Linkuri accesibilitate

HotNews: 15 conturi ale lui Horațiu Potra, închise de CEC Bank. Suspiciuni de finanțare a terorismului și spălare de bani


15 conturi bancare ale lui Horațiu Potra și ale firmelor lui au fost închise de CEC Bank din cauza suspiciunilor de fraudă, spălare a banilor și finanțare a terorismului, scrie HotNews.ro. Potra a fost reţinut pentru instigare publică şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Pe 4 octombrie, CEC Bank a trimis o înștiințare către Horațiu Potra și patru firme pe care acesta le administrează (GPH Legion Africa Role SRL, Ralflore SRL, AO Futuro SRL și PFA Horațiu Potra), în care li se spunea că, în termen de 60 de zile, vor fi închise toate cele 15 conturi curente deschise pe aceste nume la CEC Bank. După cum scrie HotNews.ro, reprezentanții băncii i-au solicitat lui Potra să le comunice în ce conturi deschise la alte bănci îi pot transfera sumele deținute la CEC Bank.

„Banca poate bloca toate conturile clientului și poate restricționa accesul clientului la servicii (...) în cazul în care nu mai sunt îndeplinite cerințele de cunoaștere a clientelei sau ca măsuri adoptate pentru prevenirea / combaterea / înlăturarea oricăror riscuri la care banca ar putea fi expusă ca urmare a desfășurării relației de afaceri cu clientul, precum riscuri legale, de fraudă, de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, operaționale, de conformitate, reputaționale sau de încălcarea a regimurilor sancționatorii naționale sau impuse de UE, ONU, SUA sau Marea Britanie”, au explicat pentru HotNews reprezentanții CEC Bank.

În toate cele 15 conturi s-ar fi aflat 500.000 de euro, conform documentelor de la dosar, citate de publicație.

Pe 10 octombrie, Horațiu Potra a cerut Tribunalului Sibiu să suspende efectele deciziei bancare până la soluționarea litigiului pe fond.

Horațiu Potra s-a plâns că CEC Bank i-ar fi blocat conturile fără înștiințare și a invocat că prin această decizie riscă să i se blocheze afacerile, pentru că nu își poate plăti angajații și nici obligațiile fiscale.

Pe 27 noiembrie, Tribunalul Sibiu a respins solicitarea lui Horațiu Potra prin care cerea CEC Bank să îi deblocheze conturile și să reia relațiile de afaceri până la soluționarea dosarului de fond. Solicitarea a fost considerată de instanță ca fiind neîntemeiată.

Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost reţinut duminică seară de către procurorii Parchetului Curții de Apel Ploieşti, sub acuzația de instigare publică şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În mașina lui și în autoturismele altor persoane care îl însoțeau au fost găsite arme de foc, macete, săbii și pumnale, precum și o dronă, care ar fi urmat să fie folosite pentru instigarea unor persoane la comiterea de infracțiuni în „întruniri publice neautorizate”, potrivit procurorilor.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG