Linkuri accesibilitate

 
Chișinăul și Uniunea Europeană au ajuns la un acord final privind depășirea crizei energetice din stânga Nistrului

Chișinăul și Uniunea Europeană au ajuns la un acord final privind depășirea crizei energetice din stânga Nistrului


Imagine din Varnița, sat din dreapta Nistrului conectat la rețeaua electrică transnistreană, în timpul deconectărilor programate de curent electric, din ianuarie 2025.
Imagine din Varnița, sat din dreapta Nistrului conectat la rețeaua electrică transnistreană, în timpul deconectărilor programate de curent electric, din ianuarie 2025.

Guvernul de la Chișinău și Uniunea Europeană au ajuns la un acord final privind depășirea crizei energetice din stânga Nistrului. Bruxelles-ul va oferi un grant de 64 de milioane de euro, dintre care circa 20 de milioane vor fi folosiți pentru achiziția gazelor destinate regiunii transnistrene.

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a spus vineri, 31 ianuarie, că banii vor fi alocați de autoritățile de la Chișinău pentru a cumpăra gaze naturale prin compania moldoveană de stat „Energocom”. Gazele vor fi oferite drept „ajutor umanitar de urgență” regiunii transnistrene, aflată în criză energetică.

Cu alte 10 milioane de euro autoritățile vor cumpăra de pe piața liberă, tot prin „Energocom”, electricitatea pentru malul drept al Nistrului. Banii vor fi utilizați și pentru sprijinirea populației.

A doua tranșă, în valoare de 34 de milioane de euro, anunțată de guvernul de la Chișinău și de Comisia Europeană, va fi oferită sub formă de sprijin bugetar.

Nu este clar în continuare, însă, când anume vor ajunge gazele în stânga Nistrului. Purtătorul de cuvânt al guvernului Republicii Moldova, Daniel Vodă, a promis, pe 28 ianuarie, că „locuitorii regiunii transnistrene vor avea căldură și lumină din 1 februarie”.

Dar Chișinăul și Bruxelles-ul abia urmează să semneze, în procedură de urgență, acordul de finanțare, iar pentru a demara procesele de achiziție, livrare și distribuție a gazelor, e nevoie și de acordul Tiraspolului.

Fără lumină de la Cuciurgan, pe malul drept

Guvernul Republicii Moldova a precizat, într-un comunicat de presă emis la scurt timp după anunțul premierului, că gazul achiziționat pentru malul stâng al Nistrului va fi folosit la producerea energiei termice pentru blocurile de locuit din regiune.

De asemenea, gazele vor fi utilizate pentru menținerea activității centralei de la Cuciurgan (MGRES) și pentru a garanta securitatea energetică a regiunii, inclusiv tranzitul de energie electrică între România, Republica Moldova și Ucraina.

Chișinăul și Bruxellesul au renunțat la ideea ca MGRES să producă electricitate pentru malul drept al Nistrului, așa cum spuneau pe 27 ianuarie, când au anunțat că UE vrea să ajute la soluționarea crizei din Transnistria.

Calculele făcute ulterior de autoritățile de la Chișinău au arătat că energia electrică cumpărată pe piața liberă e mai ieftină decât cea care ar fi fost produsă la MGRES.

Potrivit lui Daniel Vodă, un megawatt achiziționat de la MGRES ar costa circa 200 de euro, comparativ cu 120 de euro, cu cât se cumpără acum pe bursa română.

Până la declanșarea crizei, malul drept al Nistrului cumpăra curent de la Cuciurgan cu circa 65 euro per MW, în condițiile în care electricitatea era produsă prin arderea gazului furnizat de concernul rus „Gazprom”, pe care regiunea separatistă îl primea gratuit de la Federația Rusă.

Tiraspolul nu a răspuns imediat la anunțul premierului moldovean, dar a spus anterior că dorește să gestioneze independent sprijinul oferit de UE, în timp ce Chișinăul a respins această condiție.

Oferta inițială a UE și a Republicii Moldova pentru regiunea transnistreană, anunțată de Dorin Recean pe 27 ianuarie, presupunea livrarea de gaze în perioada 1-10 februarie, din contul unui grant de 30 milioane de euro al UE, pentru a alimenta regiunea separatistă și a produce energie electrică pentru malul drept la tarifele de dinaintea crizei.

Chișinăul cere transparență, Tiraspolul vrea mai mult control

La această etapă, Chișinăul și Tiraspolul nu au bătut palma privind livrările de gaze. Autoritățile constituționale așteaptă de la cele separatiste detalii tehnice și date statistice despre numărul de consumatori casnici, cei instituționali (școli, grădinițe ș.a.) și întreprinderi care produc alimente.

Asta deoarece ajutorul oferit de UE și intermediat de Chișinău este condiționat prin „transparență totală” a felului în care autoritățile de la Tiraspol distribuie gazele naturale cumpărate din bani europeni. Aceste gaze nu ar trebui să ajungă la întreprinderile mari din regiune, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova.

La rândul său, Tiraspolul a acuzat Chișinăul că „tărăgănează” acordarea ajutorului, iar liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a propus Comisiei Europene să „împartă” resursele între cele două maluri.

Propunerea liderului separatist a trezit indignarea președintelui Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu.

„Noi găsim soluții, convingem Uniunea Europeană și ei să pună condiții?”, a comentat Grosu, în marginea ședinței legislativului din 30 ianuarie. El a reiterat că autoritățile de la Chișinău trebuie să arate partenerilor europeni cum exact este consumat gazul în stânga Nistrului.

O altă condiționare importantă ține de achiziția și distribuția gazelor. Cele două procese tehnice vor fi asigurate de companiile moldovenești „Energocom” și, respectiv, „Moldovagaz”.

articol preluat de la Europa Liberă Moldova

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG