În vreme ce informația este din ce în ce mai diversă, mai multă și mai accesibilă, instrumentele disponibile pentru analizarea și interpretarea lor sunt puține; într-o mică măsură ne gândim și la ce vedem. Fluxul de imagini nu poate fi oprit, însă putem încerca să găsim timp pentru a dezbate și a înțelege cum ne influențează acestea din punct de vedere personal, cât și ca societate.
Unele dintre cele mai grele de citit medii vizuale aparțin tinerilor. Însă ce învață, în școală, copiii despre imagini?
Prea puține, spun atât experții în domeniu, cât și tinerii. Spre deosebire de orele de istoria artei, studiile vizuale abordează și subiecte precum presa, publicitatea, rețelele de socializare și elemente de cultură populară, precumserialele.
Scopul este de a învăța cum se analizează critic imaginile și mesajele transmise de ele, minimizând riscul dezinformării și înțelegând cum putem comunica prin imagini.
În acest context s-a născut clubul de cultură vizuală „After x Class”, bazat pe educația non-formală, care vrea sp privească probleme care țin de gândirea critică - să învețe elevii să „consume” imagini într-un mod mai conștient și să înțeleagă cum le pot afecta imaginile deciziile și cum le pot influența percepția asupra lumii.
La ce e utilă cultura vizuală? Zece întâlniri non-formale, în biblioteci
„Trăim într-un deceniu suprasaturat vizual și cu greu ne facem timp să acordăm atenție imaginilor. Ele au capacitatea de a atinge foarte ușor puncte nevralgice ale subconștientului”, explică Ioana Cozmeanu, co-fondatoarea clubului, care are expertiză în zona de cultură vizuală.
„Mesajul unei imagini ajunge mai repede la noi decât ajung, de obicei, cuvintele și atunci ele ne influențează pe termen scurt deciziile, fără să ne dăm seama că am cumpărat ceva pentru că am văzut un afiș în drum spre casă. Pe termen lung, ne influențează și valorile, dacă ne gândim, de exemplu, la cum sunt portretizate anumite comunități și la modul în care sunt reprezentate”, adaugă aceasta, despre importanța conștientizării importanței pe care o au imaginile.
Interesul acesteia pentru zona vizuală a început în urmă cu câțiva ani, când, împreună cu partenera ei, Ioana Diaconu, au înființat Festivalul de Cultură Vizuală. Pornind de la niște nevoi, remarcate în orașele de provincie, cele două au decis să facă un proiect separat, cu aceeași temă, doar că dedicat adolescenților.
Astfel, în toamnă, în șase orașe din România - Galați, Constanța, Râmnicu Vâlcea și Măcin, Titu și Valea Călugărească -, aproximativ 150 de tineri au învățat, printre altele, despre cum să identifice tehnologia deepfake, care sunt riscurile ei, care este rolul fotografiilor documentare în povestirea realității, precum și care este impactul rețelelor de socializare asupra identității.
„Am ales un mix de localități mai mici cu orașe mai mari, pentru că voiam să vedem cum reacționează adolescenții, în funcție de ce resurse au la dispoziție. În plus, în orașele mai mici, infrastructura culturală este destul de redusă”.
„Lucrul ăsta, alături de faptul că educația formală, în zona de cultură vizuală, nu e tocmai actualizată, poate duce la un sentiment de alienare în rândul tinerilor, în sensul că s-ar putea să discute despre o lucrare la educație plastică și să trebuiască să călătorească în alte orașe pentru a o vedea”.
Din punct de vedere vizual, tinerii consumă, în mare parte, conținutul rețelelor de socializare, dar asta nu este o surpriză, constată Ioana Cozmeanu. Apoi, ar urma jocurile video. Pornind de la cele mai apropiate elemente de ei, au început să fie analizate, treptat, imagini-document, imagini care creează empatie, imagini care manipulează, imagini care critică sau protestează.
„Am gândit structura clubului, care are zece întâlniri, în funcție de utilizările imaginii. Sistemul formal e încremenit în zona de interpretare și copiii tind ca atunci când văd o imagine să se gândească «oare mie ce-mi sugerează», ceea ce e bine, într-un fel, dar în același timp, pentru alte tipuri de imagini, din cultura pop, de exemplu, ai nevoie să poți să citești foarte bine imaginea în context”.
„Astfel, voiam foarte tare să le dezvoltăm, mai degrabă, simțul critic, în ceea ce privește imaginea, capacitatea de analiză a imaginii, și nu neapărat creativitatea”.
Având la bază conceptul de educație non-formală, clubul de cultură vizuală s-a desfășurat în bibliotecile locale ale celor șase orașe. Iar bibliotecarii au fost coordonatori. Coordonatoarele proiectului au observat că bibliotecile au ajuns să devină spații prea puțin utilizate, chiar dacă unele au beneficiat de modernizări. În plus, în perioada în care au avut loc întâlnirile, numărul de împrumuturi de cărți a crescut.
„Un alt motiv pentru care ne-am orientat către biblioteci a fost dorința de a scăpa de presiunile care vin la pachet cu desfășurarea întâlnirilor în licee. Am încercat să facem asta în, etapa de testare, dar nu sunt tolerate, de exemplu, imagini cu un Frida Khalo fumând. Aceste imagini fiind arătate în interiorul liceului, profesorii erau îngrijorați că părinții se vor revolta”, povestește Mădălina Cozmeanu.
Sistemul educațional ar fi avut nevoie de o reformă de foarte multă vreme și nu este adaptat la nevoile de astăzi, mai consideră Mădălina Cozmeanu.
„Și nouă ne-a fost destul de greu să ținem pasul cu ce consumă adolescenții, de exemplu, pentru că eu nu consum exact același tip de material vizual. Lucrurile se schimbă foarte repede și sistemul nostru educațional e foarte încet”, spune aceasta.
Pe viitor, co-fondatoarele „Aftex x Class” și-ar dori ca un opțional de cultură vizuală să facă parte din programa școlară, dar în momentul de față, ele consideră că varianta actuală a proiectului este cea mai eficientă. Educația non-formală completează lipsurile educației formale și oferă adolescenților mai multă libertate.
„Modul ăsta de a învăța, prin explorare, le trezește curiozitatea și îi face să nu mai gândească în doar în termeni de teorie și de practică. Și ăsta a fost principalul nostru obiectiv”.
De la implicațiile etice ale unei imagini, la contextualizarea lor
Din totalul de zece întâlniri ale clubului de cultură vizuală, două au constat în ateliere practice, coordonate de artiști vizuali. Dragoș Hanciu este regizor & fotograf și lucrează cu tinerii de patru ani. Pentru „After x Class”, el a petrecut câteva zile la Galați și Măcin (jud. Galați), un oraș de 7.000 de locuitori.
Pentru atelierul pe care l-a coordonat, elevii au avut de pregătit un eseu foto, pe tema culturii tineretului, o temă foarte largă, care se învârte în jurul vieții lor - o invitație pentru a explora aspecte personale.
„Copiii tind să se uite în exterior mai mult decât în interior sau în imediat apropiere și se concentrează pe spații efectiv exterioare: străzi, peisaje. Am avut o lucrare care a cuprins fotografii cu graffiti-uri amatoricești, făcute tot de copii, care se vede că n-au mâna formată, dar sunt fascinați de ideea de graffiti. Sunt toate inscripțiile rupestre, de pe clădiri, de pe blocurilor, care denotă cumva o cultură a tinerilor 0 și mi s-a părut foarte bine pe tematică ideea asta a unui băiat din Măcin”.
„La Galați am avut o fată care și-a fotografiat colegii de clasă cum se prosteau prin pauze și prin timpul liber, cum poartă costume de Halloween; și ăsta a fost un alt subiect bun”.
Pentru partea practică, elevii au putut învăța și care sunt conotațiile etice ale unei fotografii, având în vedere că, din ipostaza de creator de imagine, scopul și felul în care este prezentată o situație sunt aspecte importante.
„Atunci trebuie să îi mai direcționezi, să fie atenți, să nu pozeze vreo situație sau pe cineva într-un fel în care ei înșiși n-ar fi ok să apară. Și asta mi se pare mereu important de punctat în contextul atelierului și în general în zona de cultură vizuală” .
Dragoș Hanciu subliniază că, pe lângă componenta teoretică, o mare importanță a jucat-o și cea practică, în care elevii au printat fotografiile și le-au pus într-un context.
„Odată ce printezi niște imagini, că sunt ale tale, că nu sunt, devin fizice, sunt acolo, cu tine, iar asta îți schimbă raportarea la ele, chiar dacă nu este atât de evidentă sau atât de palpabilă”.
Și fotograful Dragoș Hanciu consideră că în sistemul educațional există un gol care ar trebui astupat repede, mai exact este necesară o componentă care să îi ajute pe elevi să se adapteze în continuu și perceapă lumea din jur, care se schimbă cu rapiditate.
„Mi se pare foarte important să existe o educație în zona vizuală, care să instruiască puțin copiii, să înțeleagă ce văd, de ce văd, și cum se interpretează lucrurile astea”.
„Trebuie să ieșim, măcar parțial, din rutina orelor de curs normale”
Matei are 17 ani și este din Galați. A aflat despre clubul de cultură vizuală de pe grupul voluntarilor bibliotecii din oraș, iar rolul lui a fost cel de ambasador. Asta a presupus să coordoneze participanții și să motiveze cât mai mulți elevi să ia parte la întâlniri. A văzut de la început o oportunitate de a se dezvolta și cel mai mult i-a plăcut că a reușit să formeze conexiuni cu alte persoane.
În cadrul proiectului, discuțiile care i-au captat atenția au fost legate de autoreprezentare, precum și cele legate de imaginea documentară și cea de presă, pe care a reușit să le descopere în detaliu.
„Mi-au ramas în minte lecțiile despre autoreprezentare, în care am aflat despre diverse proiecte ale unor artiști care vorbesc despre sine, în diverse feluri, prin creațiile lor, spre exemplu Claude Cahun, Issy Wood sau Amalia Ulman. Prin asta am învățat cum să ne reprezentăm pe sine, într-un mod mai autentic”.
În urma celor zece întâlniri, Matei a învățat să vadă altfel cultura vizuală și să o prețuiască mai tare.
„Mi-am dat seama cât de multe putem descoperi despre noi înșine prin tot ce vedem în jurul nostru, toate formele de media, de imagini, mai ales cele pe lângă care trecem, fără să dăm prea multă importanță”.
La final, acesta consideră că astfel de activități sunt binevenite în școli și că ele ar fi trebuit implementate de mai mult timp.
„Trebuie, o data pentru totdeauna, să ieșim, măcar parțial, din rutina orelor de curs normale, în care profesorul predă, iar elevii scriu și atât”.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
