Comisarii europeni Elisa Ferreira și Nicolas Schmit au anunțat autoritățile române că, pentru combaterea efectelor COVID-19, Comisia Europeană va direcționa către România peste 1 miliard de euro.
Este vorba de 483 de milioane de euro, prin renunțarea în acest an la obligația României de a rambursa prefinanțările neutilizate din fondurile structurale și de alte 637 de milioane de euro prin virarea avansului aferent fondurilor structurale pentru anul 2020 în cursul lunilor martie și aprilie.
Potrivit scrisorii remise de cei doi comisari europeni, ministrului român al Fondurilor Europene, Ioan Boloș, și ministrului Muncii Violeta Alexandru, banii sunt destinați sprijnirii sistemului de sănătate prin achiziția de echipamente de protecție și de teste, pentru mediul de muncă din domeniul sanitar și pentru înlesnirea accesului persoanelor vulnerabile la facilități medicale, dar și pentru creditarea întreprinderilor mici și mijlocii, supuse șocurilor financiare de criza COVID-19.
Comisia Europeană a adoptat vineri un cadru temporar pentru a permite statelor membre să utilizeze toată flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat pentru a sprijini economia în contextul epidemiei de COVID-19.
Împreună cu numeroase alte măsuri de sprijin pe care statele membre le pot utiliza în conformitate cu normele existente privind ajutoarele de stat, cadrul temporar permite statelor membre să se asigure că întreprinderile de toate tipurile dispun în continuare de lichidități suficiente și să mențină continuitatea activității economice atât în timpul epidemiei de COVID-19, cât și după încheierea acesteia.
„Epidemia de COVID-19 are un impact economic negativ puternic. Trebuie să acționăm rapid pentru a gestiona impactul cât mai bine și trebuie să acționăm în mod coordonat. Acest nou cadru temporar permite statelor membre să utilizeze toată flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat pentru a sprijini economia în această perioadă dificilă”, a declarat vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă de politica în domeniul concurenței.
Cadrul temporar pentru sprijinirea economiei în contextul epidemiei de COVID-19, bazat pe articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, recunoaște faptul că întreaga economie a UE se confruntă cu o perturbare gravă.
Pentru a remedia această situație, cadrul temporar prevede cinci tipuri de ajutoare:
(i) granturi directe, avantaje fiscale selective și plăți în avans: statele membre vor putea să instituie scheme care să permită acordarea unei finanțări de până la 800 000 EUR unei întreprinderi pentru a răspunde nevoilor urgente de lichiditate ale acesteia;
(ii) garanții de stat pentru împrumuturile contractate de întreprinderi de la bănci: statele membre vor fi în măsură să furnizeze garanții de stat pentru a se asigura că băncile continuă să acorde împrumuturi clienților care au nevoie de ele;
(iii) împrumuturi publice subvenționate pentru întreprinderi: statele membre vor putea acorda întreprinderilor împrumuturi cu rate ale dobânzilor favorabile. Aceste împrumuturi pot ajuta întreprinderile să acopere nevoile imediate atât de capital circulant, cât și de investiții;
(iv) garanții pentru băncile care direcționează ajutorul de stat către economia reală: unele state membre intenționează să se bazeze pe capacitățile de creditare existente ale băncilor și să le utilizeze drept canal de sprijin pentru întreprinderi, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii. Cadrul clarifică faptul că un astfel de ajutor este considerat un ajutor direct acordat clienților băncilor, nu băncilor în sine, și oferă orientări cu privire la modul în care se poate asigura faptul că denaturarea concurenței dintre bănci este minimă;
(v) asigurarea creditelor la export pe termen scurt: cadrul introduce o flexibilitate suplimentară cu privire la modul de a demonstra că anumite țări prezintă riscuri neasigurabile pe piața privată, permițând astfel ca statul să furnizeze, atunci când este necesar, asigurarea creditelor la export pe termen scurt.
Având în vedere dimensiunea limitată a bugetului UE, principalul răspuns va proveni din bugetele naționale ale statelor membre.
Cadrul temporar va contribui la direcționarea sprijinului către economie, limitând totodată consecințele negative asupra condițiilor echitabile de concurență de pe piața unică.
Astfel, cadrul temporar include o serie de garanții.
De exemplu, acesta corelează împrumuturile subvenționate sau garanțiile oferite întreprinderilor cu dimensiunea activității economice a acestora, prin luarea în considerare a masei salariale, a cifrei de afaceri sau a nevoilor de lichiditate, precum și cu utilizarea sprijinului public pentru capitalul circulant sau de investiții. Prin urmare, ajutorul ar trebui să sprijine întreprinderile să treacă de această criză și să pregătească o redresare sustenabilă.
Cadrul temporar vine în completarea altor numeroase posibilități aflate deja la dispoziția statelor membre pentru a atenua impactul socioeconomic al epidemiei de COVID-19, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat.
Pe 13 martie 2020, Comisia a adoptat o Comunicare privind un răspuns economic coordonat la epidemia de COVID-19, care ilustrează aceste posibilități.
De exemplu, statele membre pot efectua modificări general aplicabile în favoarea întreprinderilor (cum ar fi amânarea impozitării sau subvenționarea șomajului tehnic în toate sectoarele), care nu intră sub incidența normelor privind ajutoarele de stat.
De asemenea, acestea pot acorda compensații întreprinderilor pentru pagubele suferite din cauza epidemiei de COVID-19 și cauzate în mod direct de aceasta.
Acest lucru poate fi util pentru a sprijini sectoarele afectate în mod special, cum ar fi transporturile, turismul, industria hotelieră și comerțul cu amănuntul.
Cadrul va fi în vigoare până la sfârșitul lunii decembrie 2020. În vederea asigurării securității juridice, Comisia va evalua, înainte de această dată, dacă durata trebuie extinsă.
Normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să ia măsuri rapide și eficace pentru a sprijini cetățenii și întreprinderile, în special IMM-urile, care se confruntă cu dificultăți economice din cauza epidemiei de COVID-19.
Cadrul temporar adoptat vineri completează posibilitățile ample aflate la dispoziția statelor membre de a elabora măsuri în conformitate cu normele UE în vigoare privind ajutoarele de stat, astfel cum se prevede în Comunicarea privind un răspuns economic coordonat la epidemia de COVID-19 din 13 martie 2020.
În special, acestea pot adopta măsuri care nu intră în domeniul de aplicare al controlului ajutoarelor de stat, cum ar fi fondurile naționale acordate serviciilor de sănătate sau altor servicii publice pentru gestionarea epidemiei de COVID-19.
De asemenea, statele membre pot acționa imediat prin intermediul unor măsuri de sprijin public care sunt puse la dispoziția tuturor întreprinderilor, cum ar fi subvențiile salariale, suspendarea plății impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată sau a contribuțiilor sociale.
În plus, statele membre pot acorda sprijin financiar direct consumatorilor, de exemplu în cazul serviciilor anulate sau al biletelor care nu sunt rambursate de către operatori.
În plus, normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să sprijine întreprinderile care se confruntă cu deficite de lichidități și au nevoie de ajutoare pentru salvare urgente pentru a le face față. Articolul 107 alineatul (2) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene permite statelor membre să despăgubească întreprinderile pentru daunele cauzate în mod direct de evenimente excepționale, cum sunt acelea cauzate de epidemia de COVID-19, inclusiv prin măsuri în sectoare precum aviația și turismul.