Procurorul Bogdan Pârlog, cel care a deschis dosarul 10 august și a propus în proiectul său de management desființarea Secției Speciale pentru șefia căreia și-a depus candidatura, a primit undă verde de la CSM să rămână în cursă. Asta după ce Comisia de selecție îi respinsese candidatură pe motiv că nu ar avea 18 ani în magistratură, una dintre condiții.
Poziția lui Pârlog poate fi considerată cel puțin ciudată din perspectiva conducerii Secției Speciale, pentru că în proiectul său de candidat primul obiectiv este sistarea imediată a activității secției la conducerea căreia candidează, deoarece aceasta este constituită nelegal. Un alt obiectiv, care merge pe aceeași linie, este ”încetarea imediată a activității procurorilor” din această secție, din același motiv al constituirii nelegale, predarea dosarelor care au fost preluate de la alte parchete, precum și a celor nou constituite. Mai mult, Bogda Pârlog spune că procurorii din Secție care au ”comis infracțiuni în activitatea desfășurată aici” ar trebui urmăriți penal de către parchetele competente.
Nicolae Marin, cel care a fost numit de CSM procuror șef adjunct, lucrează la Secția Specială de la 1 martie 2019, unde a venit de la DNA. El este cel care a depus plângeri la Inspecția judiciară împotriva laurei Codruța Kovesi, în scandalul Iorga Moraru și Doru Țulus.
Pentru funcția de procur șef al Secției Speciale candidează Adina Florea, cea pe care fostul ministru al Justiției, Tudore Toader, a propus-o pentru șefia DNA, dar care a fost respinsă în două rânduri de prședintele Iohannis. Îm afară de ea, mai candidează și Sorin Eugen Iasinovschi.