Linkuri accesibilitate

Coronavirus. 563 de decese în China, peste 28.000 de cazuri


Personalul medical a transferat pacienții la noul spital din Wuhan, provincia Hubei
Personalul medical a transferat pacienții la noul spital din Wuhan, provincia Hubei

Autoritățile chineze au anunțat 565 de deceze din cauza noului coronavirus și 28.017 cazuri confirmate de îmbolnăviri, alte peste 250 de cazuri fiind înregistrate în diverse țări.

Un nou-născut chinez a fost diagnosticat cu noul coronavirus la doar 30 de ore de la naștere. Este cel mai tânăr caz înregistrat până acum, potrivit presei de stat chineze, a relatat BBC.

Copilul s-a născut pe 2 februarie într-un spital din Wuhan, epicentrul epidemiei de coronavirus. Nu este clar cum s-a transmis boala, intrauterin sau prin contact strâns cu mama după naștere, aceasta fiind infectată.

Mai multe cazuri confirmate pe vase de croazieră

Peste 7.000 de persoane se află în carantină, pentru două săptămâni, pe două vase de croazieră, unul oprit într-un port la sud de Tokyo, Japonia, cel de-al doilea în Hong Kong.

Pe vasul de croazieră Diamond Princess au fost confirmate 20 cazuri de coronavirus, iar testările continuă. Pe vas sunt aproximativ 3.700 de persoane, potrivit Reuters.

Bolnavii au fost evacuați de pe navă și transportați la spital, a spus ministrul japonez al Sănătății.

În Hong Kong, o navă de croazieră cu 3.600 de pasageri și membri ai echipajului, a fost pusă în carantină, după ce au fost confirmate trei cazuri pozitive la bord. Și aici continuă testarea pasagerilor.

În plus, Hong Kong va impune, din 8 februarie, o perioadă obligatorie de carantină de două săptămâni tuturor vizitatorilor din China continentală.

XS
SM
MD
LG