Cu noua carte electronică de identitate cu cip (CEI), românii vor putea călători în spațiul european și vor putea genera semnătura electronică prin conectarea la anumite aplicații.
De asemenea, atunci când se mută, cetățeanul își va putea schimba singur domiciliul din buletin – conectându-se la o aplicație care îi permite acest lucru, iar noul domiciliu va fi validat de Evidența Populației, tot electronic.
Noua carte electronică de identitate cu cip arată ca un card bancar și este mult mai greu de falsificat.
În prezent, cererile pentru cărțile de identitate cu cip se pot depune doar la serviciile de evidența populației din județul Cluj.
Peste două săptămâni, începând cu primele zile din aprilie (cel mai probabil cu 4 aprilie – potrivit Ministerului Afacerilor Interne), și bucureștenii vor putea depune cereri pentru cărțile de identitate cu cip.
Apoi, din mai, potrivit Ministerului Afacerilor Interne, programul se va extinde în toată țara.
Cei care vor să își schimbe actualele cărți de identitate cu unele electronice (CEI) vor depune personal o cerere (care se va genera electronic la serviciul de evidența populației) însoțită de următorele documente: actul de identitate, certificatul de naștere în original, certificatul de căsătorie sau, dacă e cazul, certificatul/hotărârea judecătorească de divorț definitivă/irevocabilă.
La Evidența Populației, documentele vor fi scanate și introduse într-o aplicație informatică. Solicitantul va semna cererea listată de sistemul informatic în fața funcționarului public de la ghișeu.
Primele cărți de identitate cu cip au fost eliberate în jud. Cluj
Până acum, primele cărți de identitate au fost emise deja în orașul Cluj-Napoca, unde Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a implementat în ultimii patru ani un proiect-pilot.
Peste 30.000 de clujeni și-au luat astfel noile cărți de identitate cu cip.
„De ieri( 20 martie 2025 n.r.) primim cereri de la cetățeni de pe întreg teritoriul județului Cluj. Acum primim și pentru 14 ani, în proiectul-pilot am primit numai de la 18 ani în sus. Durează cam două săptămâni până primesc cărțile electronice, pentru că se tipăresc la București, la Imprimeria Națională. În timp, vom reduce perioada de tipărire la două-trei zile”, spune Sorina Trifu, director al Direcţiei județene pentru Evidenţa Populației Cluj.
Joi, 20 martie, în județul Cluj au fost preluate 67 de cereri pentru noua carte electronică de identitate, iar persoanele care le-au depus vor primi documentele pe 2 aprilie.
Carte electronică de identitate cu cip sau simplă
După ce noul tip de document va fi disponibil pentru toată lumea, buletinul cu cip se va elibera gratuit – însă doar în limita a cinci milioane de exemplare.
Asta pentru că acest tip de cărți de identitate sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (într-un proiect care costă în total 150 de milioane de euro).
După 20 mai 2025, bucureștenii care trebuie să își schimbe documentul sau își fac pentru prima dată buletin vor putea opta pentru cărți de identitate simple – care nu au cip – dar contra cost - 39 de lei.
„Cartea electronică de identitate este un document cu un format modern, este un document care are un cip și în acest cip sunt 11 servicii digitale și facilitează o interacțiune mai bună a cetățeanului cu autoritățile publice. Nu se limitează în niciun fel libertățile individuale ale cetățenilor prin această carte electronică de identitate”, a spus Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.
Despescu precizează că noul format al actului de identitate are o siguranță crescută pentru a preveni fraudele, falsurile documentelor și furtul de identitate.
Ministerul Afacerilor Interne susține că, în maximum două luni (la începutul lunii iunie), toate cele 674 de servicii de evidența populației din toată țara vor fi pregătite să primească cererile pentru cărțile electronice de identitate.
„Această carte electronică de identitate nu conține funcții care permit urmărirea geografică. Așa cum știm, pe baza unor dispozitive există posibilitatea, dar această carte nu permite localizarea din punct de vedere al urmăririi geografice.
Cipul este similar cu cel din pașapoartele pe care le folosim astăzi și pe care le folosim în deplasările în afara țării, mai ales în zona externă Schengen. Informațiile sunt accesibile numai titularului cărții”, a explicat Bogdan Despescu.
Care sunt elementele care nu pot fi falsificate
Reprezentanții MAI precizează că blancheta noii cărți de identitate este confecționată la Compania Națională Imprimeria Națională, din straturi de policarbonat presate.
„Vorbim de tehnologii adecvate erei în care trăim. Personalizarea presupune arderea unui anumit strat de policarbonat, astfel încât datele nu sunt accesibile și nu pot fi modificate. Un element esențial în ceea ce privește securizarea actului de identitate electronic este un dispozitiv variabil în lumină, a cărui conformație și design îl putem vedea doar înclinând documentul de identitate”, a spus chestorul Cătălin-Aurel Giulescu, directorul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din MAI.
În acest mod, fotografia nu va mai putea fi falsificată, așa cum se întâmplă uneori cu cărțile de identitate vechi.
În plus, ca elemente de securitate, noul document conține anumite elemente grafice și anumite linii proiectate și inserate în design, care sporesc securitatea.
„Sunt niște cuvinte în care sunt introduse greșeli voite și care devin vizibile doar în situația în care mărim de 1.000 de ori actul de identitate”, a mai spus chestorul Cătălin-Aurel Giulescu, directorul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din MAI.
Actul de identitate electronic (cu cip), adaugă Giulescu, mai conține și alte elemente de protecție, care pot fi descoperite prin palpare pe versul documentului: în partea de sus, în relief, este un portativ.
„Pentru cei care știu să interpreteze, să citească un portativ, vom regăsi primele două versuri din imnul național. Tot în zona fotografiei, în dreapta, prin personalizare, este reinscripționată seria documentului, dar astfel încât ultimul strat de policarbonat expandează și este palpabil liber”, mai spune chestorul.
De asemenea, tot ca element de securitate sunt și cernelurile folosite, o parte dintre acestea fiind vizibile doar în spectrul ultraviolet.
Ce conține cartea de identitate simplă
Cartea de identitate simplă este fără suport de stocare și va avea dimensiunile unui card bancar. Diferența este că nu conține steagul Uniunii Europene alături de cel al României.
„Cartea de identitate simplă nu este document de călătorie. Pe când cartea de identitate electronică îndeplinește funcția de document de călătorie. Asta înseamnă că, fiind posesori ai cărți electronice de identitate, putem circula nestingheriți în spațiul Uniunii Europene”, precizează chestorul Cătălin-Aurel Giulescu.
„Un alt element distinctiv pentru cartea de identitate simplă este că vom avea tipărite informații referitoare la domiciliu. Pe cartea electronică de identitate nu se regăsește tipărită informația referitoare la domiciliu, pentru că ea se află în suportul electronic de stocare”.
Cartea electronică de identitate cu cip are un cost de producție de 67 lei, în timp ce cartea electronică simplă are un cost de producție de 37 lei, precizează MAI.
Cartea de identitate se va putea elibera, la cererea părinților, și copiilor mai mici de 14 ani
Cartea electronică de identitate cu cip se va putea elibera opțional și pentru minorii cu vârsta până în 14 ani.
„Prima se eliberează doar pentru doi ani, datorită faptului că fizionomia minorului se schimbă foarte des în primii doi ani de viață. În următorii ani de viață, adică începând cu împlinirea vârstei e doi ani, termenul de valabilitate este de patru ani până la împlinirea vârstei de 14 ani”, susține Cătălin-Aurel Giulescu.
Începând cu vârsta de 14 ani, termenul de eliberare este este de cinci ani, între 14 și 18 ani.
După împlinirea vârstei de 18 ani, termenul de valabilitate al cărții de identitate este de zece ani.
De ce conține cartea de identitate mai multe serii:
Cartea electronică de identitate are mai multe serii.
Una se află pe verso, pe lateral, și este înscrisă cu caractere foarte mici. Aceasta este folosită doar pentru validarea autenticității documentului și reprezintă seria blanchetei din momentul producției. Din momentul în care este produsă blancheta se asociază în sistemul de evidența populației cu identitatea persoanei și seria cărții electronice de identitate – adică cu serie a actului de identitate care este formată din două litere și șapte caractere. Posesorii de carduri de identitate cu cip nu vor mai trebui să rețină seria și nr actului de identitate, pentru că documentul electronic este capabil să realizeze autentificarea. Atunci când primesc cartea electronică de identitate, cetățenii vor primi și un PIN accesibil numai lor cu care se vor putea loga pe anumite aplicații ale MAI și își vor putea vedea datele personale.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI