Linkuri accesibilitate

Fragmente din „Patriot” – testamentul lui Navalnîi. „Într-o zi ne vom uita la statul putinist și el nu va mai fi acolo”


Memoriile lui Alexei Navalnîi au apărut și în limba română la Editura Litera.
Memoriile lui Alexei Navalnîi au apărut și în limba română la Editura Litera.

„Cel mai bun mod de a alege conducători este prin alegeri cinstite si libere. Toată lumea are nevoie de un sistem juridic corect. Corupția distruge statul. Nu ar trebui să existe cenzură. Viitorul stă în aceste principii”, scria Alexei Navalnîi pe 17 ianuarie 2024, în închisoarea IK-3 din Siberia, cunoscută ca Lupul Polar.

Toate însemnările lui Navalnîi, unele transmise prin telefon atunci când avea dreptul să vorbească, au fost strânse într-o carte de memorii – sub numele de „Patriot”.

Cartea a apărut și în limba română, la editura Litera, în același timp cu edițiile din 22 de limbi, inclusiv în limba rusă.

Memoriile lui Navalnîi au fost publicate cu ajutorul Iuliei Navalnaia, care a strâns toate manuscrisele soțului ei.

Alexei Navalnîi a început să țină un jurnal după ce a supraviețuit otrăvii. Tot atunci s-a apucat să își scrie memoriile.

Patriot are patru părți. Începe cu episodul otrăvirii din 20 august 2020, când disidentul rus a început să se simtă rău în avionul în care mergea de la Tomsk, din Siberia, spre Moscova și se încheie cu cei trei ani petrecuți în închisoare după întoarcerea în Rusia.

Ultima parte a cărții Patriot este despre înschisoarea în care și-a petrecut ultimii trei ani din viață. Navalnîi a transmis multe din însemnări apropiațiilor lui care îl sunau.
Ultima parte a cărții Patriot este despre înschisoarea în care și-a petrecut ultimii trei ani din viață. Navalnîi a transmis multe din însemnări apropiațiilor lui care îl sunau.

„Statul putinist nu poate dăinui”

Memoriile lui Navalnîi includ un manifest despre cum ar putea fi transformată Rusia: alegeri libere, adunare constituțională, descentralizare și orientare europeană.

Alexei Navalnîi își începe cartea descriind ce făcea în momentul în care i s-a făcut rău în avionul cu care se întorcea acasă la Moscova: se uita la serialul său preferat de desene animate, Rick și Morty.

Ultimele însemnări ale lui Alexei Navalnîi sunt din 17 ianuarie 2024, înainte cu o lună de a fi ucis în închisoare. Ultima lună din viața lui rămâne necunoscută publicului larg.

În cartea sa, Alexei Navalnîi scrie ca într-o profeție din viitor că: „Statul putinist nu poate dăinui. Într-o zi ne vom uita la el și nu va mai fi acolo”.

Cum toată lumea s-a întrebat de ce a ales să se mai întoarcă în Rusia după ce a scăpat de otrăvirea făcută de regimul putinist, opozantul rus explică într-un limbaj simplu că așa i-a dictat conștiința.

„Am țara mea și convingerile mele. Nu vreau să renunț la țara mea sau să o trădez. Dacă pentru tine propriile convingerile înseamnă ceva, trebuie să fii pregătit le susții și să faci sacrificii pentru asta, dacă este necesar”, a scris Navalnîi pe 17 ianuarie.

Alexei Navalnîi s-a născut 4 iunie 1976 la Moscova și a murit pe 16 februarie 2024, în închisoare IK-3 Harp⁠(d) din Siberia. A fost un jurist, activist și politician rus. Din 2009 a început să critice și să dezvăluie corupția regimului lui Vladimir Putin. În septembrie 2013, Navalnîi a candidat la funcția de primar al Moscovei, pierzând cursa în fața lui Serghei Sobianin, candidatul lui Putin. În iulie 2013, opozantul rus a fost condamnat pentru delapidare, la cinci ani de închisoare. Pe 19 decembrie 2014, procuratura a cerut 10 ani de închisoare pentru Navalnîi în cazul «Yves Rocher», în care el și fratele său, Oleg, au fost învinuiți de furt de mijloace financiare de la firma «Yves Rocher Восток»

A stat într-o cameră de 14 pași de la un zid la altul

În cartea postumă de memorii, Alexei Navalnîi a descris condițiile atroce în care a trăit la începutul anului 2024 într-una din cele mai stricte închisori din Siberia.

Primea pedepse pentru fapte de care nu era în vreun fel vinovat. Stătea într-o cameră de „14 pași” de la un zid la altul, ceea ce îi făcea imposibilă mișcarea.

Când ieșea afară erau minus 32 de grade Celsius. Dar Navalnîi descrie această experiență cu umor și sarcasm.

„Astăzi am ieșit la o plimbare, am înghețat, și m-am gândit la Leonardo DiCaprio și la trucul personajului său cu capul mort din The Revenant: Legenda lui Hugh Glass. Nu cred că ar funcționa aici unde un cal mort ar îngheța în cel mult cincisprezece minute”, scria Navalnîi pe 9 ianuarie 2024.

De altfel, singurele însemnări din 2024 datează din 9 și 17 ianuarie.

„Mă vor otrăvi”

În carte, Alexei Navalnîi scrie că știe că își va petrece restul vieții în închisoare și că va muri acolo.

Acest fapt i l-a spus și soției lui la prima ei vizită prelungită în închisoarea din Moscova, unde a fost închis atunci când s-a întors în Rusia.

„Nu vreau să par dramatic, dar cred că există o mare probabilitate să nu ies niciodată de aici. Chiar dacă totul începe să se destrame, mă vor elimina la primul semn că regimul se prăbușește. Mă vor otrăvi”, i-a mărturisit Alexei Navalnîi Iuliei.

Cartea cuprinde multe fotografii de familie.
Cartea cuprinde multe fotografii de familie.

Navalnaia l-a aprobat și au convenit să nu își facă iluzii că va fi bine.

„Hai să decidem pentru noi că acesta este cel mai probabil lucru care se va întâmpla. Să-l acceptăm ca scenariu de bază și să ne organizăm viața în baza lui. Dacă lucrurile vor ieși mai bine, va fi minunat, dar nu vom conta pe asta și nu vom avea speranțe neîntemeiate”, a convenit Alexei Navalnîi împreună cu soția lui.

În carte, Navalnîi povestește și despre tinerețea sa, chemarea pentru activism, dar și despre căsnicia și familia sa.

De altfel, regretul disidentului rus e legat de familia lui, pe care nu o va mai vedea.

„Desigur, de ziua mea mi-aș dori să nu fiu nevoit să mă trezesc în acest iad, ci să pot lua micul-dejun cu familia mea, să primesc săruturi pe obraz de la copiii mei, să despachetez cadouri și să spun: «Uau! Asta este exact ce am visat!»”, mărturisește Navalnîi.

Rusia să plece din Ucraina și să plătească despăgubiri

În cartea de memorii, Navalnîi vorbește și despre războiul Rusiei în Ucraina și cere Rusiei să își retragă trupele și să respecte granițele Ucrainei din 1991.

Alexei Navalnîi a murit la 47 de ani. Apropiații săi spun că toate dovezile din închisoare sugerează că a fost otrăvit, dar autoritățile au ascuns dovezile.

A fost un lider al opoziției ruse, politician, militant anticorupție și deținut politic, care a câștigat recunoașterea și respectul întregii lumi.

A primit numeroase distincții internaționale printre care Premiul Saharov, Premiul anual al Parlamentului European pentru drepturile omului, Premiul pentru curaj al Summitului de la Geneva pentru drepturile omului și democrație și Premiul Dresda pentru pace.

Alexei Navalnîi, cel mai ferm opozant al lui Putin, ar fi fost găsit mort în închisoare
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:56 0:00

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG