Linkuri accesibilitate

Vedetele de la Hollywood și retragerea lui Joe Biden din cursa electorală


Barbra Streisand primind Medalia Libertății de la președintele democrat Barack Obama, în 2015.
Barbra Streisand primind Medalia Libertății de la președintele democrat Barack Obama, în 2015.

Anunțul retragerii președintelui democrat al SUA, Joe Biden, din cursa pentru un nou mandat, a fost comentat nu doar de oameni politici din lumea întreagă, ci și de celebrități din lumea divertismentului american.

Biden, care are 81 de ani, a confirmat duminică după-masă că nu va mai concura la alegerile din noiembrie împotriva republicanului Donald Trump, propunând-o în loc pe vicepreședinta Kamala Harris.

Actrița Barbra Streisand, o suporteră a democraților, a scris duminică seara pe X că „trebuie să-i fim recunoscători (lui Biden) pentru că a pus democrația mai presus” de carieră.

La rândul său, comediantul Jon Stewart l-a numit pe Joe Biden o „legendă”, în timp ce actorul Robert De Niro a spus că decizia sa a fost un „act de politică perspicace și patriotism altruist”.

„Nu este nimic mai important pentru țara noastră decât învingerea lui Donald Trump la urne”, a spus De Niro, un critic al lui Trump.

Actița Jamie Lee Curtis a precizat și ea, despre posibila nominalizare a Kamalei Harris, că a fost o „avocată feroce a drepturilor femeilor și a oamenilor de culoare, iar mesajul ei este unul de speranță și unitate pentru America într-o perioadă de diviziunea națională”.

Anterior anunțului lui Joe Biden, cântăreața și actrița Cher, s-a declarat pe X „torturată” de sentimente amestecate, spunând că nu crede că democrații pot câștiga președinția cu Biden, pe care însă ea, personal, „i-a iubit” de când l-a întâlnit prima dată în 2008.

În ultimele săptămâni, scrie Associated Press, mai multe personalități celebre de la Hollywood au cerut public retragerea din cursă a lui Biden, care a avut o prestație dezămăgitoare la dezbaterea cu Trump de la sfârșitul lunii iunie.

Actorul George Clooney, care în urmă cu doar câteva săptămâni moderase un eveniment de strângere de fonduri pentru Biden, a scris un articol de opinie în New York Times, cerându-i să se retragă. Titlul era: „Mi-e drag Joe Biden, dar e momentul pentru un nou candidat”.

Clooney a spus că partidul ar trebui să găsească alt candidat, anticipând că demersul ar putea fi dificil, dar va mobiliza electoratul.

AP amintește că la evenimentul de strângere de fonduri de la Los Angeles au mai participat, pe lângă Clooney: Julia Roberts, Barbra Streisand, Jimmy Kimmel, fostul președinte al SUA Barack Obama, Jack Black, Sheryl Lee Ralph, Kathryn Hahn și Jason Bateman.

Hollywoodul este în mod tradițional în favoarea democraților, fiind criticat adesea de republicanul Trump, ca și întreg statul California, pe care fostul președinte îl numește frecvent „California nebună”, pentru politicile ei progresiste.

Știre publicată inițial de Europa Liberă Moldova.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
XS
SM
MD
LG