Principala decizie luată luni în ședința Coaliției a fost stabilirea persoanei care va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europene din 9 iunie.
Este vorba de șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, care a fost agreată de ambele partide. PNL și PSD și-au dorit un independent pentru această poziție.
Candidatul comun la București, greu de găsit. Soluția: candidați separați
Stabilirea candidatului comun la Primăria Capitalei este în impas însă, deoarece sondajele de opinie comandate de PSD și PNL arată că favoritul este Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5.
Ședința coaliției nu a dus la nicio soluție, iar potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, cele două partide vor avea candidați separați la Primăria București.
„Cifrele din sondaje arată că nu putem strânge bazinele electorale separate ale celor două partide pentru un candidat comun la București”, a spus Romașcanu la un post de televiziune.
Cei doi candidați ar putea fi Gabriela Firea pentru PSD și Sebastian Burduja (PNL). Nu există însă o decizie definitivă, așa că următoarea întâlnire a coaliției va fi joi.
PNL i-a testat pe Sebastian Burduja (președintele interimar al organizației București, care și-a anunțat deja candidatura) și pe Ionuț Lupescu, fotbalist din „generația de aur”, care a făcut parte din conducerea FIFA și UEFA, despre care Nicolae Ciucă are o părere foarte bună.
PSD i-a introdus în sondaje (două la număr) pe Gabriela Firea, Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, și pe Cristian Popescu Piedone.
Ambele partide l-au inclus în sondaje și pe Nicușor Dan, actualul primar general al Bucureștiului.
Potrivit surselor Europa Liberă, cel mai bine în sondaje se plasează Popescu Piedone, cu un scor de 39%, în timp ce Gabriela Firea ar fi cotată cu 22%.
Din partea liberalilor, Sebastian Burduja ar fi situat la 17%, iar Ionuț Lupescu ar avea 28%.
Scorul bun obținut de Cristian Popescu Piedone a fost confirmat și de un sondaj Verifield, făcut la comanda actualului primar general, Nicușor Dan.
Potrivit acestui studiu, Popescu Piedone ar obține 40,4%, surclasându-i pe Nicușor Dan – 39,3% și pe Sebastian Burduja – 16%. Gabriela Firea nu a fost inclusă în sondaj, a precizat Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.
Surse din PNL au declarat pentru Europa Liberă că este „exclus” ca partidul să-l susțină pe Piedone drept candidat comun la primăria generală.
Social democraţii şi liberalii nu coagulează portretul unui primar general care să îl învingă pe Nicuşor Dan. M-am gândit să le dau o mână de ajutor. Merg până la capăt.Cristian Popescu Piedone
Problema în coaliție este că dacă Popescu Piedone va candida și fără susținerea PSD și PNL, așa cum a anunțat că va face, împotriva unui candidat comun al alianței, indiferent cine va fi acesta, voturile se vor împărți, iar șansele lui Nicușor Dan de a câștiga alegerile cresc considerabil.
De menționat că alegerile locale sunt într-un sigur tur de scrutin.
Situația pare destul de complicată și este puțin probabil ca în coaliție să se ia o decizie într-un termen scurt.
De altfel, ar mai fi timp – potrivit ordonanței de urgență care prevede comasarea alegerilor și care a fost deja adoptată în guvern, listele candidaților pentru alegerile locale trebuie depuse până la finalul lunii aprilie. Campania electorală începe în data de 10 mai.
Gabriela Firea trece la amenințări
Rezultatele sondajelor de opinie, care îi reduc considerabil șansele de a fi nominalizată candidata Coaliției, au enervat-o pe Gabriela Firea, șefa organizației PSD București.
Nu doar că aceasta a reiterat faptul că vrea să candideze și că are susținerea organizației București, dar a sugerat că este dispusă să candideze ca independentă în cazul în care PSD nu o va propune.
Gabriela Firea a cerut ca PSD și PNL să aibă candidați separați.
La momentul anunțului voi spune ce am de gând, Normal ar fi fost să candidez din partea PSD, ca data trecută. În București este o mare așteptare.Gabriela Firea
„Normal ar fi să avem candidaturi separate. Candidat PSD în persoana mea. Și atunci, de ce teoretizăm pe viața bucureștenilor, pe amarul bucureștenilor? Am luat decizia să nu-i dezamăgesc pe cetățeni, așa cum am luat decizia de fiecare dată și m-am pus pe mine pe ultimul loc și am pus oamenii întotdeauna pe primul loc. Și nu este un slogan, este modul meu de a gândi și a acționa”, a spus Gabriela Firea, la Antena 3.
Dar Gabriela Firea „nu are potențial de creștere”, spun surse din PSD pentru Europa Liberă.
În partid, deși Gabriela Firea este susținută de puternica grupare a lui Paul Stănescu, așa numitul „baron de Olt”, nu are sprijinul lui Marcel Ciolacu. Premierul vede în ea un potențial pericol pentru echilibrul de putere din PSD și pentru poziția lui la șefia partidului.
Cu toate acestea, există posibilitatea ca în final Gabriela Firea să fie desemnată candidatul PSD în situația în care se va alege formula candidaților separați.
Va fi o formulă care va avantaja PSD, pentru că Gabriela Firea este totuși bine plasată în sondaje, iar existența a doi candidați pe centru-dreapta - Nicușor Dan, susținut de alianța Dreapta Unită și Sebastian Burduja, susținut de PNL- va duce la divizarea voturilor, lucru de care va profita Firea, alegerile fiind într-un singur tur de scrutin.
Listele europene comune, puține surprize
Cea care va deschide lista comună PSD-PNL va fi Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București. Discuțiile cu Chiriac durează de cel puțin o lună, spun surse liberale pentru Europa Liberă.
Nu s-a decis însă la ce grup parlamentar european se va duce Ramona Chiriac după alegeri, la socialiști sau la populari. O decizie în acest sens va fi anunțată săptămâna viitoare.
Din informațiile Europei Libere, s-a bătut în cuie algoritmul după care vor fi împărțite cele 17 locuri considerate eligibile, posibil 19 după redristribuire. PSD va avea 10 locuri și PNL 7, iar sistemul aplicat va fi cel al partității.
Din aceste locuri, fiecare partid va ceda câte unul pentru un candidat al PULS, partidul fondat de Dan Voiculescu, om de afaceri și deținător indirect al trustului de presă Antena 3, condamnat în trecut la 10 ani de închisoare pentru corupție și colaborator al fostei Securități.
Astfel, PSD a cedat un loc pentru Maria Grapini, iar PNL unul pentru Sabina Iosub, jurnalistă la Antena 3. Din informațiile noastre, Lavinia Șandru (PULS) a ieșit din cărți.
Aceste poziții au fost cedate de PSD și PNL în schimbul sprijinului mediatic pe care Antena 3 îl va oferi alianței în campania electorală. Săptămâna trecută negocierile din coaliție s-au blocat din cauza pretențiilor ridicate de PULS.
Negocierile au ajuns până la poziția 13, pentru care s-au stabilit și numele candidaților, deși pot să apară modificări ulterioare. Aceste locuri (cu două excepții) vor fi ocupate de actuali europarlamentari.
Draftul listei comune ar putea avea următoarea componență:
1. Ramona Chiriac ( indepdentă)
2. Mihai Tudose (PSD)
3. Rareș Bogdan (PNL)
4. Claudiu Manda (PSD)
5. Dan Motreanu (PNL)
6. Victor Negrescu (PSD)
7. Siegfried Mureșan (PNL)
8. Vasile Dîncu (PSD), președintele Consiliului Național
9. Adina Vălean (PNL), comisar european pentru Transporturi
10. Maria Grapini ( PULS)
11. Daniel Buda (PNL)
12. Dragoș Benea (PSD)
13. Daniel Buda/ Vasile Blaga (PNL)
Următoarele poziții nu au fost încă stabilite, deoarece există mai mulți doritori decât locuri eligibile.
În discuție sunt: Gheorghe Falcă (PNL), Cristian Bușoi (PNL), Dan Nica, Titus Corlățean, Simona Bucura Oprescu, Gheorghe Cârciu (șeful Departamentului pentru Românii de Pretutdineni, care e susținut de Paul Stănescu), toți de la PSD.
Nici Alexandru Rafila, actualul ministru PSD al Sănătății, nici Raluca Turcan, ministrul PNL al Culturii, se pare că nu vor prinde un loc eligibil, ei neavând sprijinul partidelor din care fac parte.