„Elevii care au vulnerabilităţi care sunt certificate medical, care au avut adeverinţă, spre exemplu în primul semestru, nu sunt obligaţi să-şi reînnoiască acele adeverinţe. Adeverinţele din primul semestru, care atestă vulerabilităţi ce-i împiedică să meargă la şcoală cu prezenţă fizică, sunt valabile în continuare”, a spus ministrul Educației Sorin Cîmpeanu în conferința de presă comună cu ministrul Sănătății.
Elevii care nu au adeverințe, dar le obțin acum pentru semestrul II, le vor putea transmite şi electronic către profesori şi diriginţi.
De asemenea, elevii care au în familie persoane cu boli cronice pot face cursuri online.
„A doua categorie exceptată sunt elevii care au în familie persoane cu vulnerabilităţi cronice, unele care conduc la recomandarea de a nu merge la şcoală cu prezenţă fizică. Şi această categorie va fi luată în considerare cu maximă atenţie”, a arătat ministrul Educației.
Părinții vor avea un rol important în trierea copiilor și sunt rugați să nu-i trimită la școală în cazul în care aceștia au simptome.
„Pentru toţi acei copii care prezintă simptome specifice într-o cât de mică măsură, se recomandă a nu fi trimişi în colectivitate, la şcoală. Nu se vor pune absenţe în aceste situaţii, trebuie un simplu anunţ făcut cadrului didactic, diriginte, profesor”, a precizat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educației a spus că prin excepțiile din rândul elevilor vulnerabili, care nu trebuie să participe fizic la școală, clasele vor fi mai puțin aglomerate.
„Scăzând acele categorii de elevi exceptate din perspectiva prezenţei fizice, aglomeraţia din sălile de clasă nu va fi chiar atât de mare cum se prezintă la nivel teoretic. Chiar şi aşa, vom veghea la respectarea acestor reguli, ne vom asigura că s-a făcut tot posibilul pentru distanţare maximă”, a spus ministrul.
Pentru profesorii care au în familie persoane vulnerabile, ordinul comun nu prevede nimic special, iar ministrul Educației a spus că acești profesori, fiind adulți, știu cum să se protejeze astfel încât să nu ducă virusul acasă.
Ce prevede ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății în privința elevilor cu vulnerabilități:
- Personalul didactic din cadrul unităților de învățământ/conexe/instituțiilor de învățământ aflat în grupa de risc, respectiv vârstnici, persoane cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară, poate desfășura activități didactice în sistem on-line numai în baza unei adeverințe emise de medicul de medicina muncii sau medicul curant. În acest caz, conducerea unității /instituției va adapta orarul școlar în mod corespunzător sau va identifica alte soluții de derulare a cursurilor.
- Preşcolarii/elevii care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticați cu boli respiratorii cronice severe, boli cardio-vasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv sau alte afecțiuni cronice, cu avizul şi recomandările specifice ale medicului curant şi cu acordul scris al părinţilor, pot fi scutiți de prezența fizică în școală.
- Pentru preșcolarii/elevii menționați mai sus, conducerile unităţilor de învăţământ vor identifica, după caz, soluţii pentru asigurarea procesului educaţional online.
- Conducerile unităților de învățământ au obligația să se asigure că sunt respectate măsurile de protecție şi cele de igienă recomandate tuturor elevilor, iar în situația preșcolarilor/elevilor menționați la alin. (2) să monitorizeze fiecare caz în parte.
- Preșcolarii/elevii menționați la alin (2), precum şi părinţii acestora, pot fi consiliaţi de medicii specialişti şi psihologii care îi au în îngrijire, în privinţa măsurilor suplimentare necesare.
- Preșcolarii/eleviicare locuiesc împreună cu o persoană care face parte dintr-o grupă de risc, după o evaluare medicală a persoanei respective, pot să nu se prezinte fizic la şcoală, la recomandarea medicului curant și cu acordul părinților/reprezentantului legal.
- Pentru preșcolarii/elevii menționați la alin.(6), conducerile unităţilor de învăţământ vor asigura desfășurarea procesului educaţional în sistem online.
- Preșcolarii/elevii cu dizabilităţi, care optează pentru participarea la cursuri, în funcție de specificul afecţiunii, vor beneficia de adaptarea măsurilor de prevenţie în mod adecvat dizabilităţii specifice.
- Măsurile de protecţie pentru învăţământul special, atât pentru profesori, cât şi pentru elevi, vor fi adaptate nevoilor acestora, cu avizul DSP/DSPMB.
Citiți și: Cum se deschid școlile. Cele trei scenarii și ce reguli se impun-Document