Linkuri accesibilitate

Coronavirus: Băneasa Shopping City, primul mall care se închide


Panica generată de pandemia de coronavirus a dus la creșterea cumpărăturilor în marile centre comerciale
Panica generată de pandemia de coronavirus a dus la creșterea cumpărăturilor în marile centre comerciale

Mall-ul Băneasa Shopping City, din nordul Capitalei, a anunțat că își va suspenda activitatea între 23 martie și 16 aprilie ca măsură de precauți pentru clienți și retaileri în condițiile extinderii pandemiei de coronavirus.

  • „Este decizia noastră voluntară să dispunem suspendarea temporara a centrului comercial, în perioada 23 martie-16 aprilie 2020 sau până când starea de urgență instaurată de autorități va fi ridicată. Excepție de la această măsură face hypermarketul Carrefour care va avea program ca și până acum, între orele 08.00-22.00 și farmaciile care vor avea program de funcționare normal, între orele 10.00-22.00", au transmis reprezentanții centrului comercial.
  • Băneasa Shopping City, angajații retailerilor precum și echipa centrului comercial formează o comunitate pe care o respectăm și a cărei siguranță și sănătate au devenit în prezent obiective capitale. Este o situație fără precedent pentru noi. În toată activitatea noastră nu am fost nevoiți să luăm o decizie similară, însă evenimentele recente și momentele dificile cu care societatea se confruntă, ne obligă la responsabilitate. În cei 12 ani de funcționare, Băneasa Shopping City s-a poziționat ca lider al pieței de retail și ne dorim să continuam să inspirăm și să oferim un exemplu de responsabilitate prin decizia noastră în această perioadă dificilă. Suntem conștienți că măsura va avea un impact economic semnificativ asupra afacerilor noastre, însă acum este esențial să avem o atitudine care facilitează prevenția. Ne dorim să rămânem uniți în demersurile de a proteja, să fim responsabili și să trecem cu bine peste această perioadă dificilă!”, a declarat Arthur Popa, CEO al Băneasa Shopping City.

Momentan, autoritățile au luat doar măsura suspendării pentru activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației.

De asemenea, au fost interzise și toate adunările publice cu mai mult de 50 de persoane.

XS
SM
MD
LG