Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană a achiziționat remdesivir pentru 30.000 de cazuri de Covid


Remdesivir
Remdesivir

Comisia Europeană a anunțat că a semnat un contract cu compania farmaceutică Gilead pentru a securiza dozele de Veklury, numele de brand pentru remdesivir, pentru tratarea a circa 30.000 de pacienți cu Covid.

Începând cu luna august, pentru rezolvarea urgențelor imediate, tratamentul va fi pus la dispoziția statelor membre UE și a Marii Britanii, cu sprijinul și sub coordonarea Comisiei Europene.

„În ultimele săptămâni, Comisia a lucrat neîncetat cu Gilead pentru a ajunge la o înțelegere să asigure stocurile din primul tratament autorizat împotriva Covid-19 și să îl livreze Uniunii Europene. Un contract a fost semnat ieri (nr. marți), la mai puțin de o lună de la autorizarea remdesivir, ceea ce va permite livrarea de tratamente de la începutul lui august pentru mii de pacienți. Comisia nu va face niciun rabat de la eforturile sale de a securiza accesul la tratamente sigure și eficiente și sprijină dezvoltarea de vaccinuri împotriva coronavirusului. Înțelegerea de ieri reprezintă un alt pas important în lupta de a învinge virusul", a afirmat Stella Kyriakides, comisar european pentru sănătate, potrivit unui comunicat de presă al executivului european.

Comisia Europeană va finanțat prin bugetul de urgență contractul în valoare de 63 de milioane de euro care va asigura tratamentul necesar pentru 30.000 de pacienți cu simptome severe. El va fi ajuta să fie îndeplinite necesitățile pentru următoarele luni și distribuția echitabilă între statele membre.

Comisia pregătește un alt efort pentru achiziționarea de medicamente pentru a asigura necesarul începând cu luna octombrie.

Pe 3 iulie, remdesivir a devenit primul tratament autorizat pentru lupta cu coronavirus în Uniunea Europeană.

Remdesivir este un medicament care aparține clasei analogilor de nucleotide, larg răspândită în tratarea cancerului, virusurilor și diferitelor infecții. Acești analogi de nucleotide seamănă cu moleculele cunoscute sub numele de nucleotide, care apar în mod natural în corp și sunt elemente esențiale pentru Acidul Ribonucleic (ARN) și Acidul Dezoxiribonucleic (ADN).

Până acum, se fac teste clinice pentru a se vedea care este eficiența acestui medicament în tratarea Covid-19, dar sunt semne îmbucurătoare privind lupta împotriva acestei boli, în special pentru pacienții aflați în stare critică.

De exemplu, rezultatele unui studiu, publicat de Institutul Național de Sănătate din Statele Unite, în luna aprilie, au arătat că, prin folosirea acestui medicament, numărul zilelor de spitalizare a fost redus de la 15 la 11.

Compania farmaceutică americană Gilead, producătoarea medicamentului, a arătat, de asemenea, că 5 zile de tratament cu Remdesivir echivalează cu 10 zile de tratament pentru persoanele cu forme severe de Covid-19.

Înainte de izbucnirea pandemiei, Gilead nu producea în mod activ Remdesivir, dar de atunci a crescut producția și spune că încearcă să ajungă la o capacitatea de producție mai mare.

Compania și-a propus să aibă peste 190.000 de tratamente disponibile până la sfârșitul lunii iunie și peste 2 milioane de tratamente până în decembrie. De asemenea, spune că poate avea câteva milioane tratamente disponibile în 2021, dacă este nevoie.

XS
SM
MD
LG