Linkuri accesibilitate

Conflictul din Libia, tot mai asemănător cu cel din Siria


Cancelara germană, Angela Merkel, președintele rus, Vladimir Putin, cel turc, Tayyip Erdogan, și cel francez, Emmanuel Macron, la o recentă reuniune
Cancelara germană, Angela Merkel, președintele rus, Vladimir Putin, cel turc, Tayyip Erdogan, și cel francez, Emmanuel Macron, la o recentă reuniune

Reprezentanți de vârf din peste zece țări, inclusiv Turcia, Statele Unite și Rusia, sunt așteptați la Berlin în încercarea de a pune capăt conflictului din Libia și de a preveni o criză a refugiaților, similară celei siriene.

China, Marea Britanie, Franța, Egipt, Algeria și Emiratele Arabe Unite sunt, de asemenea, așteptate să trimită reprezentanți la reuniunea găzduită de cancelarul german Angela Merkel.Vor participa și oficiali ai Națiunilor Unite, Uniunea Europeană și ai Ligii Arabe.

Secretarul de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo, președintele rus, Vladimir Putin, și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cel al Franței, Emmanuel Macron, premierul britanic Boris Johnson au ajuns deja sau au confirmat participarea. Sunt așteptate și cele două facțiuni libiene aflate în război

Așteptări moderate

Un oficial american l declarat presei „devine tot mai asemănător conflictul din Libia cu cel sirian, unde un război civil multistratificat a ucis sute de mii de oameni și a dizlocat milioane, care au generat criza refugiaților care s-au îndreptat spre Europa.

Germania și ONU vor promova acceptarea unei înțelegeri de către cele două facțiuni combatante din Libia, prin care să se stabilească un armistițiu și un mecanism de monitorizare, ca primi pași care să conducă spre pace în țară, potrivit unor diplomați.

În Libia sunt două administrații rivale - la Tripoli, un guvern sprijinit de ONU, iar la Tobruk, Armata națională libiană, condusă de un militar puternic, Khalifa Haftar.

Guvernul de la Tripoli este susținut de Turcia și Qatar. Președintele Erdogan a anunțat, înaintea reuniunii, că a mobilizat forțe în ajutorul acestei administrații, pentru a-i menține stabilitatea.

Experții ONU și diplomați spun că, pe de altă parte, contractori militari ruși s-au mobilizat în utimele luni în favoarea armatei lui Haftar, care a mai primit ajutor aerian din partea Emiratelor Arabe și susținere din partea Iordaniei și Egiptului.

Turcia și Rusia au fost deopotrivă criticate de ONU și de oficiali occidentali care afirmă că violențele sunt sporite din cauza înarmării celor două facțiuni. Vladimir Putin a negat că ar fi acordat ajutor militar direct vreuneia dintre părțile aflate în conflict în Libia.

XS
SM
MD
LG