Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu prevederile care au permis accesul partidelor politice la listele suplimentare de votanți, la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2019, a anunțat, marți, Asociaţia Specialiştilor în Confidenţialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD).
Avocatul Poporului fusese anterior sesizat de specialiștii în protecția datelor și de asociația Expert Forum, care au susținut că, doar pe baza unei cereri, partidele politice au putut copia listele suplimentare de la alegeri.
Potrivit unui comunicat de presă al ASCPD, excepţia de neconstituţionalitate vizează prevederea din Ordonanţa de urgenţă 64/2019, potrivit căreia „reprezentanţii formaţiunilor politice în birourile electorale ale secţiilor de votare pot primi, la cerere, copii ale listelor electorale suplimentare, în condiţiile stabilite prin decizie a Biroului Electoral Central".
Specialiștii în protecția datelor personale susțin că în turul I al alegerilor pentru Preşedintele României, 1.721.911 de votanţi au fost înscrişi pe listele suplimentare, în timp ce în turul II au fost înscrişi 2.094.401 de votanţi. Listele suplimentare conţineau date personale, cum ar fi nume complet, CNP, domiciliul, semnătura, seria şi numărul actului de identitate.
Potrivit acestora, Avocatul Poporului a transmis către CCR și că „fotografierea cu telefoanele mobile personale a listelor conținând datele alegătorilor nu conferă nicio garanție a asigurării securității și confidențialității datelor".
ASCPD şi Asociaţia Expert Forum au sesizat Avocatul Poporului, în luna noiembrie, și au cerut interzicerea accesului partidelor politice la listele suplimentare de votanți și anularea deciziei Biroului Electoral Central nr. 84/D/04.11.2019, care permite reprezentanţilor formaţiunilor politice în birourile electorale ale secţiilor de votare să primească, la cerere, copii ale listelor electorale suplimentare.
Specialiștii în protecția datelor personale susțineau, într-un comunicat din 18 noiembrie 2019, că președinții secțiilor de votare riscă să fie anchetați pentru nerespectarea protecției datelor cu caracter personal.