În 1874 a fost publicat pentru prima dată în limba engleză un jurnal de călătorie al conducătorului Iranului, Naser al-Din Shah. Cartea oferea o perspectivă fascinantă asupra călătoriei Șahului prin Rusia, Europa Occidentală și zona Caucazului, călătorie care avusese loc cu un an mai devreme. A fost prima aventură de acest tip a unui conducător iranian.

Puțin mai jos, găsiți detaliile călătoriei, descrise în mare cu vorbele Șahului – a fost un drum care va juca mai apoi un rol important în transformarea țării. Fotografiile folosite în acest articol înfățișează locuri vizitate de Șah, atunci când a avut loc expediția.

„Slavă Domnului, am scăpat de marea cea mare și am intrat pe un râu mare, numit Volga, care e fermecător”, scrie Naser despre primele impresii referitoare la Imperiul Țarist, după călătoria pe Marea Caspică, din mai 1873. „Râul e foarte lat, atât de lat că un glonț de muschetă nu ar ajunge de la un mal la celălalt”.

„În fiecare sat există o biserică – sunt foarte frumoase și maiestuoase. Ocupația localnicilor este pescuitul”, notează șahul primele impresii despre rușii de rând.

Pe măsură ce cortegiul înainta spre sate, spune Naser, „localnicii au venit spre maluri și au strigat «Ura»”.

Unul dintre primarii orașelor de pe Volga l-a primit cu tradiționalele pâine și sare, povestește Șahul, iar data sosirii sale a fost înscrisă pe tava de servire.

Din sudul Rusiei, Șahul și însoțitorii lui au fost transportați mai departe cu trenul – ceva absolut nou pentru el.

„Ritmul trenului era în așa fel încât am depășit păsările care zburau”, se miră Naser.

Se pare că Șahul a deprins limbajul căilor ferate în Rusia.

„O «gară» e locul în care oprește trenul, i se ung roțile, iar pasagerii beau cafele și răcoritoare”.

Într-un alt pasaj, descrie un tunel prin care trece trenul ca fiind „o gaură în munte”.

Aspectele formale ale turneului au apărut pe măsură ce trenul se apropia de Moscova – Șahul și anturajul lui s-au îmbrăcat în hainele de gală și au ajuns la Kremlin, apoi se pare că au fost invitați la Teatrul Bolșoi, unde a văzut prima oară un spectacol de balet.

„S-a ridicat cortina și a apărut o lume bizară. Multe femei au început să danseze. Dansul și spectacolul se cheamă balet, adică un spectactol și dans fără replici”.

Specificul acestei forme de artă „nu poate fi descris”, spune el.

La St. Petersburg, începe partea diplomatică – Șahul are o întâlnire cu Țarul Alexandru al II-lea, un bărbat „înalt și maiestuos, care vorbește grav și are un mers impunător”.

Conversațiile dintre cei doi suverani sunt considerate confidențiale de către Șah, prin urmare, le descrie în trecere, ca fiind „lungi și plăcute”. De fapt, multe lucruri au atârnat de interacțiunea dintre cei doi conducători, ale căror țări abia ajunseseră la o pace fragilă după secole de conflict privind controlul Caucazilor.

Spectacolele de teatru de la St. Petersburg au fost chiar mai îndrăznețe decât baletul care îl vrăjise pe Șah la Moscova. Unul dintre interpreți, descris ca fiind o „femeie grasă îmbrăcată în colanți, cu sânul și picioarele goale”, a mers pe bicicletă în jurul sticlelor de vin în flăcări așezate pe podeaua scenei.

„În cele din urmă, a căzut din vehicul pe podea și fusta i-a luat foc”, scrie Șahul.

Conducătrul iranian a fost impresionat în mod special de Peterhof, rezidența regală de lângă St. Petersburg.

„E ceva precum paradisul”, descrie Șahul fântânile și parcul care se întinde până la Goful Finlandei.

Pe 29 mai, Șahul a plecat spre Vest și a făcut un ocoliș prin ce sunt azi Germania, Marea Britanie, Franța, Elveția, Grecia și Turcia, înainte de a se întoarce acasă prin Georgia.

Sosirea Șahului în portul georgian Poti (în vestul Georgiei de azi) a fost marcată de evenimente meteorologice: o furtună cu tunete și fulgere care au lovit la câțiva metri de vasul regal. „Se auzea ca și când trăgeau sute de tunuri”.

Șahul a fost întâmpinat pe malurile georgiene de „mai multe triburi și naționalități”, printre care cercasieni, lezghini, armeni, georgieni, musulmani din Daghestan, precum și mingreliani (georgieni din vestul țării) – care l-au fascinat pe șah.

„Această regiune este partea cu Cei-Cu-Capete-Goale”, scrie Naser despre mingrelieni.

„Locuitorii de aici merg cu capetele neacoperite. Nici femeile, nici bărbații, nici copiii nu poartă pălării sau căciuli pe capete”.

Foarte puțin mai încolo, însă, Șahul pare că se contrazice și îi descrie pe răzbioicii mingrelieni ca persoane care poartă „o cârpă roșie în jurul capului, care seamănă cu un turban, pistol și un cuțit mare la brâu”.

Uniforma lor, spune el, „aduce cu cea a zuavilor din Franța și a celor din triburile din Hindustan, dar muschetele lor sunt făcute la fabrica de la Tula”.

Șahul a ajuns la Tbilisi cu trenul, pe 29 august, și a fost plăcut suprins de felul în care arată orașul.

„Acum 50 de ani, acest oraș era în ruine și murdar”, scrie el, fără să explice de unde știe cum arăta locul înainte de a se fi născut. „Acum, se construiesc case particulare și clădiri publice, școli, iar bulevardele sunt pavate cu piatră”.

La fel ca la Poti, Șahul e mirat la Tbilisi de amestecul etnic de „persani, georgieni, ruși, daghestani, cercasieni, germani, armeni”.

Atunci, ca și acum, fructele din Georgia erau de o calitate uluitoare. Șahul a vorbit despre pepeni, struguri și pere, precum și despre castraveții din Tbilisi.

Pe drum spre Baku – Azerbaijanul de azi – Șahul întâlnește un peisaj dezolant, ars de soare.

„Odată ieșiți din Tbilisi, nu am mai văzut nicio urmă de lucrare a omului pe niciuna dintre părțile drumului: cât vedeai cu ochii, peste tot erau câmpii triste și munți maro”, scrie el.

N-a mai fost nevoie de tact diplomatic pe teritoriul Azerbaidjanului de azi. Sau poate că Șahul era deja obosit de la atâta drum.

„Orașul Ganja e înconjurat de grădini, dar în oraș, casele sunt sărace și mizerabile”, se plânge el.

Șahul a locuit într-un apartament pe care îl descrie ca fiind într-o „casă mizerabilă din vârful unui deal”.

În ultima bucată de drum, Șahul pare a-și fi pierdut răbdarea.

„Întregul drum spre Baku a fost uscat și prost. De fapt, o câmpie și munți atât de uscați și de nenorociți, că nu mai văzusem așa ceva. Călătoria noastră de azi a fost prin ceea ce se cheamă Cimitirul – un nume potrivit acestei regiuni”.

După o scurtă pauză la Baku, Șahul s-a îmbarcat și a pornit spre casă.

Călătoria prin șapte imperii i-a lăsat conducătorului iranian o impresie puternică și a fost văzută ca un mare succes diplomatic. Curând după ce s-a întors în Iran, Naser a început lucrările la calea ferată de lângă Teheran.

Acest articol a fost publicat inițial pe rferl.org.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.