Vinerea trecuta a adus o evolutie partial neasteptata, presedintele Trump semnând o lege, care redeschide guvernul american pentru o perioada de trei saptamini, fara sa obtina, in schimb, finantarea zidului despartitor de la frontiera cu Mexicul, promisiunea sa de campanie.
Pentru sustinatorii sai apropiati aceasta este o supriza, in sensul ca nu este in nici un caz o victorie pentru un presedinte care nu vrea sa lase impresia ca a fost invins.
Imediat dupa decizie, citiva dintre cei mai activi sustinatori ultra-conservatori l-au criticat pentru ca ar fi cedat presiunilor. Si acestea se acumulasera in intervalul in care guvernul federal a fost inchis, cel mai lung din istoria americana. Nu se stie care a fost picatura care a umplut paharul rezistentei lui Trump.
Sondajele care aratau cert ca populatia ii invinuieste, pe el si pe republicani, pentru inchiderea guvernului? Faptul ca aeroporturi importante din America dadeau semne ca nu pot continua, fara riscuri majore, activitatea, in absenta lucratorilor federali? Sau faptul ca senatori republicani au semnalat ca guvernul trebuie redeschis si presedintele a vazut ca isi pierde sprijinul in Congres? Sau toti acesti factori la un loc, ca si reactiile din presa la situatia celor 800 de mii de salariati, care fie nu lucrau, fie lucrau fara sa fie platiti.
Imediat dupa ce sprijinitori ultra-conservatori l-au atacat, Trump a scris pe tweeter ca nu a facut o concesie si ca daca negocierile nu vor duce la un acord satisfacator, fie va inchide din nou guvernul dupa 15 februarie, fie va declara stare de urgenta nationala.
Se stie ca in trecut, atunci când nu a putut declara victorie si când conservatori l-au atacat, Donald Trump a schimbat decizii.
E putin probabil ca negocierile bipartizane, din urmatoarele doua saptamini sa duca la finantarea zidului, liderii democrati sunt clar impotrivă si partidul e unit, in aceasta privinta.
Daca grupul de lucru bipartizan si bicameral va ajunge insa la un compromis, presedintelui ii va fi greu sa-l respinga pentru ca ar putea avea numarul de voturi, necesar anularii unui veto prezidential. Intr-un astfel de scenariu, lui Trump i-ar ramine doar starea de urgenta, o decizie care ar fi contestata legal, dar una dintre putinele variante in care ar putea declara victorie, cel putin in ochii bazei sale electorale.