Întâlnirea Viorica Dăncilă- Benjamin Netanyahu a fost mediatizată de guvernul israelian, cu imagini de protocol, în care premierul de la Tel Aviv îi transmite șefei Executivului de la București că așteaptă mutarea ambasadei României la Ierusalim. Premierul român mulțumește și zâmbește.
Subiectul mutării ambasadei române la Ierusalim a iscat dispute politice la București, unde președintele Klaus Iohannis și-a exprimat, anul trecut, dezacordul față de demersurile Guvernului și ale liderului PSD, Liviu Dragnea în acest sens. Partidul aflat la guvernare susține mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, în vreme ce șeful statului împărtășește opinia liderilor UE, care au fost reticenți la apelurile premierului Netanyahu, ca Ierusalimul să fie recunocut drept capitală a țării sale. Pe de altă parte, Statele Unite, partener strategic al României, au început demersurile de mutare a ambasadei, după anunțul de anul trecut al președintelui Donald Trump.
Diplomația română nu are o poziție limpede din această perspectivă. Potrivit unor surse diplomatice, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, nu a însoțit-o pe premierul Dăncilă în această vizită și nici nu era cunoscută, în Modrogan, poziția șefei Guvernului în privința apelului pe care l-a reformulat, vineri, premierul israelian.Nu se știe dacă președintele Iohannis a fost ignorat și nu a fost consultat nici de această dată în privința agendei de discuții dintre Dăncilă și Netanyahu.
Supremația în privința politicii externe este încă unul dintre subiectele care marchează o falie adâncă între Klaus Iohannis și PSD. Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă contestă dreptul stipulat de Constituție ca șeful statului să traseze liniile de politică externă ale României și să asigure reprezentarea țării în relațiile cu alte state. Dincolo de divergențele de opinie între Palatul Cotroceni și Guvern, în chestiunea ambasadei în Israel s-a pus problema faptului că prim-ministrul nu a avut un mandat din partea șefului statului, potrivit ierarhiei în stat în chestiunile care țin de politica externă.
Dealtfel, după precedenta vizită în Israel a Vioricăi Dăncilă, care a fost însoțită de Liviu Dragnea la vremea respectivă, liderul PNL Ludovic Orban a făcut plângere împotriva prim-ministrului, pe care a acuzat-o de înaltă trădare, cea mai gravă faptă de care poate fi acuzat un oficial al statului, pedepsită cu închisoarea până la 25 de ani. Plângerea nu a fost investigată de procurori.
Palatul Victoria nu anunțase vizita de vineri pe agenda publică a prim-ministrului Dăncilă, iar comunicatul apărut la amiază nu a menționat nicio poziție referitoare la mutarea ambasadei României la Ierusalim. Se vorbește despre o viitoare reuniune comună a guvernelor român și israelian, care ar urma să aibă loc în prima jumătate a lui 2019, precum și de colaborare în domeniul militar și medical. Fără mențiuni precise sau acorduri încheiate.
Liviu Dragnea a vorbit, în aprilie anul trecut, despre intenția Israelului de a face investiții importante în România, în vreme ce Victor Ponta, rival politic al președintelui Camerei Deputaților, a declarat, în primăvara trecută, că mai mulți oameni de afaceri israelieni și ruși ar fi interesați de preluarea unor companii profitabile românești, ca Hidroelectrica, Portul Constanța sau aeroportul Otopeni, Transgaz sau Transelectrica.