Delyan Peevski este un puternic om de afaceri, magnat de presă și parlamentar din partea Mișcarea pentru Drepturi și Libertate (DPS), care face parte din Opoziția din Bulgaria.
O figură centrală în afaceri și pe scena politică a unei țări dominate de corupție, Peevski se află acum în centrul acuzațiilor politice care l-au determinat pe premierul Boyko Borisov să-și remanieze cabinetul în această săptămână.
După două săptămâni de proteste anti-guvernamentale și alegații la adresa partidului GERB, care ar fi controlat din culise de Peevski și DPS, Borisov a anunțat că va înlocui miniștrii de interne, economie, finanțe și turism.
Pe 22 iulie, guvernul lui Borisov a supraviețuit unei moțiuni de cenzură în Parlament, inițiată de Partidul Socialist Bulgar (BSP), în legătură cu o serie de scandaluri de corupție implicând politicieni GERB.
Liderii regionali ai GERB au anunțat înainte de vot că i-au cerut lui Borisov să-i înlocuiască pe miniștrii remaniați.
Într-o declarație din 15 iulie a partidului GERB era menționat că aceste concedieri ar fi necesare pentru a „elimina insinuările că GERB și cei trei sunt direct controlați de DPS și Peevski”.
Președintele Rumen Radev, care este susținut de BSP, a acuzat că o „mafie” controlează guvernul lui Borisov și sistemul judiciar notoriu politizat al țării.
Cine este „Burtică”
Borisov a respins afirmațiile președintelui. Dar pe 16 iulie, premierul a folosit porecla "Șiși"(Burtică) pentru a identifica figura cheie în acuzațiile de control din partea DPS.
Borisov a sugerat, de asemenea, că guvernul anterior al coaliției BSP-DPS fusese sub controlul lui „Șiși”. Solicitat de RFE / RL să clarifice aceste observații, biroul de presă al lui Borisov a declarat că se referă la „domnul Peevski”.
„Șiși" provine din cuvântul bulgar pentru „burtică", iar porecla este folosită pe rețelele sociale bulgare pentru a face referire la Peevski. Dar, a fost pentru prima dată când un lider bulgar a rostit porecla într-o declarație publică.
Hristo Ivanov, liderul coaliției rivale de opoziție Bulgaria Democrată, acuză că unii dintre miniștrii lui Borisov și din sistemul judiciar sunt desemnați de Peevski și partidul său.
Potrivit lui Ivanov, Peevski și-a folosit armele din culise pentru a pune presiune pe guvernul condus de GERB în numirile pentru funcții ministeriale și judiciare - inclusiv procurorul general, Ivan Geshev și alți procurori.
Ivanov a determinat recentul val de proteste anti-guvernamentale, când și-a transmis în direct încercarea de a intra pe o plajă publică închisă de-a lungul coastei Mării Negre, la casa de vară a fondatorului DPS, acum pensionar, Ahmed Dogan.
Ivanov a fost oprit de către paznici, care, potrivit declarațiilor lui Radev, erau de la Serviciul Național de Protecție (NSO), care este responsabil pentru protejarea președintelui, premierului și a altor înalți funcționari publici.
Radev spune că NSO nu are niciun mandat pentru a-i proteja pe foștii politicieni precum este cazul lui Dogan. Iar Ivanov susține că incidentul evidențiază legături ascunse între guvernul Borisov și opoziția DPS.
Demonstrațiile de stradă s-au răspândit după ce procurorii au descins pe 9 iulie la birourile asistenților prezidențiali ai lui Radev, din Sofia pentru ceea ce au spus că este o anchetă în privința traficului de influență și dezvăluirea secretelor de stat.
Protestatarii spun că atacurile fac parte dintr-o lungă istorie a abuzurilor din partea oficialilor GERB și a procurorilor politizați care își vizează rivalii.
În 2019, Radev a încercat să blochezenumirea lui Geshev în funcția de procuror general pe fondul protestelor de stradă, care pretindeau că Geshev va avea un impact nesemnificativ împotriva corupției guvernamentale la nivel înalt.
Protestatarii au promis să continue demonstrațiile până când guvernul Borisov demisionează împreună cu Geshev.
Partidul lui DOGAN
DPS susține că reprezintă interesele turcilor etnici din Bulgaria și ale altor minorități.
A fost fondat în 1990 de Ahmed Dogan, care era un lider disident al bulgarilor etnici turci ale căror drepturi fuseseră încălcate de politica de asimilare forțată și de expulzări în masă în anii 1980, sub regimul dictatorului comunist Todor Jivkov.
Dogan a fost creditat de diplomați din SUA că a ajutat la eliminarea potențialelor conflicte etnice, în anii 1990, prin disponibilitatea sa de a ajunge la un compromis politic cu foștii oficiali ai Partidului Comunist Bulgar, redenumiți BSP.
Drepturile și libertățile fundamentale ale etnicilor turci și altor minorități musulmane în cadrul acestor politici au fost reinstaurate după încheierea acestei înțelegeri politice.
De asemenea, de atunci, Bulgaria a recunoscut represiunea din perioada comunistă asupra minorităților musulmane din țară ca un act de purificare etnică.
De-a lungul anilor, Dogan a condus DPS la guvernare, în coaliții cu BSP, precum și cu rivalii BSP.
Chiar și în opoziție, DPS a beneficiat istoric de o influență politică considerabilă datorită votului disciplinat în cadrul înțelegerilor politice.
Cu 25 de parlamentari aflați în prezent în Adunarea Națională, care are 240 de locuri, DSP continuă să dețină statutul de al treilea partid politic în urma GERB și BSP.
Dogan s-a retras oficial în funcția de președinte al DPS în 2013. Dar el este în continuare „președintele de onoare” al partidului și rămâne una dintre cele mai puternice figuri politice ale țării.
În 2014, Borisov l-a descris pe Dogan drept „cel mai bun politician” din Bulgaria, făcând referire la legăturile sale cu un puternic grup de mass-media privat și cu figuri judiciare cheie. "Dogan a fost primul care a realizat că, dacă ar avea un imperiu mass-media și un control asupra sistemului judiciar, el ar putea conduce" fără a fi formal la putere, a spus Borisov pentru site-ul de știri Mediapool.bg în 2014.
„Mogul Media Incontestabil”
„Imperiul media” la care s-a referit Borisov este cel al lui Peevski, în vârstă de 39 de ani, descris în 2016 de Radio Bulgaria drept „mogulul media incontestabil” al țării, care are controlul asupra a 20 de ziare, un canal TV privat și numeroase site-uri de știri.
Peevski și-a început cariera politică în 2001, la 21 de ani, fiind cel mai tânăr membru al guvernului fostului rege bulgar Simeon II. Ulterior, el a aderat la DPS și a reprezentat partidul ca șef adjunct al Ministerului Situațiilor de Urgență în 2005, ca membru al partidului Dogan.
În calitate de protejat al lui Dogan, Peevski și-a construit în scurt timp afacerile și organizațiile media, deținând în același timp diverse funcții publice și câștigând un loc în Parlament ca deputat DPS.
În 2013, el a fost numit de guvernul coaliției BSP-DPS în funcția de șef al Agenției de Stat pentru Securitate Națională. Dar a demisionat din postul respectiv după doar o zi pe fondul protestelor în masă împotriva numirii.
Până în 2016, Peevski deținea mai multe companii de construcții și se presupune că se afla în spatele companiilor offshore care dețin Bulgartabac, cel mai mare producător și vânzător de tutun din țară.
Compania Bulgartabac a fost acuzată de Consiliul de investigare a criminalității financiare a Turciei și de guvernul turc că a fost unul dintre cei mai mari contrabandiști de țigări din Turcia.
Ankara a acuzat, de asemenea, Bulgartabac că a avut legături cu Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care se află pe lista organizațiilor teroriste a Uniunii Europene.
Organizația „Reporteri fără Frontiere” (RSF) afirmă că grupul de companii controlate de Peevski reprezintă aproximativ 80 la sută din presa scrisă în Bulgaria, precum și din televiziunile private și site-urile web.
"Corupția și legăturile dintre mass-media, politicieni și oligarhi este larg răspândită în Bulgaria", spune organizația franceză. "Cea mai notorie întruchipare a acestei stări de fapt aberante este Delyan Peevski, care deține în mod evident două ziare (Telegraph și Monitor), dar controlează și un canal TV (Kanal 3), site-uri de știri și o mare parte a distribuției mass-media.
De asemenea, „Reporteri fără Frontiere” spune că guvernul lui Borisov "continuă să aloce finanțarea publică a UE și fondurile publice pentru mass-media, cu o lipsă completă de transparență, care are ca efect încurajarea beneficiarilor să acționeze în acord cu narativele guvernului în relatările lor sau să ocolească acoperirea anumitor știri problematice.“
RSF arată că "hărțuirea judiciară a mass-media independente" a cunoscut o creștere în Bulgaria sub guvernul lui Borisov.
Facebook Forum