Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, primește a doua amendă de la CNCD pentru zidul cu care a izolat comunitatea de romi de pe strada Horea, din localitate.
După ce a fost amendat, în noiembrie 2011, cu 6.000 de lei pentru că l-a ridicat, de astă dată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării l-a amendat pe primar cu 7.000 de lei pentru că refuză să-l dărâme în pofida unei hotărâri definitive și irevocabile pe care a dat-o instanța.
- „Menținerea zidului din Baia Mare, care înconjoară o comunitate de romi, după ce instanța s-a pronunțat în mod definitiv și irevocabil asupra caracterului discriminatoriu al construcției, reprezintă faptă de discriminare continuă și încalcă dreptul la demnitate”, au decis în unanimitate membrii Consiliului care au aplicat „sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 7.000 lei față de UAT Baia Mare, prin primar”, ceea ce duce cu gândul mai degrabă la plata din bugetul localității și nu din buzunarul primarului.
Decizia CNCD a fost contestată de Cherecheş în justiție, fiind anulată, în primă instanță, de Curtea de Apel Cluj, unde a spus că zidul ar fi doar un „gard” menit să-i protejeze pe romi și amenințând că nu se va lăsa și că va merge mai departe până îi va „integra”.
„Nu există un zid, există o zonă de delimitare între nişte spaţii de locuit, nişte blocuri de locuit şi o arteră principală de circulaţie, lucru care se întâmplă peste tot în această lume. Fizic, e un gard care are 1,60 metri, pentru că au fost aproximativ 30 de accidente cu victime copii pe parcursul unui an de zile. Din momentul în care s-a construit această delimitare, n-a mai fost nici un fel de accident. Doar statistica îmi arată faptul că acest demers al nostru a fost de bun augur. Acolo nu sunt doar romi, dacă cei care menţionează acest lucru spun că acolo stau numai romi, e fals, acolo stau şi români, stau şi maghiari, oameni care au probleme sociale. Acelea sunt locuinţe sociale, nu sunt locuinţe destinate romilor şi nu vor fi niciodată locuinţe destinate în exclusivitate romilor. Nimeni din comunitatea respectivă, din acele blocuri nu a reclamat faptul că-i deranjează acea protecţie, dimpotrivă, am fost apreciaţi de către comunitatea de acolo", a spus Cherecheș, citat de RFI.
CNCD a făcut, însă, recurs iar Curtea Supremă a decis că sancțiunea dată primarului este întemeiată.
Chiar și așa, Cherecheș a ignorat decizia Înaltei Curți, de unde și a doua sancțiune primită miercuri de la CNCD.
În iunie 2012, în mandatul său, primăria Baia Mare a organizat mutarea a câteva sute de romi din zona Craica în spaţii care au aparţinut combinatului dezafectat Cuprom. Mai mulţi copii şi adulţi romi au fost duşi la spitalul local, reclamând stări de rău pe fondul intoxicării cu substanţe chimice.
Într-un interviu acordat la acea vreme RFI, primarul Cătălin Cherecheş a spus că nu era vorba de un combinat chimic, ci doar de „nişte sedii administrative" igienizate și că, de fapt, romii nu fuseseră intoxicați cu substanțele chimice de la faţa locului, ci din cauza unor „sprayuri paralizante" folosite de „pseudo-lideri" ai comunităţii de romi.
Demersul său a generat reacția îngrijorată a Ambasadei SUA și a Amnesty International.