Linkuri accesibilitate

Colegiul Medicilor, după incendiul de la Piatra Neamț: „Așa nu se mai poate”


Președinții filialelor Colegiului Medicilor din România au transmis, duminică, un mesaj către autorități, prin care cer un angajament pentru sănătate. Ei arată, într-o scrisoare deschisă, că „nu se mai poate” așa, cu un sistem medical depășit - fără paturi pentru marii arși, cu infrastructură veche.

„Am văzut cum Organizația Mondială a Sănătății a transmis în pandemie testare, testare, testare. Acum, după tragedia de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, considerăm că autoritățile, toată clasa politică trebuie să participe și să se implice în realizarea unui angajament pentru sănătate, a unei strategii care să fie aplicată indiferent de cine este la guvernare, cu etape clare, evaluări periodice astfel încât, cât mai repede să avem o nouă infrastructură în sănătate - spitale noi, pentru pacienți, pentru condiții de lucru decente și sigure pentru medicii și cadrele medicale - pentru România!”, scriu reprezentanții medicilor.

Medicii le cer guvernanților să lase promisiunile și „să facă”.

„Dumneavoastră aveți deciziile, noi muncim, salvăm pacienții, dar așa NU se mai poate! Nu avem destule paturi pentru marii arși, muncim în spitale vechi, facem sacrificii, dar STOP și hai să construim! Nu s-a făcut de la Revoluție până acum, nu este bine, dar haideți măcar acum, după această tragedie să facem lucruri gândite, organizate, planificate și urmărite astfel încât să nu se mai întâmple astfel de tragedii”, au scris președinții filialelor județene ale Colegiului Medicilor din România.

XS
SM
MD
LG