpină probleme.

Programul IMM Invest, prin care IMM-urile din România pot beneficia de credite garantate cu până la 90%, a fost lansat în urmă cu o săptămână, dar platforma imminvest.ro nu a funcționat. Oficialii guvernamentali au vorbit de un număr prea mare de accesări și de un posibil atac cibernetic asupra site-ului.

Drept urmare, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a fost solicitat pentru a prelua pe infrastructura sa site-ul.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a anunțat că 44. 000 de întreprinderi mici şi mijlocii sunt aşteptate în programul guvernamental de finanţare.

Potenţialii beneficiari îşi vor putea asigura lichidităţile pentru derularea activităţii curente sau pentru investiţii, prin accesarea de finanţări garantate.

Programul va funcționa până în 2026, în limita unui plafon inițial de 15 miliarde de lei, cu 22 de bănci implicate.

„Marți, 28 aprilie, ora 9:00, IMM INVEST este live și toți cei care doresc să beneficieze de linii de credit pentru investiții/capital de lucru garantate de stat cu până la 90% și cu dobândă subvenționată 100% pot să se înscrie în program. Acest program nu funcționează după principul "primul venit, primul servit", scria luni pe pagina de Facebook ministrul Finanțelor Florin Cîțu, mentorul programului.

Citește și:

XS
SM
MD
LG