Linkuri accesibilitate

CNCD s-a autosesizat în cazul primarului Dorin Florea


Președintele CNCD Asztalos Csaba
Președintele CNCD Asztalos Csaba

Președintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, a anunțat, marți, că s-a autosesizat în privinţa declaraţiilor primarului municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, care a spus că ar trebui să fie obligatorie o anchetă socială pentru cuplurile care vor să aibă copii.

Am demarat o autosesizare. Citaţia a fost deja transmisă către domnul primar, la biroul dânsului, la Primăria din Târgu Mureş (…) Ce observ eu e că, probabil, se pare că toate problemele din Târgu Mureş au fost soluţionate şi acum ... cea mai mare problemă a oraşului este legată de strategiile naţionale de îmbunătăţire a natalităţii şi tot ce ţine de alocaţia de stat pentru copii, care, de altfel, este un drept constituţional, dacă ne uităm în Constituţie", a declarat Asztalos Csaba pentru Agerpres.

Primarul Dorin Florea ar urma să fie audiat la CNCD pe 21 ianuarie, iar a doua zi, cazul să fie dezbătut de Colegiul Director al CNCD.

Dorin Florea e de părere că viitorii părinți ar trebui să facă dovada că dețin condițiile necesare pentru creșterea unui copil și anume: dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile, o situație financiară acceptabilă, un nivel de educație minim stabilit prin lege și vârsta minimă la care un adult să devină părinte.

În cazul în care, totuși, un cuplu ajunge să aibă un copil fără să îndeplinească aceste condiții, statul ar urma să-i prea copilul și să-i ofere condițiile corespunzătoare pentru dezvoltare - igienă, educație, hrană - fără ca indemnizația de creștere a copilului să mai fie acordată părinților, a scris Florea pe pagina de Facebook.

XS
SM
MD
LG