Linkuri accesibilitate

Consiliul UE respinge decizia lui Juncker de a refuza comisari interimari. Guvernul Dăncilă îl susține în continuare pe Ioan Mircea Pașcu


Jean Claude Juncker hotărâse ca atribuțiile Corinei Crețu să fie preluate de comisarul Austriei, însă a fost respins de Consiliul UE
Jean Claude Juncker hotărâse ca atribuțiile Corinei Crețu să fie preluate de comisarul Austriei, însă a fost respins de Consiliul UE

Consiliul Uniunii Europene a respins, luni, propunerea președintelui în exercițiu al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, de a transfera unor comisari în funcție atribuțiile Corinei Crețu și ale lui Andrus Ansip, după ce aceștia au preluat mandate de eurodeputați.

„Conform articolului 246 al Tratatului de funcționare al Uniunii Europene, președintele Juncker a emis o propunere legislativă prin care nu înlocuiește pentru următoarele 4 luni care au rămas mandatele comisarilor care au fost aleși și care acum au devenit membri ai Parlamentului European, domnul Ansip și doamna Crețu. De menționat că a luat aceste decizii având în vedere implicațiile de tip bugetar”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de Mediafax.



Sursa menționată precizează că atribuțiile pentru portofoliile Pieței Unice Digitale și Politicilor de Coeziune au fost transferate pentru o perioadă de patru luni către Maroš Šefčovič și Johannes Hahn.

Săptămâna trecută, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker i-a transferat comisarului Johannes Hahn postul de comisar european pentru Politici Regionale, în contextul demisiei Corinei Creţu.

Guvernul l-a propus pe Ioan Mircea Pașcu, un fost ministru și europarlamentar PSD care nu s-a mai regăsit pe listele pentru noul Parlament European, ca interimar pentru postul de comisar european deținut de România. Corina Crețu, care este acum membru al Pro România, a demisionat înainte de alegerile europene. Ea este acum membra a grupului socialiștilor europeni.

După anunțul lui Juncker de a repinge ideea interimatului pentru cele câteva luni rămase până la intrarea în atribuții, în toamnă, a noii Comisii Europene, Guvernul de la București a anunțat că nu renunță la propunerea sa, Ioan Mircea Pașcu.

Luni, Viorica Dăncilă, a trimis la Bruxelles o scrisoare în care a anunțat susținerea în continuare a lui Ioan Mircea Pașcu pentru postul de comisar interimar pentru politici regionale.

Consiliul UE, cel care a respins decizia președintelui Juncker este organismul de conducere a UE care reprezintă guvernele Uniunii, reprezentate prin intermediul unor reprezentanți permanenți ai statelor UE. România a fost președinte al acestui Consiliu UE până la finalul lunii iunie. Acesta este și forul care a decis susținerea lui Jean Francois Bohnert ca favorit pentru Parchetul European, în detrimentul Laurei Codruța Kovesi.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG