Linkuri accesibilitate

Comisia de anchetă privind așa- zisele fraude de la alegerile din 26 mai, condusă de Olguța Vasilescu


Olguta Vasilescu este președinta Comisiei care va ancheta eventualele fraude la alegerile din 26 mai
Olguta Vasilescu este președinta Comisiei care va ancheta eventualele fraude la alegerile din 26 mai

Senatorii și deputații au decis, miercuri, în plenul Parlamentului, înființarea Comisiei speciale de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli și fraude la alegerile din 26 mai.

Comisia este formată din 23 de membri şi va putea audia orice persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului.

Raportul realizat de Comisia de anchetă urmează să fie depus în 90 de zile de la constituire.

Președinta acestei comisii va fi Lia Olguța Vasilescu, iar secretar a fost ales senatorul ALDE Daniel Zamfir.

Vicepreședinții comisiei sunt social-democratul Viorel Salan și liberala Cristina Trăilă. Din comisie mai fac parte și Florin Iordache și Eugen Nicolicea.

În urmă cu o săptămână, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Florin Mituleţu-Buică, respingea idea unor eventuale fraude explicând că la alegerile din 26 mai şi la referendum au existat doar erori de completare a proceselor verbale şi că nu a fost vorba de modificarea datelor cu privire la voturile exprimate.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG