Pe un teren de antrenament înghețat din estul Ucrainei, zece deținute fac pregătire pentru misiuni cu drone pe linia frontului.

O femeie cu indicativul de apel „Kupo” conduce un quadcopter către aterizare. La fel ca celelalte deținute de aici, ea a fost eliberată din închisoare pentru a servi într-un batalion Șkval, o unitate militară formată din deținute.

„Am încercat ani de zile să intru în armată”, afirmă Kupo, în timp ce controlul dronei, care zumzăie peste copaci, e preluat de o altă femeie.

„Din 2023, am aplicat peste tot”, își amintește fosta deținută. „Pe atunci, chiar și când au început să accepte prizonieri în armată, nu primeau femei.”

Patruzeci și șase de brigăzi, spune ea, au refuzat-o înainte ca recrutorii din Batalionul Șkval al Brigăzii 59 a Ucrainei să ajungă la închisoarea în care era Kupo.

Recrutorii militari i-au exclus pe cei inapți fizic pentru a servi, precum și pe prizonierii dependenți de droguri sau care comiseseră infracțiuni care îi descalificau, precum violul sau omorul multiplu.

Aproximativ 100 de femei s-au oferit pentru a servi în batalionul de condamnați, povestește Kupo. Doar vreo 20 au fost acceptate.

„Multe așteaptă încă”, adaugă ea.

Kupo a fost condamnată când avea 23 de ani, din motive despre care refuză să vorbească.

După cinci ani de închisoare, a jurat să nu mai piardă nicio zi. „Nu are sens să stai în închisoare. Trebuie să fii util. Cred că-mi pot aduce mica contribuție la o mare victorie. Totul va fi bine, chiar și în cel mai rău caz”, spune ea.

Conform termenilor eliberării din închisoare, ea va fi un om complet liber cu condiția să servească în armată „până la sfârșitul războiului” cu Rusia.

Însă mulți dintre condamnați nu vor supraviețui atât de mult – pe acești luptători îi așteaptă misiuni cu risc ridicat în unele dintre cele mai periculoase părți ale frontului.

Femeile de aici se antrenează pentru recunoaștere, ceea ce este mai puțin riscant decât misiunile de asalt ale infanteriei pe care le primesc mulți condamnați.

Un instructor de la poligonul de antrenament se alătură conversației. „Pentru voi, infanteria este ultima soluție.”

O altă femeie răspunde: „Vom obține rezultate nu mai proaste decât bărbații.” Kupo dă din cap spre un grup de condamnați în vârstă care se antrenează în apropiere. „Cred că chiar mai bine”, glumește ea.

În vreme ce majoritatea femeilor de pe acest poligon au aproape 25 de ani, majoritatea bărbaților sunt deja de vârstă mijlocie.

Pe măsură ce războiul se prelungește, Ucraina încearcă să găsească suficienți bărbați motivați pentru a lupta. Iar căutarea se extinde tot mai profund. Bărbații de aici au trecut printr-o lună de antrenament și sunt acum în așteptare. Apelul care îi va trimite în prima lor misiune de asalt ar putea veni oricând.

În mijlocul comenzilor strigate de un instructor, un condamnat se oprește și își trage respirația.

A vizitat Franța de câteva ori și i s-a dat indicativul „Francezul”. „Mi-e greu”, se plânge el, „la vârsta mea, e greu”. Are aproape 58 de ani.

„Francezul” susține că poliția coruptă din Georgia i-a făcut o înscenare și a fost închis acolo. A fost apoi extrădat în Ucraina. S-a înrolat la scurt timp după ce s-a întors în țara natală, explică el.

Printre alte motive, „Francezul” spune că îl motivează și faptul că vrea să se răzbune pe Rusia.

„Nu ne-am dus la ei, ei au venit la noi”, explică el. Orașul lui natal e în regiunea Luhansk, acum ocupată de Rusia, unde el și familia lui au lucrat generații întregi în mine.

Soția și fiica lui au fugit la începutul războiului în Franța.

„Când se termină războiul, vreau foarte mult să îl duc pe Sjava la Paris”, spune „Francezul” arătând spre un soldat, de asemenea condamnat, din apropiere cu care împarte o țigară. „Da, în Franța!”, răspunde Sjava, entuziasmat.

În afară de Ucraina, Sjava a văzut doar Polonia, și asta în anii 1990.

„M-au închis acolo. Aveam o armă la mine, un pistol”, explică el și adaugă că, după trei zile petrecute într-o celulă poloneză, a fost trimis în Ucraina. Avea 16 ani în acel moment și a avut și alte probleme în Ucraina. A petrecut ultimii 35 de ani, spune el, în închisoare. „În orașul meu, toată lumea mă cunoaște ca pe un bandit”, afirmă Sjava.

Bărbatul spune că dorința de demnitate și faptul că avea un scop l-au determinat să-și schimbe salopeta de închisoare cu uniforma militară. Dar nu avea nicio iluzie despre ce îl aștepta.

„Știm unde mergem. Toată lumea înțelege că nu e vreo plimbărică în parc”, continuă Sjava. „Sunt optimist, dar sunt și pregătit pentru ce e mai rău.”

La trei săptămâni după această conversație, Sjava și-a câștigat libertatea, dar cu un preț teribil.

În prima sa misiune de asalt, a fost grav rănit și i-au fost amputate ambele picioare și majoritatea degetelor.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.