Jumătate dintre copiii dispăruți ai României vin din centrele statului. Nicio autoritate nu răspunde

* Materialul a fost publicat pe 10 decembrie 2023 și actualizat pe 12 decembrie cu punctul de vedere al Presedinției României

Într-o dimineață de iulie, în 2021, la micul dejun, îngrijitoarele dintr-un centru rezidențial din sectorul 4 al Bucureștiului au văzut că le rămân două porții în plus. Erau ale Mariei și Mirabelei*, două fete de 13 și 16 ani, date în plasament, adică în grija statului.

„După o noapte de beție în centrul rezidențial (apartamente de tip familial) din Sector 4 mai multe fete au decis să fugă. Povestea celor două fete, 13, respectiv 16 ani, care au fugit din centru și au ajuns la niște băieți din Vaslui parcă e ruptă dintr-un film”, scria, opt luni mai târziu, pe 21 februarie 2022, Vișinel Bălan, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului, pe pagina lui de Facebook.

Dispariția lor a fost sesizată imediat Poliției Capitalei de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGSAPC) sector 4. Primele indicii despre unde se află fetele au venit, însă, șapte luni mai târziu, în ianuarie 2022, de la tatăl uneia dintre ele, care a trimis poliția la poarta casei unde era fiica sa. Maria și Mirabela ajunseseră în județul Vaslui.

„Copii minori, aflați cu măsura protecției speciale la DGASPC Sector 4, nu pot fi ridicați de poliția din Vaslui deoarece acestea nu doresc. Cea de 16 ani este însărcinată, după o competiție a băieților de a întreține relații sexuale cu ea. Atât DGASPC Sector 4, cât și politia din Vaslui stau și dau din umeri, nu știu ce să facă”, povestea, în continuare, Vișinel Bălan.

Postarea lui Bălan a mobilizat, însă, autoritățile care, chiar a doua zi, pe 22 februarie 2022, le-au adus înapoi în centrul din care fugiseră, din sectorul 4 al Capitalei.

Abia atunci întreaga lor poveste a ieșit la iveală.

Adolescentele plecaseră din centrul rezidențial direct la Ploiești, după un bărbat pe care Mirabela, fata de 16 ani, îl cunoscuse pe Facebook. De acolo au ajuns la Vaslui. Maria într-o casă, Mirabela -în alta. Bărbatul cunoscut la Ploiești a vândut-o pe Mirabela pentru 2.500 de lei mai multor bărbați. A fost violată repetat.

De povestit, a început să povestească Maria, fata de doar 13 ani, care, odată ajunsă la București, a început să se automutileze, relatau, la acel moment, jurnaliștii de la presshub.

„Ea nu ne-a spus că a fost abuzată, povestea doar despre cealaltă, că a făcut sex toată noaptea și că țipa.”

Adolescenta de 16 ani era deja însărcinată când a ajuns înapoi la București. A făcut întrerupere de sarcină.

Cazul lor a ajuns în cercetarea Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care a deschis un dosar in rem (dosar împotriva faptelor, nu îndreptat către una sau mai multe persoane anume).

O statistică sumbră

În România, jumătate dintre copii dați dispăruți de la începutul anului 2023 se află în grija statului. Ei stau în case de tip familial sau în centre de plasament. Unii se întorc, alții sunt găsiți la rude sau prieteni. Sunt și cazuri în care copiii dispar definitiv și nimeni nu mai știe nimic de soarta lor.

Agenția Națională de Luptă Împotriva Traficului de Persoane a făcut o statistică pentru 2022.

15% dintre minorii traficați provin din sistemul de protecție al statului. Adică 157 în ultimii cinci ani. Și are și o explicație - sunt copiii vulnerabili, lipsiți de posibilități materiale, tentați de ideea evadării din sistem.

Organizațiile non-guvernamentale care se ocupă de protecția minorilor traficați trag semnale de alarmă permanent - statul nu e pregătit să gestioneze această problemă, legislația e greoaie, personalul implicat insuficient, nu sunt destule centre de protecție.

Fenomenul a fost semnalat, ani la rând, și în raportul de țară al Departamentului de Stat al SUA:

România rămâne o sursă primară pentru traficul sexual și victimele exploatării prin muncă în Europa. Grupurile vulnerabile includ copiii din instituțiile guvernamentale sau care au parasit după majorat instituțiile guvernamentale, copiii ai căror părinți călătoresc în străinătate pentru muncă, membrii comunității de romi, femeile cu studii și venituri reduse, migranții și solicitanții de azil.

Situația rămâne aproape neschimbată de ani de zile. Autoritățile au dezbătut problema minorilor traficați, inclusiv ai celor care provin din grija statului, într-o comisie parlamentară, în 2020. Dar doar atât.

Și copii dispar în fiecare lună.

Lista Poliției

Pe 2 decembrie, pe lista copiilor dispăruți în ultimele două luni erau 10 copii din Bistrița Năsăud și 9 din Brăila. Cu câteva excepții, toți provin din case de tip familial sau centre de plasament.

Cornelia, Iasmina, Irina, Larisa, Emilia, Denisa, Diana au dispărut toate din Beclean - Bistrița Năsăud.

Romina și Darius au plecat din casa de tip familial din Teaca - Bistrița Năsăud.

De la Brăila, din casele de tip familial au plecat Georgiana, Gabriel, Antinela, Mădălina, Florian și Silviu.

Și tot din grija statului au dispărut copii în Timiș, Neamț, Olt, Prahova, Botoșani.

Pozele lor, cu o descriere sumară, apar pe site-ul Poliției Române, la secțiunea Copii Dispăruți.

Lista se actualizează permanent. Rămân pe ea, ani la rând copii despre care nimeni nu mai știe nimic din clipa dispariției.

Cel mai vechi caz de dispariție a unui minor are 20 de ani: Kerekes Gyula, născut pe 15 ianuarie 1992, a dispărut pe 21 iunie 2003. Și el era în grija statului, într-un spital de boli psihice din Marghita, județul Bihor.

Când a dispărut avea 1,20 și 18 kilograme. Era îmbrăcat într-un tricou verde și pantaloni scurți. Iar singura poză pe care autoritățile au avut-o cu el îl arată dormind.

În perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2022, Poliția Română a înregistrat peste 73 de mii ( 73.227) de sesizări de dispariții ale minorilor . 72.947 au fost soluționate.

Asta înseamnă o medie anuală de 3.183 de dispariții înregistrate și 3.171 de dispariții soluționate, arată datele transmise la solicitarea Europa Liberă.

Rămân, în medie, 12 cazuri de dispariție nerezolvate, anual.

În 2023, Poliția Română a înregistrat 7.595 de sesizări de dispariții de minori, adică dublu față de media ultimilor 22 de ani. Jumătate dintre copiii dispăruți - 3.287 - sunt minori care au plecat din centre de plasament. Au fost soluționate 7.585, a comunicat Poliția Română la solicitarea Europa Liberă.

Cum ajung copiii în grija statului și de ce fug din centre?

Vișinel Bălan a crescut în sistemul de protecție a statului. A absolvit liceul, facultatea, a ajuns chiar vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului. Indiferent de funcția ocupată, a fost permanent un ambasador al copiilor instituționalizați, a militat pentru drepturile lor. Pentru că înțelege problemele lor, a fost acolo, a trecut prin ce trec ei.

Lipsa consilierii adevărate este principalul motiv pentru care copiii fug, spune el. Se adaugă inadaptarea la un mod de viață nefiresc, lipsit de căldura unei familii, izolarea.

„Copiii trebuie să crească într-o familie, iar copiii care fug adesea sunt cu măsură de protecție temporară, nu definitivă. Ei ajung în sistem din diferite situații, fie că sunt abandonați la naștere, fie că în familia naturală sunt abuzați, fie familia a murit într-un accident de mașină sau părinții sunt condamnați. Acești copii ajung cu măsuri de protecție și mulți dintre ei sunt în conflict cu legea sau sunt în conflict cu sistemul. Pentru că nu înțeleg de ce au ajuns acolo sau nu a existat o tranziție, o pregătire. Tot procesul instituționalizării nu e să-l ajute pe copil să înțeleagă ce s-a întâmplat cu el sau ce s-a întâmplat cu familia. Pur și simplu el este izolat”, explică Vișinel Bălan.

Iar izolarea duce la probleme de comportament. Copiii se agață de oricine care poate reprezenta o lumină în lumea lor întunecată. Despre care crede că îi poate oferi iubire și siguranță.

„Omul acela de care se leagă poate fi un monstru”, avertizează Vișinel Bălan.

Mihaela Dinu, specialist al organizației Salvați Copii, consideră că un alt motiv pentru care copiii caută legături umane în afara sistemului și le urmează sunt lipsurile materiale. Promisiunea unei vieți mai bune.

„Promiterea de foloase materiale, de bunuri, vânzarea, între ghilimele, a viselor și a unui nivel de trai mai bun”, explică Mihaela Dinu.

Cum dispar copii din grija statului

Europa Liberă a contactat direcțiile de protecție a copilului din Brăila și Bistrița Năsăud pentru a înțelege, exact, ce se întâmplă. Dacă la Bistrița Năsăud ni s-a solicitat o adresă oficială, la Brăila am reușit să avem un dialog deschis.

Directoarea Direcției de Protecție a Copilului Brăila, Simona Cimpoae, știa fiecare caz în parte. Cu trecutul și problemele fiecăruia dintre minorii de pe lista poliției. Din cei șapte care figurau, pe 2 noiembrie, ca dispăruți, doar de unul singur nu mai știe nimic. Și e foarte îngrijorată.

„E un copil bun, cuminte. Sunt patru frați, toți au fost la noi. Sora cea mare a ieșit din sistem, după majorat, a rămas el și două surori”.

În poza austeră de pe pagina Poliției, Gabriel Pralea, minorul dispărut despre care acum nu se știe nimic, arată ca un copil cuminte. E șaten, are 170 cm, aproximativ 65 kg și poartă ochelari. A dispărut pe 26 octombrie. Era îmbrăcat în blugi, geacă și teniși albi.

Alți trei copii care figurau ca dispăruți s-au întors la familiile lor și vor să rămână acolo. Dar e nevoie de o decizie judecătorească ca dorința lor să se împlinească. Alte două fete au ajuns la prieteni.

Iar de plecat, copii pleacă cu bilet de voie. Și nu mai revin.

Regulamentele permit ca orice minor aflat în grija statului să beneficieze de timp liber. Mai exact, de două ore, care se obțin printr-un bilet de voie. Dacă, după cele două ore, minorul nu se întoarce, asistenții sociali încep să-l caute. La familie, dacă are, în locuri pe care le frecventează, la prieteni, ne explică directorul DGSAPC Brăila, Simona Cimpoae.

„În cazul în care căutările noastre nu au niciun efect, anunțăm Poliția și Crima Organizată. Am început să avem această practică pentru că e bine să fie și în evidența dumnealor”, adaugă ea.

Copiii din centrele de plasament fug des, spune directoarea DGSAPC Brăila, deși după fiecare fugă și reîntoarcere, copii trec prin consiliere. Doar că fiecare are o poveste, de cele mai multe ori greu de înțeles și de digerat pentru oamenii din lumea normală în care există acasă și familie. Iar aceste povești pe care le poartă cu ei sunt greu de depășit.

„Avem copii care au fost anunțați ca dispăruți și de peste 40 de ori”, spune purtătorul de cuvânt al Poliției din Bistrița Năsăud. Procedura s-a aplicat de fiecare dată.

DGSAPC Bistrița Năsăud a răspuns solicitării Europa Liberă cu o adresă în care a confirmat că zece copii aflați în grija ei au dispărut fără urmă. Dar are explicații.

„ Aceștia prezintă plecări voluntare în mod repetat, iar motivele plecărilor sunt diverse: noncomplianță la norme și reguli pe fondul unei atitudini antisociale, gratificarea imediată a trebuințelor tradusă prin «dorința de libertate», manifestate prin plecări fără învoire alături de foști sau actuali beneficiari ai sistemului de protecție specială”.

Direcția ne-a mai spus că nu se face nicio anchetă în instituție după dispariția acestor copii.

Disparițiile repetate, semnal de alarmă

Iana Matei se ocupă de mai bine de 15 ani de protecția victimelor traficului de persoane. A început lupta de una singură, la Pitești, și o continuă zilnic, prin Fundația Reaching Out Romania. Acum are alături o echipă întreagă și oferă protecție, sprijin și consiliere.

Dacă la început se ocupa în special de femeile smulse din ghearele traficanților, din 2007 majoritatea victimelor care caută adăpost sunt minore. Multe dintre ele provin chiar din casele de tip familial sau din centrele de plasament.

„Bazinul de recrutare cel mai mare pentru traficul de persoane este la DGASPC-uri. Ai copii cu probleme de comportament, ai copii abandonați, neglijați în toate felurile, ai copii cu traumă - în principiu, sunt cel mai ușor de recrutat”, spune Iana Matei.

Disparițiile repetate din sistemul statului sunt semn că se întâmplă ceva cu minorul, susține Iana Matei, după ani de experiență în lucrul cu acești copii.

„Exact în timpul acestui program de voie se întâmplă și recrutarea. De multe ori, fetele se duc pe centură și lucrează și își fac rost de bani de țigări. Se întorc după două ore. Nu există instrument legal selectiv, chiar dacă știi că ele sunt într-un astfel de grup, DGASPC, legal, nu le poate interzice acel bilet de voie. Și atunci, chiar dacă știi că se duc acolo, tu trebuie să le dai acel bilet de voie de două ore și ele se duc acolo”, explică Iana Matei.

Depășirea timpului liber, a acelor învoiri, înseamnă intrarea într-un anturaj și într-o situație de risc pentru minor. Iar intervenția asistenților sociali e definitorie în acel moment.

„În prima fază, sunt niște copii care pleacă din aceste centre de plasament dintr-un grup și, în loc să vină după două ore, vin după patru, la început, sau după șase. Copiii se cunosc între ei în centru și vin ceilalți și spun personalului: «doamnă, umblă cu Cutărescu». Noi știm, de exemplu, că acel Cutărescu face parte dintr-un grup infracțional, e «mafiot», cum zic ei. Se face consiliere psihologică și se discută cu fata și se spune «mă, nu e bine să te duci acolo. Ăștia sunt oameni periculoși! » Fata, atunci, fie pleacă de la centru de tot, fie mai vine la centru, dar continuă să se ducă și acolo, pentru că oricum nu ai ce să-i faci”, spune Iana Matei.

Intervenția timpurie

Scoaterea minorului ajuns în situație de risc din mediul în care a intrat este obligatorie. La fel e și plasarea lui într-un centru de protecție, specializat în tratarea unor astfel de cazuri.

Asociația condusă de Iana Matei oferă această protecție, precum și consiliere și sprijin unui număr de 12 persoane. Prin centrul său au trecut sute de femei și minori.

În acest moment, are în grijă copii trimiși de serviciile de protecție socială din Mureș, Ilfov, Giurgiu și Prahova. Sunt în siguranță într-o locație secretă, sunt consiliați de specialiști, învață, au o viață aproape normală. Mai puțin o familie adevărată.

Cum ajung copiii la ea? Printr-o procedură care include o ședință de judecată. Un magistrat decide, pe baza unei anchete sociale, că minorul este în situație de risc și aprobă mutarea lui într-un centru de protecție.

„Toate aceste DGSAPC-uri care ne trimit copiii îi trimit tocmai ca să-i protejeze, să-i scoată din acel grup. Copilul vine la Reching Out și, într-adevăr, sunt foarte supărați când vin prima dată, vor să stea de vorbă cu iubiții lor, le explicăm care sunt regulile și facem și noi consiliere psihologică”, povestește Iana Matei.

La asociația Ianei Matei a fost și un copil de la Brăila. Directoarea de acolo a DGSAPC își amintește cât a fost de greu să găsească un loc într-un serviciu licențiat și specializat în lucrul cu copii victime ale traficanților.

„Mama fetiței ne-a sesizat că a ajuns într-un anturaj care nu este potrivit și am propus instanței de judecată plasamentul fetiței respective la Reaching out Romania”, povestește Simona Cimpoae, directoare la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila.

Doar că astfel de refugii sunt puține în țară, total insuficiente. Dar vom vorbi despre asta puțin mai târziu.

Cine se ocupă de disparițiile de copii?

Odată ce dispariția unui copil e sesizată Poliției, cazul este gestionat de Direcția de Investigații Criminale, prin Serviciul Urmăriri (la nivel central) și de inspectoratele de poliție județene / Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, prin serviciile de investigații criminale, la nivel teritorial, comunică Poliția Română, la solicitarea Europa Liberă.

Dispariția este semnalată și pe pagina dedicată de pe site-ul Poliției Române. Și cazul ajunge și în atenția crimei organizate (BCCO).

Ce personal alocă Poliția Română pentru cazurile de dispariții? Minimum un polițist, maximum trei, în fiecare județ, explică Cosmin Andreica, liderul sindicatului polițiștilor, Europol.

La Brăila, de exemplu, doar un singur polițist trebuie să gestioneze toate disparițiile de persoane, nu doar cele ale minorilor.

Cât privește legislația adaptată, un act normativ special, dedicat disparițiilor de persoane, zace în Parlament din 2021. Legea ar fi trebuit să stabilească procedura clară de lucru în astfel de cazuri și înființarea unor subunități polițienești specializate, distincte - unități centrale/teritoriale competente pentru persoane dispărute. Nu a trecut, încă, de Senat.

„Era un proiect de lege prost, neadaptat la realitate”, a explicat, pentru Europa Liberă, președinta Comisiei de Apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc (PNL). La forma inițială au fost aduse peste 120 de amendamente, printre care sunt digitalizarea sistemului de raportare sau prezența procurorului la caz. Amendamentele sunt și acum, în decembrie 2023, în curs de dezbatere cu instituțiile implicate.

„Proiectul era făcut ca soluționarea unei sesizări să se facă cu polițistul care pleacă cu dosarul la subraț. Prin acest sistem digital propus, informația circulă imediat, de la persoana care sesizează dispariția la poliție, prin autoritatea competentă teritorială. Și, dacă eu, în momentul ăla, am nevoie totuși de o interceptare, de exemplu, imediat solicitarea ajunge la procurorul de serviciu, la judecător. Să zicem că am nevoie de percheziție. Mandat de percheziție am trimis în momentul ăla, pentru că noi tot timpul avem procuror de serviciu, judecător de serviciu. Și încă ceva. Eu văd exact cine - în lanțul acesta de instituții - nu și-a făcut treaba”, explică Nicoleta Pauliuc de ce era nevoie de modificarea proiectului de lege.

Iar noul sistem digital, prevăzut de viitoarea lege, ar însemna și un control mai exact al disparițiilor în cazul copiilor din grija statului. Sistemul ar semnaliza plecările repetate și persoanele care sunt în legătură cu minorul. „Până acum, copilul dispărut era un document pe hârtie, nu mai avea acces nimeni la el, nu mai știai ce s-a întâmplat, nu mai apărea nicio statistică”, adaugă Nicoleta Pauliuc.

Nu toți copiii traficați dispar, unii sunt chiar în centre

„Problema este că pleacă, vin, pleacă, vin și apoi când vin, de exemplu, fetele vin însărcinate. Avem, astfel, mămici de 14 ani, de 15 ani, care fac copii pe care îi abandonează pentru că ele nu sunt pregătite să fie mame, să crească un copil, să-și asume această responsabilitate. Și uite așa crește o nouă generație de copii la risc”, explică Iana Matei, de la Reaching Out Romania, cercul vicios în care sunt prinși copiii instituționalizați.

În 2022, 36 de copiii aflați în grija statului au fost traficați, arată o statistică a Agenției Naționale de Luptă Împotriva Traficului de Persoane (ANLITP). În ultimii 5 ani, sunt 157 de cazuri.

În cazul minorilor, cele mai multe victime sunt fetele, cu vârste începând de la 12-13 ani. El sunt abordate direct, manipulate, șantajate, în special prin metoda loverboy, explică, într-un răspuns pentru Europa Liberă, reprezentanții Agenției Naționale de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.

Fetele sunt contactate în special prin intermediul platformelor sociale și ajung să fie exploatate prin obligarea la practicarea prostituției, pornografie, video-chat.

„Traficanții sunt oportuniști și inventivi, pot opera și se pot reorienta în condiții de competitivitate, sunt versatili și flexibili, capabili să se adapteze la noi situații sau noi tehnologii”, explică repezentanții ANLITP, pentru Europa Liberă.

Au un aspect îngrijit, reușesc să își impresioneze victimele cu un comportament securizant, cu o personalitate agreabilă, afișează empatie la problemele lor și disponibilitate de a ajuta. După ce victima e prinsă în plasă, personalitatea traficantului se schimbă radical: el se transformă într-un monstru care șantajează, agresează, e violent.

În 2022, din cei 234 de minori victime ale traficului de persoane înregistați în sistem, 15% proveneau din centre de plasament sau plasament familial. Principalele județe de proveniență au fost: Alba, Dolj (cu câte 5 victime), Timiș, Argeș (cu câte 4 victime), transmite ANLITP.

O parte dintre copiii ajunși în plasa traficanților reușesc să scape. Ajung în centre de protecție, așa cum e cel condus de Iana Matei. Rămân însă cu traume care îi marchează pe viață.

„Victimele traficului de persoane suferă traume fizice și psihice severe ca urmare a violențelor, amenințărilor, dependențelor, constrângerilor la care recurg traficanții pentru a le putea controla, traume care necesită intervenții specializate de lungă durată în vederea recâștigării sentimentului de securitate, a încrederii, controlului și reconstruirea relațiilor sociale”, spune ANLITP.

Câte centre de protecție sunt în țară și confuzia ministrei Intotero

România nu are suficiente centre specializate în protecția copiilor victime ale traficului de persoane, spune Iana Matei, cea care coordonează singurul serviciu licențiat de acest fel.

„Am spus clar și tare, la o conferință, în prezența tuturor organizațiilor internaționale, inclusiv Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), polițiștilor și a celorlalte organizații internaționale și naționale, că în România nu există centru licențiat ca să lucreze cu victimele traficului. Deci toți copiii victime, care sunt la DGASPC, sunt în mod ilegal la DGASPC, pentru că ei nu au instrumentele prevăzute de lege să protejeze acești copii. Și atunci a fost un «wow» în sală, pentru că nimeni, dacă pot să-ți imaginezi în țara asta mare, nimeni nu era la curent cu faptul că nu avem servicii pentru copii victimele traficului”, povestește Iana Matei.

Anul acesta s-a licențiat un alt centru la Cluj, cu șase locuri, mai spune coordonatorul Reaching Out Romania. Iar problema e finanțarea.

„Doar nu vă închipuiți că statul dă vreun ban. Banii vin pe proiecte, scriem proiecte la greu”, spune Iana Matei.

Am încercat să aflăm care e exact situația de la ministrul Familiei, Natalia Intotero, cea care are în subordonare Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului.

Ministra ne-a spus că n-a auzit niciodată de Reaching Out Romania sau de centrul pe care îl administrează. Și că centre de protecție sunt peste tot în țară.

„N-am auzit de acest centru (Reaching Out Romania - n.r.), vă spun sincer. (...) Există în fiecare județ centrele astea care sunt cu caracter secret. Copilul sună la 119 - la telefonul copilului, se deplasează autoritățile, îl reperează, îl iau, îl aduc în acest centru care este centru pentru persoanele abuzate, inclusiv minori, mame minore, femei. Pentru o perioadă de timp este ținut acolo, beneficiază de consiliere psihologică și apoi se decide unde va fi dus pe perioada următoare”, explică ministrul Familiei.

Ministrul Familiei confundă, însă, centrele de protecție pentru victimele traficului de persoane cu centrele de intervenție de urgență. Explică bine care este diferența directoarea DGSAPC Brăila, Simona Cimpoae.

„Centrul de plasament în regim de urgență este centrul în care, așa cum spune însăși denumirea, copilul este preluat în regim de urgență. În acest centru nu poate fi protejat un copil decât pe o perioadă de maximum 5 zile.

Noi, în 5 zile, trebuie să sesizăm instanța de judecată pentru înlocuirea măsurii de protecție cu o altă formă de protecție - plasamentul la un asistent social, la un asistent maternal sau reintegrare în familie.

Centrele de protecție pentru victimele traficului sunt specializate, sunt dezvoltate de către ONG-uri și poate chiar de către DGASPC-uri. Sunt centre care sunt licențiate și acordă servicii unor categorii de beneficiari care intră în aceast grup țintă.Sunt niște terapii specifice pe care ei le acordă, sunt servicii specifice”, spune Simona Cimpoae.

Ministrul Natalia Intotero a promis că va cere mai multe informații de la Autoritatea Națională de Protecția Copilului și va reveni cu un telefon.

Victimele traficului de persoane identificate sunt repartizate, în funcție de nevoile specifice, către servicii specializate de asistență, în sistemul de stat sau privat, în vederea recuperării și reintegrării, spune și Agenția de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.

Adică la Reaching out Romania și DGSAPC Cluj. În total 18 locuri în toată România.

Cum procedează alte țări?

Silvia Dumitrache este președinta femeilor românce din Italia. Dar nu e doar atât. Este o activistă pentru drepturile femeilor și se implică în salvarea victimelor traficului de persoane.

Am stat de vorbă cu ea despre modul în care Italia organizează protecția copiilor și a victimelor traficului de persoane.

Și în Italia copii fug din centrele de instituționalizare, și în Italia copii cad pradă rețelelor de traficanți. Ce este trist, spune Silvia Dumitrache, este că cei mai mulți copii cerșetori în Italia sau exploatați sexual sunt de naționalitate română.

„Au centre de prevenție care sunt separate de adulți. Minorii sunt în anumite centre și sunt îngrijiți cu sisteme specifice vârstei, cu psihiatri, psihologi, asistenți sociali, fac școală acolo, nu sunt rupți de realitate, viața lor normală, continuă, normalitatea din acel moment, care după aceea se îmbunătățește”, povestește Silvia Dumitrache.

Iar intervenția autorităților în a identifica victimele traficului de persoane se face peste tot, în toate interacțiunile pe care statul le are cu cetățenii.

„Asta e marea diferență față de România. Peste tot, de exemplu la solicitarea de permis de ședere. Și acolo există asistenți sociali și polițiști care sunt formați special, care au un loc special și care supraveghează persoanele care stau în așteptare pentru documente ca să observe dacă există anumite situații mai delicate. Lucrurile astea nu sunt lăsate la întâmplare”, adaugă Silvia Dumitrache.

O comisie Parlamentară a propus, acum 3 ani, ca problema disparițiilor minorilor să intre în CSAT

„As vrea sa vă spun că România - potrivit ultimului raport al Comisiei Europene, care datează din 20 octombrie 2020 - România ocupă primul loc la trafic de persoane. Dintre țările non-UE, suntem cumva... ne luptăm cu Nigeria. Pentru că și Nigeria se află pe primul loc la traficul de persoane, la traficul de minori, dintre țările non-UE” - spunea pe 24 noiembrie 2020 Carmen Ileana Mihălcescu, fost deputat PSD.

Cu aceste date a început prezentarea Raportului Comisiei de anchetă privind situația cazurilor copiilor dispăruți, în Parlamentul României, din noiembrie 2020. Raportul a scos la iveală date alarmante privind traficul de minori, majoritatea provenind din grija statului.

La întocmirea raportului au participat toți cei care au o legătură cu minorii și cu traficul de persoane - ONG-uri, poliție, crimă organizată, avocatul poporului, direcțiile de protecție a copilului șamd. Au fost audiate familii ale unor copii dispăruți, precum și victime ale traficului de persoane.

Concluzia raportului a venit de la aceeași fostă deputată, în prezentarea pe care a făcut-o aleșilor - „copiii dispăruți sunt în strânsă legatură cu traficul de minori”. Plus câteva pagini de măsuri care urmau să fie luate pentru contracararea fenomenului - modificare legislației, a organizării polițienești, a instanțelor, a direcțiilor de protecție a copilului etc.

Raportul a fost adoptat cu majoritate de plenul Camerei. Iar, luând în considerare gravitatea situației prezentate și a concluziilor anchetei parlamentare, aleșii au recomandat Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) să introducă în viitoarea sa strategie, pentru perioada 2025 - 2030, ca obiectiv de securitate naţională, combaterea fenomenului de dispariţie a copiilor şi traficului de persoane.

Problema copiilor dispăruți nu a ajuns niciodată pe agenda CSAT.

După publicarea articolului, Președinția României a răspuns solicitării Europa Liberă și a explicat de ce tema copiilor dispăruți nu a intrat pe agenda CSAT.

„Comisia de anchetă parlamentară a făcut Guvernului României o serie de recomandări și măsuri privind prevenirea și combaterea fenomenelor de trafic de persoane și dispariție de copii. Hotărârea nu conține nicio referire la Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Totodată, precizăm faptul că raportul final nu conține recomandări, măsuri sau propuneri destinate Administrației Prezidențiale sau Consiliului Suprem de Apărare a Țării. În această ordine de idei, precizăm că documentul la care faceți dumneavoastră referire nu a ajuns la CSAT”, scrie în răspunsul Președinției.

Europa Liberă a solicitat informații despre Maria și Mirabela, fetele din povestea de la început a articolului. Ce s-a întâmplat cu ele, care mai este soarta lor. Am sunat, mai întâi, la telefonul la care se pot reclama suspiciunile de trafic de persoane, pentru că, teoretic, acolo era cineva care știa. Ne-am lovit de refuzul de a comunica orice informații și ni s-a cerut să trimitem o adresă oficială. Am trimis-o, dar până în acest moment nu am primit niciun răspuns.

Tot fără răspuns a rămas și adresa trimisă Ministerului Familiei, cel care are în subordine Autoritatea Națională de Protecție a Copilului, în care ceream informații despre disparițiile din sistem și despre măsurile luate de autoritate.

Nici DIICOT-ul nu a răspuns cererii Europa Liberă de a ne informa privind stadiul unor anchete penale care vizează traficanții de persoane, în care sunt implicați minori din grija statului. Inclusiv ancheta de la Vaslui privindu-le pe Maria și Mirabela.

Nici Președinția României nu a răspuns la întrebarea „de ce nu a ajuns problema copiilor dispăruți pe agenda CSAT, așa cum solicitaseră deputații, în 2020?”.

*Maria și Mirabela sunt numele schimbate ale celor două fete care au fugit din Complexul rezidențial din sectorul 4 al Capitalei. Am ales această variantă pentru protecția lor.