Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a arătat că este deschisă în a achiziționa vaccinurile produse de Rusia și China cu condiţia ca acestea să demonstreze transparenţă totală şi se spună evaluării autorităţii europene de reglementare, potrivit unor surse parlamentare, informează AFP.
„Dacă producătorii ruşi, chinezi îşi deschid dosarele, dovedesc transparenţă, prezintă toate datele lor, atunci ar putea avea o autorizaţie condiţionată de punere pe piaţă ca şi celelalte”, a spus Ursula von der Leyen, audiată de grupurile parlamentare în legătură cu strategia sa de vaccinare.
Ea a arătat că decizia finală aparține Agenției Europene pentru Medicamente care reglementează vaccinurile folosite în Uniunea Europeană, iar producătorii chinezi și ruși trebuie să se supună regulilor de examinare.
De altfel, și cancelarul german Angela Merkel a arătat că orice vaccin e binevenit atâta timp cât este omologat e Agenția Europeană pentru Medicamente.
„Toţi cei care obţin o autorizaţie din partea EMA vor fi absolut bineveniţi, am vorbit exact despre acest lucru cu preşedintele rus Vladimir Putin”, a declarat Angela Merkel marţi seară la postul naţional de televiziune ARD.
Ungaria este singurul stat din Uniunea Europeană care a autorizat folosirea și vaccinului Sputnik V produs de ruși.
Vaccinul rusesc anti-Covid Sputnik V are o eficacitate de aproximativ 92%, arată studiile clinice în fază avansată publicate de revista de specialitate The Lancet și citate de BBC.
Serul, care folosește fragmente de virus inactiv, similar cu cel dezvoltat de Oxford/AstraZeneca autorizat în UE, ar oferi și protecție deplină în cazurile moderate sau chiar severe de boală.