Peste 3 milioane de alegătorii din R. Moldova votează, duminică, cine va fi președintele țării în următorii patru ani.
Actualul șef de stat, socialistul Igor Dodon, are 7 contracandidați, dar scrutinul se anunță o re-editare a alegerilor din 2016 cu Maia Sandu în postura celui mai bine cotat oponent al președintelui în exercițiu.
Fost prim-ministru și lider al partidului pro-occidental Acțiune și Solidaritate, Sandu are în sondaje o cotă de sprijin de circa 20%, în timp ce Dodon ajunge la pragul de aproximativ 23%.
35% dintre alegători declarau în sondaje că erau încă indeciși înainte de ziua votului.
În 2016, Dodon a câștigat în fața Maiei Sandu în al doilea tur de scrutin cu o diferență mai mică de 5% și multe acuzații de fraudă electorală.
Ambele tabere s-au acuzat și în acest an de acceptarea unui ajutor din străinătate și de a lucra în interesul puterilor străine.
Secțiile de vot se închid la ora 21:00. A doua rundă de alegeri este programată pe 15 noiembrie, dacă niciun candidat nu obține majoritatea duminică.
Toate evoluțiile din ziua alegerilor le puteți urmări AICI.