În 22 aprilie 1990, după un miting electoral al PNŢCD (înaintea alegerilor generale din 20 mai), o parte dintre manifestanţi s-au baricadat în Piaţa Universităţii din București, blocând (până la 13 iunie) circulaţia pe cele două artere principale ce străbat zona centrală a Capitalei. Revendicările demonstranţilor se regăsesc într-o Declaraţie publicată pe 26 aprilie, în care figurează și punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara din martie 1990. Acest punct 8 propunea ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Iată ce transmitea Emil Hurezeanu din Piața Universității în 10 mai 1990:
10 mai 1990
Emil Hurezeanu: „A 18-a zi a demonstrației din Piața Universității. Suntem din nou împreună. Nu mai avem, cred, nicio șansă să ne despărțim atâta vreme cât în Piața Universității continuă să fie zeci de mii de oameni, care demonstrează pentru a 18-a zi consecutiv pentru libertate și adevăr, împotriva oricăror forme de neocomunism. [Mulțimea scandează: „Libertate!”
Acum, în Piața Universității se strigă din nou: „Libertate! Libertate!”. Tocmai vin de la o conferință de presă organizată de grupul de reprezentare al Alianței pentru Proclamația de la Timișoara, care - după cum sunteți informați..., ați fost informați și într-o corespondență de-a mea în programul politic, ceva mai înainte și, probabil, în emisiunile de știri - intră sâmbătă, 12 mai, la ora 17 în dialog cu dl. Ion Iliescu și cu echipa sa de negociatori.
Ce se întâmplă? Așa cum ați fost informați, deci, mai mulți reprezentanți ai grupului de reprezentare al Alianței pentru Proclamația de la Timișoara a propus o nouă formulă de dialog dlui Iliescu. Este posibil ca această formulă de dialog să fie acceptată. Astă seară, în Amfiteatrul Al. Odobescu de la Universitatea din București, cei care vor participa mai toți (pentru că a lipsit Ana Blandiana, care este acum la Cluj...; a fost astăzi la Cluj și este, probabil, încă acolo), deci, toți acești oameni care vor intra - în condiția acceptării acestei propuneri - în dialog cu dl. Ion Iliescu, sâmbătă, au acordat o conferință de presă reprezentanților presei străine și românești.
Din această nouă echipă de negociatori - din partea organizațiilor independente care sprijină demonstrația din Piața Universității, din partea Alianței pentru Proclamația de la Timișoara - vor participa, sâmbătă, la negocieri următorii domni: Gabriel Andreescu, Florin Gabriel Mărculescu, George Șerban, Vasile Popovici, Doru Mihiț, Constantin Dumitrescu - care este purtătorul de cuvânt al grupului de reprezentare al Alianței pentru Proclamația de la Timișoara - și Ana Blandiana.
Comunicatul este cunoscut, nu mă mai opresc asupra lui. Condițiile de negociere sunt ca și rândul trecut; ele n-au fost respectate însă marțea trecută însă, la 8 mai, cum bine se știe, adică: participarea presei de la început până la sfârșit la aceste negocieri. Prin participarea presei se înțelege, în primul rând, participarea operatorilor de film și de televiziune, inclusiv, a acelora propuși de negociatorii din partea Pieței Universității, din partea Alianței naționale pentru Proclamația de la Timișoara.
Și, pentru că vorbeam despre această condiție, despre participarea reprezentanților presei, să stăm de vorbă puțin cu un reprezentant al demonstranților din Piața Universității, care, în ultimele zile, s-a ocupat, și se ocupă în continuare, de difuzarea filmelor - aici, pe peretele Facultății de Arhitectură, și care vrea să ne spună mai multe lucruri despre o încercare de dialog, astăzi, la televiziune.
- „Întrucât de câteva zile nu mai avem videoproiectorul în Piață - la intervenția guvernului a fost luat - am încercat să contactăm Televiziunea, pentru a ruga, în mod politicos, să fie difuzat pe postul național o selecție din filmele care se dau aici, în Piața Universității; să știe toată țara niște adevăruri istorice despre revoluție. Am apelat, zicem noi, la o metodă elegantă, pacifistă, cu răbdare: am mers pe la Studioul electoral, mai întâi, să vedem dacă cedarea unui spațiu electoral este posibil. Foarte greu. Nu s-a putut. Aseară, am mers la director, Emanuel Valeriu. A avut o mică surpriză în momentul în care i-am spus despre ce este vorba. A fost puțin cam agitat. A spus că nu are timp, că e foarte ocupat, obosit. I-am spus:
- Nicio problemă, când doriți dumneavoastră , atunci venim să vizionați, vedeți despre ce e vorba.
- Bun, veniți mâine, adică azi, la ora 12.30, zice dânsul.
- E în regulă, mulțumim, la revedere.
Am venit astăzi la ora fixată. Când ne-a văzut, din nou, s-a agitat foarte mult:
- Da de ce trebuie să veniți trei ca să fiți în majoritate și să fiu eu în inferioritate?
- Vă rugăm să ne scuzați, ne surprinde întrebarea. Nu știu exact care-i răspunsul, dar noi nu am venit să ne măsurăm și să vă rugăm.
S-a justificat că e foarte ocupat și s-a enervat fără să aibă vreun motiv, zicând că e foarte ocupat, pentru că trebuie să vadă procesul care se dă seara pe post, pentru că el are responsabilitatea să știe ce se dă pe post...
Apropo, de Procesul militarilor la Timișoara, deci, un fel de cenzor-șef așa, ad-hoc. L-am înțeles. Am încercat să-l domolim, să-l rugăm frumos, zicându-i că putem veni și mâine. Nu a fost însă chip, pentru că insista într-una, bănuind despre ce fel de casetă e vorba, zicând că vom avea tot timpul după alegeri să dăm această casetă.”
Emil Hurezeanu: Adică, dumneavoastră voiați să-i cereți ca Televiziunea română să difuzeze o casetă, nu? Despre ce casetă e vorba?
- „Douăzeci și cinci de minute relevante, niște antiteze între afirmațiile făcute în anumite momente-cheie. De exemplu, în 22 decembrie 1989, în Comitetul Central, cu puterea de stat, cu ce s-a mai scris prin presă. Dumneavoastră știți foarte bine, deci, vreo cinci asemenea afirmații. Cum apără dumnealui comunismul în 22 decembrie la televiziune, cum [Silviu] Brucan se exprimă în fața poporului - diverse luări de poziție, vreo 25 de minute în total și vreo două minute din intervenția poliției... din traficul radio al poliției, la reprimarea manifestanților în 24 aprilie, și niște imagini cu cei bătuți. Este vorba despre un montaj de 25 de minute.”
Emil Hurezeanu: Acest montaj făcut de independenți, de cameramani care n-au nicio... de dumneavoastră, de exemplu.
- „Eu nici măcar cameraman nu-s, să știți. Dar circulau foarte multe casete, la un moment dat; văzând atâtea filme, am pus cap la cap o serie de imagini și am făcut acest montaj oarecum sintetic, încercând să-l comasăm cât mai bine...
Bun, să revin la discuția cu directorul televiziunii. Nu vă mai spun că, în câteva minute, s-a enervat foarte tare și a trebuit să întrerupem discuția cu: „Ne pare foarte rău că n-am avut înțelegere”. În ușă, când eram noi, cei trei, mi-am exprimat următorul regret: „Dle director, vă rog să mă înțelegeți că îmi pare foarte rău, nu atât pentru discuția noastră, cât pentru suferința celor câteva mii din Piață, care ar fi dorit foarte mult să aibă satisfacția vizionării pe post a acestei casete”. La care dânsul mi-a spus furios: „Poate să fie și milioane - nu mă interesează!””
Spuneam și în transmisia mea de aseară: între timp, există și o nouă înregistrare a unor convorbiri prin radio, pe care, în dimineața zilei de 24 aprilie, mai mulți funcționari superiori din Ministerul de Interne, printre care ministrul Chițac, adjunctul acestuia, generalul Moldoveanu, dar și viceprim-ministrul guvernului, dl Gelu Voican Voiculescu, le au unul cu celălalt. Se poate distinge foarte clar că între acești „factori”, cum se spunea pe vremea lui Ceaușescu, „factori responsabili de putere”, există o înțelegere privind intervenția în forță în Piața Universității.
***
Să trecem, acum, la sectorul Documente și Informații. Avem o Declarație din partea Uniunii organizațiilor de tineret maghiar din România:
„Nu a existat în istorie dictatură care, după abolire, - citesc în această declarație - să nu fi încercat revenirea la putere. Acest lucru este valabil și în cazul dictaturii comuniste, parțial înlăturată de Revoluția începută în decembrie ‘89. Reinstaurarea dictaturii creează tensiune și temeri ce se manifestă astăzi în rândul populației, ea fiind cauza reală a manifestațiilor din ultimele săptămâni. Acum, în preajma alegerilor ale căror scopuri ar fi legitimizarea unui parlament și a unui guvern capabile să asigure liniștea și calmul atât de necesar săvârșirii revoluției declarăm:
1. Punctul nr.8 al Declarației de la Timișoara ar fi o garanție pentru împiedicare reinstaurării dictaturii comuniste. Totodată, ca cetățenii să-și poată exprima liber opțiunile în spiritul punctului nr.8 al Proclamației de la Timișoara este nevoie de informarea lor obiectivă în legătură cu evenimentele din ultima perioadă, de aceea:
2. Sprijinim cererile manifestanților din București și din celelalte orașe, de a aduce la cunoștința opiniei publice adevărul despre evenimentele din 12, 28, 29 ianuarie, 18 februarie, 16, 20 martie și 24 aprilie anul curent. Dacă guvernul, care a acceptat să poarte dialog cu reprezentanții manifestanților din București, va refuza să rezolve revendicările acestora sau dacă vor recurge din nou la metoda dezinformării, vom folosi alte metode pentru a exprima dorința noastră unanimă.”
Și aici fac o paranteză pentru că sunt absorbit din nou de vibrația Pieței, unde se strigă: „Jos comunismul!” [Mulțimea scandează: Jos comunismul!] Deși nu sunt foarte aproape acum de Piață, pentru că stau puțin la o parte ca să pentru citi aceste texte, aceste declarații, cred că auziți și dumneavoastră despre ce e vorba în Piață.
Punctul trei, deci, al Declarației Uniunii organizațiilor de tineret maghiar din România:
3. Protestăm împotriva amânării nejustificate a proceselor legate direct de evenimentele din decembrie. Reluarea, respectiv, începerea proceselor este o condiție de bază a reconcilierii naționale.
4. Protestăm împotriva ilegalităților ce se comit cu ocazia campaniei electorale. Suntem de părere că vizitele în întreprinderi, monopolizarea radioului și a televiziunii, folosirea avionului prezidențial în această campanie constituie abuz de putere. Protestăm împotriva acelei decizii judecătorești injuste care împiedică participarea în alegeri a dnei Smaranda Enache și a dlui Kincses Előd.
5. Condamnăm manifestările brutale, care urmăresc intimidarea alegătorilor și a candidaților la alegeri, care au culminat cu atacarea de o violență incredibilă a dlui Radu Câmpeanu”.
Dna Smaranda Enache este directoarea Teatrului de Păpuși din Târgu Mureș, ați putut-o asculta într-una din emisiunile din nopțile trecute. Dl Kincses Előd este avocat maghiar, avocatul episcopului László Tőkés în ani mai grei, sub Ceaușescu. Amândoi candidează ca independenți pentru Adunarea Deputaților, însă, la un moment dat, la 28 aprilie, un grup de cetățeni, destul de mulți, 158, reprezentat de alți cinci, care au și nume și adrese din Târgu Mureș, au cerut Tribunalului Județean Târgu Mureș să le anuleze candidatura. Au depus, deci, o contestație la aceste tribunal.
Unul din motivele invocate de acești domni contestatari era „destabilizarea” pe care atât dna Smaranda Enache, cât și dl Kincses Előd ar întruchipa-o. Având însă în vedere că comisia guvernamentală însărcinată cu anchetarea cazului gravelor incidente din martie de la Târgu Mureș încă nu și-a făcut publice concluziile (nu pot fi trase concluzii dintr-o vinovăție care încă n-a fost stabilită de către un organism de anchetă legitim). Cu toate acestea, Tribunalul Județean Târgu Mureș a acceptat contestația în mod vădit ilegal. Această hotărâre a Tribunalului Județean este definitivă și în felul acesta dna Smaranda Enache și dl Kincses Előd au fost excluși din campania electorală. Vom mai reveni asupra acestor cazuri.
***
Avem un comunicat deosebit de important din Brașov. Acest comunicat a fost difuzat astăzi de către „Asociația 15 noiembrie” din Brașov, care-i cuprinde pe mulți dintre participanții la revolta, la prima formă de revoluție, de fapt, anticomunistă și antitotalitară de la Brașov din 15 noiembrie 1987. Iată Comunicatul Revoluționarilor din 15 Noiembrie ”87:
„Revoluționarii de la 15 noiembrie 1987, Brașov, lansează un apel către toți cetățenii României. La 15 noiembrie 1987, odată cu manifestația muncitorilor de la Brașov s-a aprins scânteia revoluției anticeaușiste și anticomuniste, aceasta fiind prima revoltă de mari proporții din Europa Răsăriteană. „Asociația 15 noiembrie”, născută imediat după revoluția din 22 decembrie 1989, din inițiativa participanților la manifestația din 15 noiembrie 1987, este continuarea ideilor de atunci.
După revoluție, a dispărut conducerea lui Ceaușescu și a principalilor săi colaborator, dar pericolul Comunismului există și în prezent. Acest pericol este determinat de prezența vechilor structuri comuniste în societatea actuală românească. Prezența nomenclaturii și a tuturor celor interesați direct în menținerea tuturor acestor structuri care le asigură privilegiile câștigate. Criza profundă politică în care se află țara în momentul de față își are drept cauză tocmai această stare de lucruri. Criza este accentuată de manipularea la care este supusă întreaga societate de aceste forțe retrograde, care tind să-și ascundă adevăratele intenții de menținere și câștigare a unei puteri legitime în spatele victoriei revoluției și cu sprijinul direct al bunei credințe a maselor.
Puterea instalată în țară a spart unitatea poporului creată de victoria revoluției, împărțind societatea și învrăjbind-o prin opunerea muncitorilor - intelectualilor, a majorității românești - minorităților naționale și invers. Exemplu: intervenția minerilor din 29 ianuarie 1990 la București și evenimentele sângeroase din 18-20 martie de la Târgu Mureș.
Tot acum, se observă cum puterea încearcă să izoleze masele de oameni care manifestează pașnic împotriva Comunismului în diferite orașe ale țării, manipulându-i pe ceilalți împotriva acestora și speculând dorința lor de bine și de liniște în societate. Exemplu: manifestațiile din Piața Universității București și din orașele: Timișoara, Constanța, Arad, Iași, Brașov și altele. Tot cetățenii țării trebuie să se implice în acest proces de eliminare a comunismului și să participe efectiv la acțiunile și măsurile necesare în vederea realizării acestui scop”.
Citesc în continuare în Declarația „Asociației 15 noiembrie” a foștilor demonstranți de la 15 noiembrie 1987 de la Brașov:
„Oameni ai muncii care reprezentați o forță socială covârșitoare și un capital de energie indispensabilă progresului țării, sunteți datori din aceste motive să continuați lupta de voi începută împotriva Comunismului în totalitatea lui. Nu vă opriți la jumătatea drumului, căci forțele care vor menținerea vechiului regim vor profita imediat ca și înainte de revoluție de pasivitatea noastră. Nu vă lăsați înșelați și conduși de zvonurile organizate cu scopul de a vă face să nu vedeți clar propriile voastre interese. Problemele politice ale țării ar trebui, mai întâi, să capete un temei într-o Constituție, legea fundamentală a țării. Această lege va stabili de cine va fi condusă țara, în ce condiții și cu ce reprezentanți. Constituția țării va consfinți instituțiile democratice ale țării, fără de care drepturile și libertățile cetățeanului nu ar putea fi respectate. Nu este necesar ca în momentul de față, adică până la elaborarea Constituției, țara să aibă președinte. Timpul maxim până la elaborarea Constituției fiind de numai doi ani și jumătate, țara va putea fi condusă de un parlament și un guvern care să i se subordoneze. Un Președinte acum constituie pericolul instaurării unei dictaturi personale, care ar putea influența elaborarea Constituției cu prevederi care să-i legitimeze puterea.
Pentru ieșirea din grava criză politică în care se află țara propunem următoarea moțiune:
- Renunțarea pentru această primă perioadă la funcția de Președinte, impusă prin Legea Electorală.
- Abrogarea capitolului 7 din legea Electorală, privind Instituția Președintelui, urmând ca această problemă să fie rezolvată după elaborarea Constituției.
- Sistemul parlamentar, instituit în condițiile unor alegeri libere și organizate democratic, va asigura guvernarea țării în această perioadă.
Solicităm punerea de urgență a Moțiunii în discuția Consiliului Provizoriu de Uniune Națională. Totodată, chemăm toate forțele democratice să sprijine această moțiune, care propune o soluție practică pentru ieșirea din criza politică și redobândirea prestigiului internațional - condiții indispensabile pentru democratizarea reală a țării și asigurarea unui climat de liniște și pace poporului român atât de greu încercat.
Niciodată nu este prea târziu!”
Semnează „Asociația 15 noiembrie” din Brașov, care-i grupează, așadar, pe participanții la marea revoltă anticeaușistă și anticomunistă de la 15 noiembrie 1987 din Brașov. Majoritatea membrilor acestei organizații sunt, bineînțeles, muncitori - muncitori din Brașov.
Din partea aceleiași organizații primim și un Apel adresat tuturor cetățenilor Brașovului, îl citez:
„Simbolul Revoluției se află în orașul nostru. Demonstrați că inima țării mai bate la Brașov, așa cum ați arătat în 15 noiembrie 1987 și la 21, 22 decembrie 1989.
Ne întrebăm cu toții: cine a tras la Brașov în timpul Revoluției și de ce? Din ce cauză la Brașov nu a avut loc niciun proces? Până când subalimentarea populației din Brașov? Eu, tu, el, ea - masele de oameni - ce am făcut pentru traiul nostru viitor? Este suficient doar să muncim la locul de muncă?
Muncitori, pericolul este mare, trebuie să fim uniți! Suferințele noastre nu au fost cumpărate de nimeni! Jurăm, sâmbătă, 12 mai 1990, invităm pe toți brașovenii să participe alături de noi la marșul 15 noiembrie, care va porni la ora 10 din fața întreprinderii de autocamioane Brașov, ajungând în jurul orei 11.30 în Piața Sfatului, pentru a deschide mitingul organizat de „Asociația 15 noiembrie”.
Am dat citire Comunicatului către toți cetățenii României din partea revoluționarilor din 1987 din Brașov.
***
Stăm de vorbă cu unul dintre cei mai tineri „golani” din Piața Universității. Cum vă numiți?
- „Eu mă numesc Luchian Claudiu.”
- „Valentin Leahu.”
Ei, ce se întâmplă? Acești onorabili tineri „golani” sunt autorii ultimului imn al revoluției din aprilie. Acest imn se numește „Golaniada”. O să-i citesc textul la început și, după aceea, o să-i ascultăm și muzica, dacă n-aveți nimic împotrivă. Deci:
GOLANIADA:
Golan e un titlu de noblețe,
Aliniat în multe seri.
Golanul n-are multe fețe,
Doar una din zori până-n zori.
Golanul cere liberate
Și comunismul să dispară.
Democrație și dreptate
Pe cerul vieții să apară.
Destul minciuna m-a hrănit,
Istoria mi-au pus-o în colț.
Vreau astăzi omul mai iubit
Și-n fruntea țării nu vreau un hoț.
Golanii cu toți, ca un golan,
Avem cu noi gânduri curate,
Dorim un lucru prea normal:
Adevărata libertate!
Refren:
Golan mereu voi fi golan
Să treacă timpul peste mine
Nu voi pleca din strad-un an
Sau până când nu va fi bine”.
[Luchian Claudiu și Valentin Leah, cântă „Imnul golanilor” ].
Deci, ce-aţi cântat acum este în primă audiţie pentru Europa Liberă?
Luchian Claudiu: „În primă audiție pentru Europa Liberă.”
Vă mulțumesc în numele ascultătorilor noștri.
***
Și acum, suntem din nou în Piață, în noapte. Piața este luminată. Zeci de mii de persoane. Poeta Magdalena Ghica va transmite Pieței acum un mesaj din partea Institutului de Istorie a Artei.
Magdalena Ghica: În această seară, nu voi face decât să dau citire unui apel…
Emil Hurezeanu: „Mai tare!”, strigă mulțimea.
Magdalena Ghica: În această seară, nu voi face decât să dau citire unui apel de solidaritate. [Mulțimea aplaudă.]
Emil Hurezeanu: Acum e bine.
Magdalena Ghica: Ținând cont de necesitatea imperioasă stabilizării și adâncirii climatului politic democratic din țară în sensul unei adevărate democrații, Institutul de Istoria Artei, principalul for de specialitate din țară, prin 21 din cei 25 de cercetători ai săi și prin cvasi-majoritatea personalului TESA, se alătură apelului intelectualilor, difuzat acum câteva zile, în sprijinul stabilirii unui dialog între conducerea țării și între reprezentanții manifestanților din Piața Universității și din alte orașe pentru Proclamația de la Timișoara. Acest apel se alătură celorlalte apele ale altor institute de cercetare științifică din țară și el va fi citită în această seară și la televiziune. [Mulțimea scandează: Cinste lor!]
Emil Hurezeanu: Replica miilor, zecilor de mii de manifestanţi din Piața Universității: „Cinste lor!”
Magdalena Ghica: Să nu-i uităm, nu avem dreptul să uităm că această extraordinară manifestație perpetuă de aici este vitală, este capitală pentru adevărata democratizare a țării. [Mulțimea scandează: Victorie!]
Emil Hurezeanu: Magdalena Ghica, numele ei de poeta; Magda Cârneci, numele ei de critic de artă, și-a încheiat intervenția și acum Piața aclamă: „Victorie! Victorie!”
***
Și acum istoricul ieșean Alexandru Zub, care citește manifestanților din Piața Universității un mesaj din partea Iașului. „Asta da Golan!” îl întâmpină Piața. [Mulțimea scandează: Ăsta da Golan!]
Stimați ascultători din țară și din străinătate, la această oră în noapte nu cuprind cu privirea imensitatea mulțimii din Piață. Deci, vorbește Alexandru Zub.
Alexandru Zub: Dați-mi voie să spun numai câteva cuvinte. Sunt profund emoționat. Acum câteva zile, am trimis din partea colegilor mei de la Iași, istorici, cercetători, un mesaj de adeziune la aceea ce se întâmplă aici, în această minunată Piață ă a libertății! [Mulțimea scandează: Jos comunismul!]
Alexandru Zub: Am, acum, ocazia să vă văd direct și sufletul meu crește mai mult decât această piață, decât această republică ideală a libertății și a demnității noastre regăsite. Este o republică pe care sper să o văd confundându-se cu țara întreagă.
Emil Hurezeanu: „Astăzi capitala, mâine - toată țara!” și „Unitate!” se strigă acum în Piața Universității.
Alexandru Zub: Vreau să spun, ca istoric, că alături de noi sunt nu numai cei care din apropiere ne pândesc, ne asistă și care nu mai sunt în viață și că dincolo de ei, cu mult în urmă, o întreagă istorie veghează la eforturile noastre. Nu este o metaforă.
De două sute de ani, românimea a încercat să-și forjeze un destin al identității sale proprii, al demnității sale și, iată, ea este astăzi pe cale de a-l realiza. Acum un secol și mai bine, când un grup de oameni, care gândeau la viitorul țării și care concepuseră un program de renaștere, au scos o gazetă a deșteptării românești, așa cum sunt atâtea, astăzi, pe piețele și pe bulevardele noastre. Această gazetă se numea „Românul” și pe frontispiciul ei, C.A. Rosetti a pus să se scrie aceste cuvinte: „Luminează-te și vei fi, voiește și vei putea!”. Pe cealaltă parte a frontispiciului același inimos luptător pentru libertate și pentru democrație a pus să se înscrie un alt indemn, o altă constatare: „La treabă bună - puțini s-adună, dar mult pot face cei puțini împreună!”
Emil Hurezeanu: Vorbește, așadar, istoricul Alexandru Zub din Iași.
Alexandru Zub: ... luând în posesie destinul, viitorul acestei țări. Este, apoi, vorba de cei puțini, care, dacă se adună, știu să facă precum fascia din legendă - puterea formidabilă pe care nicio dictatură din lume nu mai e în stare să o distrugă.
Acum un secol și jumătate, s-a spus că o stafie umblă prin Europa - stafia Comunismului. Astăzi, această stafie este izgonită de peste tot. Ea crede că se poate adăposti aici, în spațiul nostru. Ea crede că a prins drepturi definitive asupra noastră. Și, iată, suntem aici pentru a dezminți aceasta și a cere: Jos comunismul [Mulțimea scandează: Jos comunismul!]
Alexandru Zub: N-aș vrea să vă obosesc cu vorbele mele. Sunt mulți care ar vrea să-și spună păsul lor. Ca istoric, sunt, desigur, inclinat să mă gândesc la ceea ce a fost, la destinul dramatic al acestui popor, la faptul că de multe ori am fost nedreptățiți, că suntem încă, că n-am ajuns încă să identificăm corect alianțele noastre, posibilitățile noastre și că abia acum luăm cunoștință de aceste interese și de posibilitățile pe care le putem pune la lucru.
În acest moment mare al istoriei trebuie să e gândim că, de fapt, un ciclu al istoriei se încheie. Este ciclul marcat de acele idei ale revoluției din care nu toate au rodit cum se cuvine. Anumite experiențe au fost împinse dincolo de marginile umanului și rezultatul nu putea să fie decât monstruos. Iată-ne în momentul în care trebuie să facem un pas hotărât de desprindere și dumneavoastră. O faceți în clipa aceasta și vă rog să-mi dați voie să fiu împreună cu dumneavoastră! Victorie!
Emil Hurezeanu: Cel care a vorbit a fost istoricul Alexandru Zub, directorul Institutului de Istorie din Iași. [Mulțimea scandează: Victorie!]
Și acum, de la înălțimea istorică a acestor ceasuri, miile, zecile de mii de oameni din Piața Universității aclamă: „Trăiască, trăiască, să trăiască Moldova, Ardealul și Țara Românească!”
[Mulțimea scandează: Trăiască, trăiască, să trăiască Moldova, Ardealul și Țara Românească!]
***
Și acum, o surpriză pentru ascultătorii Europei Libere - un scurt interviu cu dna Mariana David, care este redactor la Televiziunea Română liberă și care a venit în această seară cu o echipă de filmat în Piața Universității.
Emil Hurezeanu: Întreb, poate nu tocmai politicos vă pun această primă întrebare, dar o fac: de ce veniți doar acum?
Mariana David: Eu am venit de foarte multe ori. Ca redactor am însoțit echipele de filmare în Piața Universității. Dacă socotesc bine, cel puțin, de cinci ori până acum. De obicei, au venit echipe care erau schimbate cam din patru în patru ore: operator, dacă era ziuă - fără lumină, dacă era seară - cu lumină. Deci, nu era nevoie de redactor.
Emil Hurezeanu: De ce v-am întrebat, pentru că sunt și eu un telespectator de câteva săptămâni, de când sunt în țară, și, e adevărat, am văzut la început, în ultimele zile ale lui aprilie, în primele zile ale demonstrației de aici, am văzut secvențe la televiziune, după care a urmat o pauză. În ultima săptămână, n-am mai văzut nimic.
Mariana David: Redacția de Actualități Interne, în general, se ocupă de actualitățile interne, care sunt nu exclusiv Universitatea. Suntem foarte puțini în redactori, foarte puțini operatori, foarte puține camere. S-a încercat, realmente, imposibilul pentru a se filma. Repet. Este pentru prima dată, de fapt, când eu ajung în balcon... pentru că, practic… dovadă că acum stăm de vorbă, operatorul filmează. Deci, el și face meseria și asta este esențial - filmarea.
Emil Hurezeanu: Și difuzarea?
Mariana David: Difuzarea este în limita spațiului și în limita încadrării în evenimentele interne ale actualității zilei. Acum, să facem o departajare, ca între colegi, evident, deși sunteți mult mai tânăr, dar ziariștii suntem, da? Bun. În cazul acesta, punctul de vedere este următorul, cel puțin, al meu personal: există evenimentul zilei și, deci, actualitatea zilei, dar mai există și problema actuală. Or, această țară are foarte multe probleme actuale, care nu mai sunt... cum să vă spun? Sunt actuale de foarte multă vreme...
Emil Hurezeanu: Și aicea, în Piață, una din revendicări este abrogarea Decretului 473, care subordonează Televiziunea Română liberă guvernului român. Ce părere aveți?
Mariana David: Am aflat despre acest decret din Revista 22. Din decembrie ”70 până în ianuarie ”90, eu nu am lucrat în televiziunea română. Deci, nu cunosc realmente absolut nimic despre acest decret. Dacă există și dacă trebuie abrogat sau nu, în momentul acesta, mă depășește. Eu nu-i cunosc prevederile.
Emil Hurezeanu: Credeți că filmul pe care îl faceți în astă seară va intra în Telejurnalul de noapte?
Mariana David: In Telejurnalul de noapte vor intra cinci minute. Este, probabil, una din puținele dăți când se dă foarte mult ca spațiu - într-un Jurnal de 10 - 15 minute - cinci minute, montate conform principiului: ce este mai important, semnificativ și revelator pentru manifestația din această seară.
Emil Hurezeanu: Vă mulțumesc mult, dna David.
***
Emil Hurezeanu: Depun mărturie – televiziunea română filmează într-adevăr acum în balconul Universității. Să vedem dacă promisiunea dnei redactor Mariana David va fi respectată și vom vedea și în programul de Actualități nocturne la televiziunea română filmul demonstrației din această seară. În acest moment, în Piață, sunt zeci de mii de persoane. Este ora 22... Zeci de mii de oameni, zeci de mii de făclii…Vorbește George Șerban, președintele Societății Timișoreana. [Mulțimea scandează: Jos comunismul!]
***
Cum vă spuneam, astăzi, 10 mai, este o seară extraordinară la București. Poate, nu m-ați crezut. Ei, bine, revin cu o nouă dovadă. Am în mână ziarul Le Figaro. Nu este marele cotidian parizian, ci săptămânalul de opinie de la București. El se numește Figaro și este o creație a celor care-l publică, a unor bucureșteni și a redacției marelui cotidian francez Le Figaro.
Aici, în Piața Universității este ora 22, se află în această seară și redactorul șef al cotidianului francez Le Figaro împreună cu mai mulți redactori ai săptămânalului Figaro de la București.
Câteva întrebări redactorului șef al marelui cotidian francez Le Figaro.
Emil Hurezeanu: Dle redactor șef, ce vă aduce, în afară de vocația și de meseria de jurnalist aici, în această Piață, care vibrează? Traducerea o face redactorul sef al săptămânalului Figaro de la București.
- „Sunt în inima revoluției, alături de acești studenți. Nu pot să nu particip la aceste evenimente și să nu văd ce se întâmplă. Împreună cu mine se află și un reporter de la mine, de la ziarul meu, care va face fotografii pentru difuzare în Le Figaro Magazine din Franța.”
Emil Hurezeanu: Și acum, îl întreb pe redactorul șef al cotidianului Le Figaro de la Paris, dacă crede, dacă își face speranțe, că săptămânalul Figaro de la București să ajungă într-o zi cea mai importantă, cea mai difuzată publicație de presă din România, așa cum Le Figaro este în Franța.
- „Bineînțeles că le doresc asta. Fără libertatea de a critica nu există laudă credibilă.”
Emil Hurezeanu: Care este, de fapt, deviza lui Le Figaro de la Paris?
- „Cred că va deveni și deviza noastră.”
Emil Hurezeanu: Sunteți la numărul doi acum și ce aveți de gând?
- „ Avem de gând să facem un ziar extraordinar, să facem un ziar care să ocupe locul gol în presa jurnalistică din România și acest ziar va ocupa acest loc gol care a rămas în presă în acest moment. Vom face un ziar foarte tare, chiar dacă este condus de redactor-șef femeie și chiar dacă noi lucrăm doar în trei oameni deocamdată la acest ziar.”
Emil Hurezeanu: Mai ales din această cauză. Vă urez și eu toate cele bune. Vă mulțumesc.
***
Este aproape ora 23. Demonstrația din Piața Universității continuă. Din păcate, această transmisie durează doar 40 de minute și se încheie aici. O transmisie aproape în direct. În orice caz, cum spun americanii – live, de data asta în sensul de - foarte, foarte vie, cred.
Vă mulțumesc pentru atenție. Emil Hurezeanu, București.”
[Tape Radio Europa Liberă: B 93372/B 93373; transcriere: Diana Benea]
Facebook Forum