Practic, orice proces de corupție aflat în desfășurare, fie pe fond, la complet de trei judecători, fie în apel, la complet de cinci judecători, poate fi reluat. De la capăt.
Curtea Constituțională spune, explicit, în comunicatul pe care l-a dat publicității, că dispune „rejudecarea” dosarelor care nu erau nedefinitive până la 23 ianuarie 2019, o formulare neobișnuită, de raportare a CCR la instanțe.
Potrivit unor estimări ale unor magistrați, ar fi vorba de aproximativ 200 de dosare de corupție care ar putea fi rejudecate. În cazul unora dintre ele, în timpul rejudecării va interveni și prescripția.
Avocați specializați pe penal și consultați de Europa Liberă au dat de exemplu cazul lui Darius Vâlcov, care a și cerut deja rejudecarea pe fond a dosarului din cauza prezenței în completul care l-a condamnat în primă instanță la opt ani de închisoare cu executare. În situație asemenătoare se află Alina Bica, Elena Udrea, Radu Mazăre, Vlad Cosma și tatăl său, Mircea, Dan Șova, care deja a fost eliberat din închisoare pentru că a folosit decizia din iarnă a CCR, care a considerat și completurile de 5 judecători ilegale. Șova deja se află în etapa contestației în anulare.
Potrivit unor surse din CCR, s-au împotrivit declarării ca neconstituționale a completurilor de trei judecători: Livia Stanciu (numită de Klaus Iohannis), Simina Tănăsescu (desemnată de Klaus Iohannis), Daniel Morar (numit de Traian Băsescu) și Mona Pivniceru (desemnată de PNL).
În favoarea deciziei au votat Valer Dorneanu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Marian Enache (toți numiți de PSD), precum și Attlia Varga (desemnat de UDMR).
În cazul lui Liviu Dragnea, decizia de astăzi a CCR nu se aplică, pentru că are sentință definitivă, pronunțată pe 26 mai, anterioară deciziei CCR privind completul de trei judecători.
Liviu Dragnea are însă la dispoziție calea extraordinară de atac a recursului în interesul legii sau a contestației în anulare, pe care o poate exercita în termen de 30 de zile de la momentul în care va apărea motivarea completului de cinci judecători, care a reconfirmat condamnarea sa la închisoare cu executare la trei ani și jumătate în procesul angajării fictive a două secretare la Protecția Copilului Teleorman, care au lucrat, de fapt, la partid.
Avocata lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, a declarat, la A3, că nu știe în ce măsură poate folosi în favoarea clientului său decizia CCR, până nu va vedea motivarea. În timpul apelului încheiat la 26 mai, avocații inculpaților din acest dosar au cerut o excepție de neconstituționalitate exact pe această speță - alcătuirea completului de trei judecători, pe fond, care nu au fost specializați în acte de corupție, deși erau specializați în fapte penale. În timpul procesului, solicitarea a fost respinsă.
Practic, dacă decizia CCR s-ar fi dat înainte de 26 mai, Liviu Dragnea ar fi putut beneficia de ea, ar fi putut cere rejudecarea de la capăt a cauzei și, la finalul lui 2019, ar fi intervenit prescrierea faptelor.
Reacții politice la decizia CCR
De această dată, partidele de opoziție au comentat deciziile CCR
Ludovic Orban, liderul PNL, a cerut demisia celor cinci judecători CCR care au votat în favoarea acestei decizii - patru de la PSD și unul de la UDMR.
El a declarat că „este stupefiantă” decizia Curții Constituționale și abia acum se înțelege rațiunea pentru care au avut loc patru amânări - „s-a așteptat formarea majorității lui Dragnea”. „PSD a reușit, prin politrucii pe care i-a instalat la CCR să obțină compromiterea acestei instituții fundamentale în orice democrație”, a spus Orban. „De astăzi nu mai avem o Curte Constituțională a României, care să judece în funcție de Constituția țării, ci avem 5 cetățeni capabili în orice moment de o lovitură de stat. Acești indivizi se consideră deasupra voinței poporului român, deasupra Constituției și deasupra democrației. De asemenea, precizez că vom folosi toate pârghiile pe care le vom avea la dispoziție în momentul în care Partidul Național Liberal va prelua puterea pentru a readuce Curtea Constituțională în serviciul cetățeanului și în cadrul constituțional„, a mai spus președintele PNL.
La rândul lor, cei de la USR au arătat că Justiția din România a primit o „nouă și devastatoare lovitură”.„Decizia de astăzi a Curții Constituționale, la sesizarea lui Florin Iordache, servitorul credincios al lui Liviu Dragnea, arată de ce este esențial pentru statul de drept și democrația din România să fie adoptată propunerea USR de reformare a CCR, prin introducerea condiției ca persoanele numite judecător constituțional să nu fi fost membru în vreun partid politic în ultimii nouă ani”, consideră președintele USR, Dan Barna.
„Este o nouă decizie dintr-un șir mai lung de decizii care au arătat că actualii judecători ai Curții Constituționale au îndepărtat instituția de la rolul său fundamental de gardian al Constituției. În ultimii ani, CCR a fost transformată într-un jucător politic, într-un actor cheie pus în slujba intereselor PSD și ale lui Liviu Dragnea. Curtea, în componența sa actuală, a ajutat la dezincriminarea unor fapte de corupție, a limitat atribuțiile președintelui României și a tras concluzii despre ce dosare trebuiau procurorii să claseze. CCR, în actuala componență colorată politic, a decis să-i ajute pe toți infractorii judecați în ultimii 16 ani pentru fapte de corupție”, a spus președintele USR, Dan Barna.
Facebook Forum