Canada afirmă că ia în considerare expulzarea diplomaţilor chinezi după ce Beijingul a fost acuzat că a luat în vizor un parlamentar şi pe familia acestuia, potrivit BBC.
Ministrul Afacerilor Externe, Melanie Joly, l-a convocat, joi, pe ambasadorul chinez pentru a discuta subiectul. Presa canadiană a relatat că agenţia de spionaj a Canadei crede că China a căutat informaţii despre rudele parlamentarului, într-o încercare de a descuraja „poziţiile anti-China”.
Politicianul a acuzat anterior China de abuzuri în ceea ce priveşte drepturile omului.
Joi, Melanie Joly a afirmat că i-a cerut adjunctului său să îi spună ambasadorului chinez, Chong Peiwu, că ţara sa nu va tolera amestecuri în treburile sale. „Ce s-a întâmplat este complet inacceptabil”, a afirmat Joly.
„Toate opţiunile, inclusiv expulzarea diplomaţilor, rămân pe masă, în timp ce ne gândim la consecinţele acestui comportament”, a declarat ea.
Potrivit unui raport al spionajului canadian, publicat pentru prima dată în Globe and Mail, Michael Chong, un politician conservator din Canada, a fost luat în vizor de guvernul chinez după ce a iniţiat o moţiune în Parlament, în 2021, prin care tratamentul Chinei privind populaţia minoritară uigură era declarat genocid.
China protestează împotriva posibilei expulzări de către Canada a diplomatului, relatează Reuters.
Ambasadorul chinez Chong Peiwu a negat joi că un oficial de la Beijing a vizat un parlamentar canadian și familia sa pentru poziția sa anti-chinezească: „China a aderat întotdeauna la principiul ne-amestecării în treburile interne ale altor ţări”.
Parlamentarul Michael Chong a afirmat că a fost informat de Serviciul de Securitate şi Spionaj Canadian despre luare în vizor de către China. El l-a criticat pe premierul Justin Trudeau și pe guvernul său pentru că nu au expulzat un diplomat despre care agenţia de spionaj sugerează că a fost implicat.
„Ca mulţi canadieni, am familie în străinătate”, a declarat Chong. „Vizarea a familiilor aflate în străinătate pentru a-i intimida şi constrânge pe canadieni aici acasă este o ameninţare gravă, naţională”, a spus el.