Linkuri accesibilitate

Carmen Dan spune că a vorbit cu Viorica Dăncilă la 10 august, nu cu Liviu Dragnea


Carmen Dan susține că nu a avut comanda operativă la 10 august, în timpul reprimării de către jandarmi a protestelor antiguvernamentale

Fostul ministru de Interne, Carmen Dan, a spus, vineri, la DIICOT, că nu a avut un rol operativ în ceea ce privește protestul din 10 august 2018, ea subliniind că nu a luat legătura cu fostul lider PSD Liviu Dragea în acea zi, discuțiile fiind purtate doar cu fosta șefă a Guvernului, Carmen Dăncilă.

Este declarația lui Carmen Dan, după peste șase ore de audieri la sediul DIICOT, unde continuă cercetările în dosarul 10 august, în care sunt înregistrate aproape 500 de plângeri penale ale victimelor din rândul protestatarilor, în urma violențelor la care au recurs jandarmii, subordonați Ministerului de Interne.

„Este absolut firesc ca organele de anchetă să cheme la audieri pe orice persoană care are cunoștință despre momentul 10 august și este foarte bine că se întâmplă lucrul acesta. Vreau să spun sincer că mă așteptam să fiu chemată încă de anul trecut. Nu s-a pus problema niciun moment să evit în a mă prezenta în fața organelor de anchetă. A durat destul de mult, pentru că cei care au pus întrebări, anchetatorii, au fost interesați să lămurească foarte multe aspecte. În principal, aspectele de interes au vizat rolul pe care l-a avut ministrul Afacerilor Interne, respectiv Carmen Dan în acea zi.”, a spus Dan, la ieșirea de la DIICOT.

Fostul ministru de Interne a adăugat în fața jurnaliștilor că nu a a avut un rol activ, de coordonare acțiunilor operative în data de 10 august 2018.

„Mă aflam la mine în birou, nu în biroul de comandă. (...) Indiferent de culoarea politică, ministrul nu conduce operațiunele. Nu am vorbit cu Liviu Dragnea. Am făcut precizări și referitoare la comunicarea în planul organizării misiunii cu anumite persoane politice. Am spus că nu am comunicat, nu m-am întâlnit în acea zi cu nicio persoană politică, care era în afara interesului de activitate al ministerului. Am făcut precizarea că am trimis comuinicări și mesaje informative prim-ministrului în exercitarea calității guvernamentale, nu politice”, a explicat Dan. Ea a explicat și faptul că nu am avut întâlniri în acea zi cu nicio persoană politică. „Am trimis informări prim-ministrului României”, a conchis Dan.

Pe de altă parte, Viorica Dăncilă afirma, ultima dată în timpul campaniei prezidențiale, că a fost plecată din țară la 10 august, în concediu, delimitându-se de orice răspundere pentru violențele la care au recurs autoritățile împotriva protestatarilor antiguvernamentali.

Fostul ministru de Interne Carmen Dan s-a prezentat, vineri dimineață, la sediul DIICOT, pentru a fi audiată în dosarul protestelor din 10 august 2018. La sosirea la sediul Direcției, Carmen Dan a fost huiduită de protestatari, același lucru petrcându-se și la ieșirea din unitatea de parchet.

„Criminalo! Doamna senator, dă-ți demisia!”, au fost mesajele pe care mai mulți protestatari le-au strigat atunci când Carmen Dan a ajuns la sediul DIICOT.

Mai mulți protestatari #Rezist au fost prezenți, întreaga zi, în fața sediului DIICOT. Ei au adus și un banner mare pe care scria: „Vrem vinovații pentru jandarmiada 10 august!”.

Marian Moroșanu, cunoscut sub numele „Ceaușescu”, a adus o pereche de cătușe roz pentru fostul ministru.

Fostul ministru de Interne s-a prezentat în fața procurorilor pentru a fi audiată în dosarul prostestelor din 10 august 2018. Procurorii DIICOT fac cercetări cu privire la şefii din Jandarmerie care au coordonat intervențiile din 10 august 2018.

Facebook Forum

19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:39:57 0:00
1989
Latest episode
19.12.89 - Actualitatea românească: Ediție specială (II)
1989
1989

Subscribe

Abonează-te
XS
SM
MD
LG