În dosarul contrabandei cu parfumuri contrafăcute aduse din Turcia, bunuri evaluate de anchetatorii DIICOT la 25 de milioane de euro, este implicat și un șef de departament și fost șef al Biroului Vamal din Portul Constanța (Sud-Agigea). El este suspectat de procurori de favorizare a contrabandei cu parfumuri prin deciziile pe care acesta le-a luat.
Surse judiciare, dar și din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) - de care aparțin direcțiile vamale - , au precizat pentru Europa Liberă că este vorba de Ovidiu Tatu.
Daniel Cojocaru, un subaltern al lui Tatu, este un alt inspector vamal care ar fi implicat în acest dosar, ne-au mai precizat sursele citate.
Se poate întoarce în postul de conducere
După ce procurorii DIICOT i-au adus la cunoștință că este cercetat în acest dosar, Ovidiu Tatu a intrat în concediu, potrivit propriei declarații. El se poate întoarce după concediu pe postul de șef al compartimentului denumit de „Decizie”. Direcția Generală a Vămilor nu a luat nicio măsură de a-l transfera până la finalizarea anchetei.
„De ce să nu mă întorc pe acest post. Până la urmă trebuie să funcționeze prezumția de nevinovăție. Nu am nicio restricție să mă întorc pe funcția pe care o ocup după ce mi se termină concediu”, ne-a răspuns Ovidiu Tatu. Acesta nu a negat că este cercetat de DIICOT, însă nu a dorit să precizeze dacă a primit măsura controlului judiciar.
„Nu doresc să vă răspund, să vă spună procurorul de caz asta”.
Direcția Generală a Vămilor nu a furnizat un punct de vedere la o solicitare a Europei Libere pe acest subiect.
Instituția este condusă de Marcel Mutescu, numit în funcție în 2018, la începutul mandatului de premier al Vioricăi Dăncilă.
Ovidiu Tatu a ocupat în ultimii 15 ani mai multe funcții de conducere în cadrul Biroului Vamal din Portul Constanța, iar între 2017 și 2018 a fost la conducerea celei mai importante vămi din România, Biroul Vamal Constanța Sud Agigea.
Cariera lui Ovidiu Tatu, pe ani
Din declarațiile de avere completate de Ovidiu Tatu reiese că acesta a ocupat în ultimii 13 ani următoarele funcții în cadrul direcției vamale din Constanța:
- 2008 - director executiv adjunct DRAOV (Direcția Regională Accize și Operațiuni Vamale) Constanța, instituție redenumită astăzi Biroul Vamal Constanța;
- 2009 - consilier superior DRAOV Constanța;
- 2011 - șef adjunct al Biroului Vamal Constanța Sud Agigea (Portul Constanța mai exact, pentru că Vama Constanța Nord este un punct vamal de dimensiuni mai mici)
- 2013 - consilier superior DRAOV Constanța;
- 2014 - inspector superior la Biroul Vamal Constanța Sud;
- 2015- inspector superior BVF - Constanța Sud;
- 2016 - inspector superior BVF - Constanța Sud;
- 2017 - șef birou vamal Constanța Sud;
- 2018 - șef birou vamal Constanța Sud;
- 2019 - șef serviciu BVF - Constanța Sud;
- 2020 - inspector superior BVF - Constanța Sud
Controversele
În afară de slujba de la Vamă, Ovidiu Tatu a fost, în ultimul deceniu, acționar în două firme: Best Business Consulting și Best Brand Business. În 2016, a donat o casă de 400 de metri pătrați pe care a ridicat-o în Constanța, potrivit declarațiilor sale de avere. Și acțiunile unei firme le-a cedat. Petrică și Floarea Simion sunt cei care au primit proprietățile imobile și acțiunile firmei Best Business Consulting.
În cadrul firmei Best Brand Business SRL a fost partener de afaceri cu un vameș implicat într-un dosar de contrabandă prin punctul vamal din Otopeni. În cele din urmă, în 2017, toți inculpații din acel dosar au fost achitați.
Contrabanda cu parfumuri, pe scurt
DIICOT susține că persoanele care au vândut în România și în alte state europene parfumuri de lux contrafăcute au fost reclamați chiar de reprezentanții marilor producători. Aceștia s-au plâns procurorilor că au pierderi de milioane de euro din cauza produselor falsificate.
Ascunse în containere, produsele unor mărci cunoscute sunt ținta predilectă a celor care vor să introducă marfa contrafăcută în România și apoi în Europa. Așa a fost și cazul rețelei formată din 40 de persoane care ar fi introdus prin Portul Constanța, începând cu luna mai 2020, parfumuri contrafăcute în valoare de 25 milioane de euro.
Grupul infracțional organizat este acuzat de DIICOT de „contrabandă, luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare în formă continuată și folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantități de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă”.