Cazinoul din Vatra Dornei a fost construit în trei ani – din 1896 până în 1898. Un „stabiliment balnear” exista deja, băi cu abur din apă minerală se făceau, dar construcția Cazinoului a marcat începutul unei perioade care a transformat „târgul” Vatra Dornei, din Bucovina aflată sub stăpânire austriacă, într-o stațiune tot mai cunoscută și, apoi, la 17 decembrie 1907, în oraș al Austro-Ungariei.
În 1896, Vatra Dornei avusese 587 de vizitatori. În 1905, numărul lor ajunsese la 2.144.
În Primul Război Mondial, Vatra Dornei e la o aruncătură de obuz de linia frontului de Răsărit, unde armata Austro-Ungară încearcă să țină piept armatei Imperiului Rus. Tranșeele se găsesc și acum pe dealurile din jur.
Cazinoul a supraviețuit fără distrugeri masive, iar în perioada interbelică a fost restaurat, modernizat și extins, cu o terasă, de Fondul Bisericesc, cu sprijinul statului. În 1833, Împăratul Franz Josef autorizase construcția din veniturile „Domeniului și ale Fondului Religionar greco-ortodox din Bucovina.” Cazinoul este acum, după retrocedarea din 2004, proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei. Restaurarea se face cu bani europeni din cunoscutul Fond European de Dezvoltare Regională.
În perioada interbelică, Vatra Dornei era, spune ghidul turistic oficial din 1940, „o stațiune balneară de prim rang”.
„Hoteluri confortabile şi pensiuni și un număr de camere în vile şi locuinţe particulare stau la dispoziția vizitatorilor, o parte din hoteluri au apeduct şi canalizare, întregul oraş este luminat cu lumină electrică, telefonul şi telegraful ca şi Calea ferată menţin contactul strâns cu regiunile din afară a acestei insule în mijlocul munţilor, astfel că streinul care vine la Vatra Dornei, fugind de monotonia vieții de oraș, nu trebue să abandoneze cu totul confortul lui obișnuit”.
Iar despre Cazinou, același ghidul turistic din 1940 explică: „funcționează cu cafenea- restaurant, cofetărie-bar. Loc de întâlnire al publicului select. Prețuri convenabile. /.../ Noul antreprenor, familia Râpeanu din Cernăuți, va mări și mai mult faima acestui local.”
A urmat însă cel de-Al Doilea Război Mondial, când, spun istoricii, a fost folosit de armata Germaniei. În timpul retragerii trupelor naziste din Vatra Dornei în septembrie 1944 a suferit distrugeri, reparate cu începere din 1945. În 1948 clădirea a fost naționalizată.
În proprietatea statului comunist, Cazinoul a continuat să fie un punct cheie al stațiunii, despre care cei care și-l amintesc sau au lucrat aici povestesc acum cu emoție. După ’89 însă, a urmat distrugerea sa sistematică, a ajuns aproape o ruină și, pentru aceiași oameni care și-l amintesc „de atunci”, faptul că „renaște” în 2022 e aproape de necrezut:
- „Nu credeam că se va întâmpla”;
- „Am fost să văd cazinoul! Au dat jos schelele, nu pot să cred!”;
- „Am spus mereu – nu cine aduce gazul natural, cine reface cazinoul o să rămână în istoria orașului” ;
- „V-am sunat să vă spun că mi-am făcut curaj să merg să îl văd. Nu pot exprima în cuvinte ce am simțit”, mi-a spus, săptămâna trecută, la telefon, Rodica Ulea, care a lucrat la Cazinoul din Vatra Dornei la finalul anilor ’60.
