Linkuri accesibilitate

Ce urmează între SUA și Iran. Companiile aeriene nu mai trec peste Strâmtorarea Ormuz


Harta furnizată de Departmentul Apărării de la Washington pe 20 iunie 2019 pentru a arăta unde a fost doborâtă drona americană de către forțele militare iraniene
Harta furnizată de Departmentul Apărării de la Washington pe 20 iunie 2019 pentru a arăta unde a fost doborâtă drona americană de către forțele militare iraniene

Iranul a primit un mesaj din partea preşedintelui SUA, Donald Trump, prin intermediul Omanului, noaptea trecută, că un atac american împotriva Iranului este iminent, au declarat vineri oficiali iranieni pentru Reuters.

Oficialii de la Teheran au reacţionat la scurt timp după ce New York Times a relatat că Trump a aprobat lovituri militare împotriva Iranului vineri, ca represalii la doborârea unei drone americane de supraveghere, dar că a anulat atacurile în ultimul moment.

''În mesajul său, Trump a spus că este împotriva oricărui război cu Iranul şi că vrea convorbiri cu Teheranul pe diverse teme. El a acordat o scurtă perioadă de timp pentru a obţine un răspuns, dar răspunsul imediat al Iranului a fost că liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, este cel care decide în acest caz'', a declarat pentru Reuters unul dintre oficiali sub protecţia anonimatului.

''Am făcut cunoscut în mod clar că liderul este împotriva oricăror convorbiri, dar îi va fi transmis mesajul pentru a lua o decizie ... Noi i-am spus totuşi oficialului omanez că orice atac împotriva Iranului va avea consecinţe regionale şi internaţionale'', a declarat un al doilea oficial iranian.

După săptămâni de tensiuni crescânde în contextul unor atacuri împotriva unor tancuri petroliere în Golf, Iranul a afirmat joi că a doborât o dronă militară americană de supraveghere, sporind temerile privind o confruntare militară între doi adversari de lungă durată.

Potrivit unui înalt oficial al administraţiei americane, citat de New York Times avioanele americane au decolat şi navele au luat poziţie de atac, pentru ca apoi ordinul venit să fie anulat, nefiind tras nici un foc de armă.

Ţintele includeau baterii de radar şi rachete iraniene, potrivit documentului, care citează înalţi oficiali ai administraţiei implicaţi sau informaţi în legătură cu deliberările. Loviturile iraniene erau programate pentru primele ore ale zilei, pentru a diminua riscul pentru armata iraniană sau pentru civili, afirmă NYT.

Între timp, mai multe companii aeriene globale au anunțat că modifică traseul curselor lor pentru a evita Strâmtorarea Ormuz și Golful Oman după ce Administrația Federală Aviatică a Statelor Unite (FAA) a interzis zborurile companiilor americane în zonă. Ordinul FAA a venit după ce Iranul a doborât o dronă americană, provocând îngrijorări privind siguranța zborurilor comerciale civile prin zonă. Printre companiile care au anunțat că vor evita regiunea respectivă se numără Malaysia Airlines, Qantas Airways (Australia), Singapore Airlines, Lufthansa și KLM. Mai devreme, compania americană United Airlines suspendase o cursă între aeroportul american Newark și metropola indiană Mumbai din motive de securitate.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG