Linkuri accesibilitate

Congresul PSD se amână din cauza coronavirusului


Bătăliile politice din PSD au fost puse pe stand-by de coronavirus
Bătăliile politice din PSD au fost puse pe stand-by de coronavirus

Social-democrații amână congresul programat pentru sâmbătă, din cauza coronavirusului. Decizia a fost anunțată de conducerea interimară a PSD într-un comunicat remis presei joi seară sub titlul „Congresul PSD se amână, siguranța și sănătatea oamenilor sunt prioritare”.

PSD spune că odată ce a fost confirmat primul caz de infectare cu coronavirus, locul delegaților la congres, în majoritatea lor aleși locali la primării și în consilii locale și județene, este în teritoriu, unde sunt implicați în gestionarea pe plan local a măsurilor care să împiedice „prevenirea răspândirii infectării” cu COVID-19.

„Considerăm că toți cei care sunt implicați la nivel local, în gestionarea amenințării cu care se confruntă România, trebuie să se ocupe acum de siguranța și sănătatea oamenilor, orice alte activități nefiind o prioritate”, se spune în comunicatul PSD.

Conducerea partidului recunoaște că decizia are la bază și recomandările specialiștilor care spun că „adunările care implică un număr atât de mare de participanți, din toate zonele țării, nu sunt indicate în situația dată”, fiind „un gest de responsabilitate” pe care PSD și l-ar dori „preluat de întreaga clasă politică” pentru că „prioritari sunt oamenii, nu activitățile sau luptele politice”.

Congresul PSD are peste 1.500 de membri.

Ciolacu a anunțat încă de luni dimineață că nu va ține congres dacă va exista vreo confirmare de coronavirus în România, ca să nu pună în pericol delegații.

Și ședința Comitetului Executiv, care premerge congresului, programată pentru vineri, a fost anulată.

XS
SM
MD
LG