„Vă felicit pentru paşii importanţi făcuţi privind aderarea la Spaţiul Schengen", a spus Charles Michel, în conferința de presă comună cu președintele Klaus Iohannis, susținută miercuri la Palatul Cotroceni.
„Sunt convins că veţi face paşi suplimentari în acest sens. S-a făcut acest progres foarte mare. Puteţi conta şi de acum încolo pe sprijinul meu", a spus Charles Michel.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, se află la Bucureşti pentru discuţii privind Agenda Strategică a UE pentru următorii cinci ani.
El va discuta pe acest subiect cu preşedintele Iohannis, prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo, prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban şi prim-ministrul Croaţiei, Andrej Plenkovic.
El a spus că Uniunea Europeană și-a „învățat lecțiile” după ce a trecută prin „dificultăţi extraordinare: şi pandemia, şi clima, şi criza enegetică, şi multe incertitudini”, dar că s-au făcut progrese în ceea ce priveşte extinderea UE şi s-a ajuns la decizii foarte importante"
Charles Michel a spus că prioritățile UE sunt acum securitatea şi apărarea. „Intenţionăm să identificăm instrumentele necesare pentru investiţii", a spus șeful Consiliului European care a făcut un apel la țările UE să fie „mai responsabile pentru propria lor securitate".
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.