Linkuri accesibilitate

CCR: Raportul juridic de muncă al magistraților nu poate fi reglementat prin acte administrative


Curtea Constituțională s-a pronunţat marți asupra excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi ale Legii privind statutul magistraților privind aprobarea, prin hotărâre a CSM, a regulamentului pentru concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii.

Curtea a admis, cu majoritate de voturi excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile critcate, din articolul 106 litera d) din Legea nr.303/2004 sunt neconstituționale.

Curtea a reținut că în situaţia magistraţilor, al căror statut este consacrat la nivel constituţional, elementele esenţiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege organică, iar nu printr-un act administrativ cu forţă inferioară acesteia.

„Întrucât, potrivit art.73 alin.(3) lit.l) din Constituţie, statutul judecătorilor și procurorilor se reglementează prin lege organică, şi ţinând cont de faptul că art.106 lit.d) din Legea nr.303/2004 permite ca aspecte esențiale cu privire la însăși nașterea raportului de muncă să fie reglementate printr-un act administrativ cu forţă inferioară legii, Curtea a constatat că aceste aspecte esențiale, cum sunt, spre exemplu, procedura de organizare a concursului, comisiile de concurs, probele de concurs și modalitatea de stabilire și contestare a rezultatelor, trebuiau reglementate prin lege organică – Legea nr.303/2004”, transmite Curtea Constituțională.

Or, aceste aspecte esențiale au fost reglementate, la data invocării excepției de neconstituționalitate, și sunt reglementate, și în prezent, prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, adoptat printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, iar nu prin Legea nr.303/2004.

În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile art.106 lit.d) din Legea nr.303/2004, care instituie reglementarea acestor aspecte prin acte administrative, contravin dispoziţiilor art.73 alin.(3) lit.l) din Constituţie.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie şi va fi comunicată celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei de judecată care a formulat sesizarea, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

XS
SM
MD
LG