Linkuri accesibilitate

Companiile lui Trump, anchetate penal


Donald Trump în prima sa apariție politică după încheierea mandatului de președinte al SUA, la Conferința Acțiunii Politice Conservatoare, Orlando, Florida, 28 februarie 2021.

Biroul procurorului general din New York a anunțat marți seară că a informat Organizația Trump că ancheta cu privire la activitatea acesteia nu „nu mai este doar de natură civilă”, ci este acum și una penală.

Letitia James, care este membru al Partidului democrat din SUA, anunțase în 2019 că investighează tranzacțiile financiare care vizează grupul de companii ale familiei fostului preşedinte (hoteluri, firme imobiliare, terenuri de golf).

Era vorba despre o acțiune „în civil" asupra afirmațiilor din presă potrivit cărora Donald Trump a supraestimat valoarea bunurilor sale când a cerut credite bancare și a declarat valori mai mici decât cele reale la plata taxelor către stat. Biroul lui James a început să analizeze și actele care vizau patru proprietăți.

În luna august 2020, biroul ei a dat în judecată Organizația Trump pentru ca aceasta să răspundă cererilor de prezentare a datelor care pot arata dacă firmele lui Trump au crescut sau nu în mod artificial valoarea bunurilor sale.

Ancheta are loc în colaborare cu procurorul din Manhattan, Cyrus Vance, care a început în 2018 o investigație ajunsă acum la acuzaţii de fraudă fiscală, fraudă cu asigurări și fraudă bancară. Ancheta se desfăşoară confidenţial, în faţa unui juriu. Procurorul Vance a obţinut în februarie declaraţiile de venituri ale lui Donald Trump din ultimii opt ani, precum şi cele ale Trump Organization, la finalul unei lungi bătălii juridice, relatează Agerpres.

Organizația Trump nu a oferit încă o reacție la anunțul de marți, dar fostul președinte american a negat în trecut toate acuzațiile și a spus că acțiunile procurorului James reprezintă o „hărțuire motivată politic", iar ancheta lui Vance o „vânătoare de vrăjitoare".

De-a lungul celor patru ani de președinție, Trump a refuzat să își facă publice documentele fiscale, în ciuda precedentelor stabilite de ceilalți președinți ai SUA.

XS
SM
MD
LG