Linkuri accesibilitate

Contractul pentru măștile destinate persoanelor vulnerabile, pe cale să fie reziliat


Aparat de comercializat măști de protecție
Aparat de comercializat măști de protecție

Ministerul Sănătății va rezilia luni contractul cu firma care trebuia să livreze măștile pentru persoanele vulnerabile, arată premierul Ludovic Orban, în cazul în care firma câștigătoare nu va aduce materialele de protecție.

„Săptămâna următoare urmează ca Ministerul Sănătății să ia o decizie, care e foarte clară: rezilierea contractului în cazul în care luni nu vin cu măștile cei care au câștigat licitația și trecerea la firma de pe locul doi pentru a livra măștile care sunt prevăzute în contract”, a declarat Ludovic Orban, citat de Mediafax.

Premierul s-a declarat nemulțumit că firma câștigătoare nu a respectat termenele din contract.

„Licitația s-a derulat, a fost selectat câștigătorul, la cel mai mic preț. Câștigătorul s-a angajat să livreze în termen de 7 zile, care a fost prevăzut în licitație. După ce a fost declarat câștigătorul a fost contestată licitația, atât la CNCS, cât și în instanță. Au depus contestații trei firme. Sigur, că au fost respinse contestațiile. După ce s-a semnat contractul-cadru cu toți participanții la licitație s-a trecut la semnarea contractului subsecvent cu câștigătorul licitației. Câștigătorul licitației avea obligația ca în termen de 5 zile să depună scrisoarea de garanție, urmând să înceapă cele șapte zile de derulare a contractului. Suntem în situația în care câștigătorul licitației nu a depus în termenul legal de 5 zile, crezând că beneficiază de clauza de remediere, care este inclusă în contractul respectiv”, a mai spus șeful Guvernului.

În 24 iunie, Ministerul Sănătății anunța că finalizat achiziția măştilor de protecţie pentru familiile și persoanele defavorizate. În urma finalizării achiziției, urma să fie achiziționate 115 milioane de măști în valoare de 73 600 000 lei fărăr TVA, cu un preț unitar de 0,68lei fără TVA/mască.

Contractul a fost câștigat de către Naguma Medical Supply. Decizia a avut la bază prețul cel mai mic oferit de compania câștigătoare, respectiv 0,64 lei plus TVA, pentru măști medicale cu certificat de garanție și calitate. Pentru această achiziție, Ministerul Sănătății a alocat inițial un buget de 193,2 milioane lei, respectiv 1,68 lei per mască. La licitație au participat peste 30 de companii, iar oferta Naguma Medical Supply SRL a primit cel mai mare punctaj. Firma s-a angajat să livreze întreaga cantitate, de 115 milioane de măști, în numai 7 zile.

XS
SM
MD
LG