Linkuri accesibilitate

Cine plătește factura în caz de cutremur? Ceartă între ministrul Andronescu și primării pentru expertiza de risc seismic la școli


Ecaterina Andronescu susține amendamentul propus de C. Rădulescu privind expertiza de risc seismic

Ceartă pe expertiza seismică a școlilor și grădinițelor între Ministerul Educației și primării. Ecaterina Andronescu vrea ca expertiza să nu fie plătită din banii ministerului pe care îl conduce, ci din bugetele locale. Autoritățile locale se opun, primarii spunând că nu au resurse financiare.

În România nu există o situație centralizată privind numărul școlilor și grădinițelor care se pot prăbuși la un cutremur. În Strategia privind modernizarea infrastructurii educaționale 2017 – 2023, la pilonul 2 – calitate condiții de siguranță și funcționare, scrie că trebuie redus procentului unităților de învățământ vulnerabile la risc seismic mare. În document, se precizează că în România, peste 42% dintre clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat, iar aproximativ o treime dintre aceste clădiri au fost construite înainte de 1963.

Școlile cu risc seismic ridicat sunt concentrate în județele Buzău, Vrancea, Prahova, Bacău, Galați și Dâmbovița.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat anul trecut că în București 170 de școli, grădinițe, licee și facultăți funcționează în clădiri cu risc seismic.

Amendamentul surpriză al lui C. Rădulescu la un proiect USR

Senatorul USR, Cristian Ghica, a depus un proiect de lege care prevede că până la sfârșitul acestui an vor începe expertizele de risc seismic pentru toate unitățile de învățământ construite înainte de 1978. Finalizarea acestor expertize ar trebui să se realizeze până la 1 iunie 2024.

Deși nu este susținut de Guvern, proiectul de lege a fost votat în Senat în decembrie 2018, votul final urmând să îl dea deputații. A primit aviz favorabil de la comisiile de buget și învățământ din Camera Deputaților. Modificarea esențială a apărut la Comisia de Administrație și se referă la cine plătește această expertiză de risc seismic.

Cel care a depus amendamentul-surpriză este Cătălin Rădulescu, deputat PSD, care susține că a făcut acest lucru după ce s-a consultat cu ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Amendamentul prevede că sursa de finanțarea pentru expertiza de risc seismic este asigurată din bugetele locale.

În proiectul inițial, scria că sursa de finanțare este asigurată de la bugetul de stat prin Ministerul Educației, la solicitarea unităților adminstrativ-teritoriale.

C. Rădulescu: Doamne ferește dacă se întâmplă ceva!

„Primarii trebuie să facă consolidările în cazul în care aceste grădinițe, școli sunt în situația în care la un cutremur, Doamne ferește, dacă s-ar întâmpla ceva. Am discutat cu Ministerul Educației și Ecaterina Andronescu a spus că nu este apanajul Ministerul Educației să facă acest lucru întrucât școlile, grădinițile sunt în proprietatea consiliilor locale, municipale, orășenești”, a motivat Cătălin Rădulescu pentru Europa Liberă amendamentul depus.

Deputatul susține că banii ar urma să vină prin PNDL sau Fondul de Dezvoltare și Investiții.

Telefonul Ecaterinei Andronescu

Președintele Comisiei de Administrație din Camera Deputaților, Florin Roman (PNL), a declarat pentru Europa Liberă că a primit un telefon de la ministrul Andronescu.

„Am fost sunat de doamna ministru Andronescu, mi-a propus acest amendament. Mi-a spus că e o soluție bună, că primarii se descurcă”, a spus pentru Europa Liberă deputatul PNL.

Roman critică însă varianta ca primarii să plătească această expertiză de risc seismic.

Se aruncă în cârca primarilor responsabilitatea financiară, primăriile vor fi obligate să finanțeze toate documentația pentru riscul seismic, iar dacă se întâmplă ceva, responsabilitatea nu mai e a Ministerului Educației, ci a directorilor de școli și a primarilor. Doamna Ecaterina Andronescu susține ca acest proiect să treacă cu acel amendament pentru ca responsablitatea juridică și financiară să aparțină primarilor și nu Ministerului Educației Naționale”, susține Florin Roman.

Primarii invocă lipsa banilor pentru expertiză

Edilii au fost luați prin surprindere de această modificare legislativă. Spun că nu au fost consultați și că nu există o prevedere în bugetele locale pentru realizarea acestei expertize.

„E o năstrușnicie, mi se pare o joacă. Nu este oportună o astfel de propunere, chiar și nelegală, ar fi trebuit să fim consultați pentru ca ea să fie cuprinsă în conținutul unei legi. Este o măsură care nu cred că va trece. Strict în lege, nu spune de unde se pot lua resursele. Categoric răspunsul e unul negativ”, a afirmat pentru Europa Liberă Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România. Potrivit acestuia, aproape toate școlile și grădinițele din mediul rural ar avea nevoie de această expertiză.

Asociația Orașelor și Asociația Municipiilor nu au fost nici ele consultate la depunerea acestui amendament. Ele spun că principiul general este să nu se accepte un trasfer de responsabilitate fără a se indica resursa financiară.

Ecaterina Andronescu a precizat pentru Europa Liberă că patrimoniul învățământului preuniversitar este în responsabilitatea și în administrarea autorităților locale”.

Facebook Forum

Multimedia

Ce se întâmplă cu Dăncilă dacă pierde alegerile prezidențiale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:27 0:00
Mai mult
XS
SM
MD
LG