Linkuri accesibilitate

Ce au vrut copiii de la Moș Crăciun în 2023. Ce s-a întâmplat cu scrisorile lor


Moș Crăciun a răspuns tuturor scrisorilor primite.
Moș Crăciun a răspuns tuturor scrisorilor primite.

Mii de copii români i-au scris lui Moș Crăciun să îi ceară să le aducă bucurie, dulciuri, jucării, liniște în familie sau mame mulțumite de performanțele școlare. E o tradiție de sute de ani care, în ciuda noilor tipuri de comunicare, rezistă și aduce bucurie copiilor. 

„Dragă Moș Crăciun,

Dacă exiști cu adevărat, în drumul tău, treci și pe la mine. Trebuie să mă găsești dar, dacă sunt la școală sau sunt plecat, să știi că îl găsești pe Bobi, cățelul meu, și poate să mă cheme”

Așa își începe un băiețel scrisoarea către cel mai important personaj al acestor zile. Nu îi cere mai apoi nimic special, semn că singura lui dorință este să-l vadă pe Moș.

Scrisoare unui băiețel către Moș Crăciun.
Scrisoare unui băiețel către Moș Crăciun.

Alți copii sunt mult mai pragmatici. Vor cu orice preț să obțină ce își doresc, așa că îl implică pe Moșul chiar și în a-i convinge pe părinți că merită ce își doresc. Sau îi cer să îi pună pe cei mari direct în fața faptului împlinit.

„Știu că mami și tati au zis că nu putem, dar îmi doresc foarte tare o pisicuță. PROMIT DIN TOATĂ INIMA că o să am grijă de ea și o să mă joc cu ea și o să fac curat la mine în cameră mereu.

Scrisoarea prin care o fetiță cere înțelegere în familia ei.
Scrisoarea prin care o fetiță cere înțelegere în familia ei.

Poate îi convingi tu să mă lase sau poate dacă tu doar o găsești sub brad o să li se facă milă și o să o păstreze”, scrie o fetiță.

Un alt băiețel își dorește pești, zece, cu tot cu accesorii și acvariu. E conștient că nu a fost cuminte, dar speră că Moșul cel bun îl va ierta și anul acesta și îi va îndeplini dorința.

Sunt și copii pentru care sănătatea și liniștea sunt mai importante decât orice jucărie sau animal de companie.

„Anul acesta nu-mi doresc prea mult de la tine, să nu se mai certe părinții mei, să am o familie bună, fără certuri mereu, să fie sănătoși și voioși mereu”, spune o fetiță. O alta își dorește să nu mai aibă rușine de oameni și să nu-i mai fie frică de mami și să ia note bune la școală și mami să nu mai fie mereu supărată.

Unii copii au știut exact ce își doresc de la Moș Crăciun.
Unii copii au știut exact ce își doresc de la Moș Crăciun.

Au existat și adulți care și-au pus ultima speranță de ajutor în Moș. O femeie cu 10 copii a trimis scrisoarea ei și a copiilor și a cerut, pe lângă rechizite de școală și îmbrăcăminte, mâncare.

Un profesor de la un club din Craiova i-a scris Moșului să-l anunțe că ai lui copii au fost cuminți și că ar fi frumos să primească toți câte ceva.

Au fost și copii care nu și-au dorit nimic pentru ei, dar și-au dorit ceva pentru alții, mai ales pentru cei aflați în nevoie.

Anul acesta nu am fost prea cuminte, nu am avut cele mai bune note la școală și nu am fost un copil care să stea la locul lui. Dar, dacă ai putea, anul acesta, nu aș vrea să vii la mine, deoarece am tot ce îmi trebuie, am o familie, am ce mânca, am tot ce îmi doresc. Însă, dacă ai putea, as vrea să mergi la cei care nu o duc așa bine ca mine, la cei care nu au nimic și să îi ajuți pe ei”.

Și copii maturizați înainte de vreme care nu voiau altceva decât să îi ajute pe cei mai mari să rezolve problemele de adulți.

Ceea ce îmi doresc eu e că îmi doresc din inimă aici să am o casă a noastră, să putem să locuim aici definitiv, să nu ne mai mutăm deloc, ca să putem să ne terminăm școala aici, măcar 8 clase, toți frații. (...) Mama noastră e amărâtă și chinuită că e vorba ca, acum, pe 17 februarie 2024, trebuie să plecăm de aici și nu se va ști unde ne-om duce, pentru că aici nu putem să stăm mai mult de un an”, mai scrie o fetiță

Ce s-a întâmplat cu scrisorile către Moș Crăciun

Niciodată scrisorile lui Moș Crăciun nu se pierd. Nu ajung toate la Polul Nord, dar Moșul și-a trimis, în toată lumea, spiriduși care au responsabilitatea de a îndeplini cât mai multe dintre dorințele copiilor sau ale adulților în nevoie.

În România, spiridușii Moșului au locuit, între 8 și 12 decembrie, la Poșta Română. Spiridușii au răspuns tuturor scrisorilor, iar poștașii s-au îngrijit ca scrisorile de răspuns să ajungă la timp la destinatari. De 161 de ani, poștașii români sunt spiridușii Moșului în perioada Crăciunului. Uneori, ei reușesc să găsească oameni cu suflet mare sau fundații care să îndeplinească dorințele copiilor.

Sophia și cele 10 conserve de ananas

Una dintre scrisoarile care au adus zâmbete pe fețele spiridușilor Moșului venea de la Sofia și era semnată „frumoasa ta”. Fetița își dorea jucării de pluș, atât pentru surioara ei Sara - un cățeluș, cât și pentru ea - un unicorn. Fructe pentru părinți și, pentru ea, 10 cutii de conserve, „ca să am ce mânca”.

Sofia, bucuroasă că a primit cele 10 conserve de ananas.
Sofia, bucuroasă că a primit cele 10 conserve de ananas.

Moșul s-a conformat și, cu câteva zile înainte de Crăciun, la ușa Sofiei a lăsat un sac mare în care se găseau toate bunătățile cerute. Bucuria fetei a fost de nedescris. Nici ea, nici părinții nu au sperat vreodată că Moșul chiar îi va îndeplini dorințele, în condițiie în care sunt mulți alți copii care au nevoie mai acută de lucruri sau de alimente.

Pe lângă Sofia, alți zeci de copiii au găsit în fața ușilor sacii mari, albaștri ai Moșului, pe care Poșta Română i-a folosit pentru a transporta cadourile în România.

  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

XS
SM
MD
LG