Curtea Constituțională a decis, marți, că impunerea măștii de protecție în spații publice este neconstituțională.
Hotărârea guvernului prin care a fost impusă obligativitatea măștii în spații publice nu este, însă, neconstituțională pentru că purtarea măștii ar încălca legea fundamentală, ci pentru că guvernul nu a obținut avizul, altfel consultativ și nu obligatoriu, al Consiliului Legislativ.
„În ședința din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, transmite Curtea Constituțională într-un comunicat remis presei marți.
Neconstituționalitatea privește o eroare de procedură a guvernului, care nu a obținut avizul Consiliului Legislativ atunci când a dat hotârârea care a impus folosirea măștii în spații publice în starea de alertă.
„Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) și art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ”, arată sursa citată.
Sesizarea CCR a fost făcută de un student amendat pentru că nu purta masca în spațiu public.
În starea de alertă, guvernul a instituit folosirea obligatorie a măștii de protecție în spații publice, în cele comerciale, în mijloacele de transport în comun printr-un ordin comun al titularilor de la Sănătate și Interne.
Până la emiterea deciziei CCR, care durează circa o lună de la formularea comunicatului, este posibil ca și restricțiile să fie retrase, așa că decizia judecătorilor constituționali ar putea deveni caducă.
Decizia CCR ar putea avea consecințe și în plan juridic, pentru că toate amenzile care au fost acordate până acum pentru nepurtarea măștii în spații publice ar putea fi anulate în instanță.
Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a declarat la Digi 24 că amenzile nu vor putea fi anulate în baza deciziei CCR, care va produce consecințe doar de la data intrării ei în vigoare, pentru că atunci când au fost date, hotârârea de guvern se bucura de „prezumția de constituționalitate”.