Linkuri accesibilitate

Cine a fost Shinzo Abe, fostul lider japonez asasinat în timpul unui discurs electoral


 Până când și-a dat demisia din motive medicale, în august 2020, Abe era cel mai longeviv prim-ministru al Japoniei moderne.
Până când și-a dat demisia din motive medicale, în august 2020, Abe era cel mai longeviv prim-ministru al Japoniei moderne.

Fostul premier japonez Shinzo Abe, unul dintre cei mai puternici lideri postbelici ai țării, a fost ucis vineri într-un atac cu armă în timp ce participa la un eveniment de campanie de la Nara, lângă Osaka, potrivit postului public NHK. Avea 67 de ani.

Shinzo Abe a murit în spital după ce a fost împușcat la un eveniment electoral pentru alegerile programate să aibă loc pe 10 iulie.

Abe a fost împușcat de două ori în timp ce ținea un discurs pe o stradă din orașul Nara, vineri dimineață.

Momentul discursului
Momentul discursului

Trupele de securitate de la fața locului au prins un bărbat înarmat cu armă artizanală, iar acum suspectul de 41 de ani se află în custodia poliției.

Atacatorul, Tetsuya Yamagami, a fost prins de trupele de securitate
Atacatorul, Tetsuya Yamagami, a fost prins de trupele de securitate

Tetsuya Yamagami a recunoscut că l-a împușcat pe Abe cu o armă confecționată în casă și a spus că are resentimente față de o „organizație anume”, a spus poliția, citată de BBC.

Mai multe alte arme lucrate manual, similare cu cele folosite în atac, au fost confiscate după o percheziție în casa suspectului, au declarat polițiștii într-o conferință de presă.

De asemenea, în casa lui Yamagami, fost pușcaș marin, au fost găsiți mai mulți explozibili.

Shinzo Abe, membru al unei dinastii politice

O prezență de lungă durată în peisajul politic al Japoniei, Abe a fost premier pentru o scurtă perioadă – din 2006 până în 2007 – înainte de a ocupa din nou cea mai înaltă funcție politică a țării din 2012 până în 2020.

Partidul său de centru-dreapta Liberal Democrat a dominat politica japoneză de când a fost fondat, în 1955, scrie The Washington Post.

Până când și-a dat demisia din motive medicale, în august 2020, Abe era cel mai longeviv prim-ministru al Japoniei moderne.

Mandatul său l-a depășit pe cel al bunicului său Nobusuke Kishi, care a condus Japonia din 1957 până în 1960.

Tatăl său, Shintaro Abe, a fost și el secretar șef al cabinetului, adesea văzut ca a doua cea mai puternică funcție a țării.

Abe a căutat să transforme o națiune protejată de umbrela nucleară americană și legată de o constituție pacifistă într-o putere mai agresivă și mai implicată pe plan internațional.

El a încercat, de asemenea, să revitalizeze economia japoneză, care și-a pierdut poziția de cea mai puternică din Asia între cele două mandate ale sale.

Un scandal provocat de arestarea ministrului său de Justiție, i-a scurtat primul mandat de prim-ministru.

„Abenomics” - politici economice marca Abe

Dar revenirea la putere în 2012 i-a readus succesul.

Politicile sale economice, numite „Abenomics”, au fost concepute ca o terapie de șoc pentru o economie care stagnase după un îndelungat boom postbelic.

Strategia „cu trei săgeți” a lui Abe este o combinație de relaxare monetară – pentru care a convins Banca Japoniei să o susțină, de creștere a cheltuielilor guvernamentale și alte schimbări economice menite să pună capăt a peste două decenii de creștere pierdută.

Nu se știe dacă strategia sa a funcționat, pentru că au fost puse în aplicare puține modificări structurale, iar ciclul inflației hiper-scăzute nu a fost întrerupt.

Abe a construit pe baza alianței de securitate de lungă durată a Japoniei cu Statele Unite.

Preocupat de o Chină mai agresivă, el a dezvoltat, de asemenea, legături strânse între Japonia, cea mai bogată democrație a Asiei, și India, cea mai populată regiune.

Abe a fost un susținător puternic al Quad, o adunare informală a Japoniei, Indiei, Australiei și Statelor Unite, care se dorește a fi o contrapondere pentru Beijing.

El și-a unit forțele cu Australia pentru a salva un acord comercial regional după retragerea Washingtonului.

Dar relațiile cu cei mai apropiați vecini ai țării au fost tensionate în timpul mandatului său.

Abe i-a susținut pe naționaliștii de dreapta vizitând controversatul altar Yasukuni, care îi onorează, printre alții, pe criminalii de război al celui de-al Doilea Război Mondial.

Pro-arme

Abe a adoptat, de asemenea, legi care să permită forțelor de autoapărare ale Japoniei să lupte alături de aliații de peste ocean, într-o mișcare care a alarmat Coreea de Sud și a înfuriat China.

Fostul premier avea ambiții de lungă durată, printre care și pe cea de modificare a constituției Japoniei, în special articolul 9, în care Japonia renunță la război și interzice deținerea unei armate, pe care Abe îl vedea ca pe un obstacol în calea asumării de către Tōkyō a unui rol de putere regională.

Dar, în ciuda abilităților sale politice considerabile, Abe nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a organiza un referendum pentru modificarea documentului fondator al Japoniei moderne.

Abe a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai de succes prim-miniștri ai Japoniei de după război, spune Jeffrey J. Hall, expert în politică japoneză, de la Universitatea Kanda de Studii Internaționale, referindu-se la palmaresul lui Abe, care a condus Partidul Liberal Democrat la numeroase victorii.

Dar ascensiunea sa a fost posibilă cu sprijinul naționaliștilor de dreapta și a stimulat revizionismul istoric, mai spune Hall.

În anii de după demisie, Abe a devenit un critic deosebit de vocal al agresiunii în creștere a Beijingului în regiunea Indo-Pacifică.

Anul acesta, Abe a cerut Statelor Unite să renunțe la politica de ambiguitate strategică față de Taiwan și să se angajeze să apere insula autonomă în cazul unui atac chinez.


Japonia a livrat, de asemenea, milioane de doze de vaccin împotriva coronavirusului în Taiwan, transfer pe care Abe l-a facilitat într-un moment în care insula se lupta cu creștere a infecțiilor.

Vineri, liderul taiwanez Tsai Ing-wen l-a numit pe Abe „bun prieten” și „aliat convins” al Taiwanului.

Abe a cultivat în special o prietenie strânsă cu președintele Donald Trump când cei doi erau în funcție.

El a fost primul lider străin care l-a întâlnit pe Trump după alegerile din 2016 și a întins covorul roșu în timpul vizitei de stat a președintelui din 2019 în Japonia.

Trump a devenit primul lider străin care l-a întâlnit pe noul împărat al Japoniei, Naruhito, și a ocupat locuri la primul turneu de sumo din noua epocă imperială, înmânând câștigătorului „Cupa Trump”, special creată.

Succesorul lui Abe, Yoshihide Suga, a demisionat după un an de mandat, criticat în special pentru managementul pandemiei de Covid.

Actualul lider al Japoniei, Fumio Kishida, a fost ales să conducă țara cu sprijinul tacit al lui Abe.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG