Linkuri accesibilitate

Coronavirus în România: amenzile cresc în ultimele 24 de ore cu 20.000 de euro


Fotografie făcută la unul dintre protestele celor care se opun măsurilor referitoare la izolare
Fotografie făcută la unul dintre protestele celor care se opun măsurilor referitoare la izolare

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.476 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 383.842 de lei, adică petste 81.000 de euro, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Grupul de Comunicare Strategică mai precizează că prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost constatată o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 761 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112. Grupul de Comunicare Strategică reaminteşte că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

XS
SM
MD
LG