La Cotroceni se discută în această perioadă noua Strategie națională de apărare a țării, despre cum și cu ce ar trebui completată cea veche, în care, de pildă, riscul „pandemiei”, este enumerat împreună cu dezastrele ecologice, confruntările militare de joasă intensitate, fluxurile migratorii generate de catastrofe naturale, despre care se spune că sunt „riscuri cu probabilitate redusă, dar cu impact major” (Art.64, din Strategia Națională de Apărare).
Pornind de la situația actuală, acest document esențial pentru viitorul României, ar putea suferi modificări importante, nu doar în ceea ce privește nevoia ca țara să-și poată asigura din resurse proprii hrană și medicamente, dar și pentru a-și construi soluții stabile pentru perioade complicate, pornind de la domeniile economic și medical, până la complicațiile din zona militară. Faptul că Strategia aflată în vigoare nu a fost luată cu adevărat în serios și, spre exemplu, legislația din domeniul apărării a rămas neschimbată (Art. 83), dă complicații acum în definierea stării de alertă. Potrivit Legii privind planificarea apărării țării, în termen de șase luni de la depunerea jurământului, președintele trebuie să trimită parlamentului noua Strategie.
În Strategia națională de apărare a țării, proiectată pentru perioada 2015-2019, Federația Rusă nu este menționată direct nici la capitolul riscuri și nici la cel care enumeră amenințările. Unii reprezentanți ai elitei militare active cu care am vorbit sunt nedumeriți de această abordare, în vreme ce diplomații consideră că varianta actuală e foarte bună, pentru că „enervarea” Moscovei nu-i aduce „niciun folos” României, după cum ne-a explicat un înalt diplomat. De fapt, prima din amenințările enumerate de Strategia Națională de Apărare se referă la „acțiunile destabilizatoaredin vecinătatea estică”, care „generează provocări majore pentru securitatea spaţiului euro‐atlantic” (Art.55). La riscuri, exprimarea e și mai vagă fiindcă menționează „instabilitatea regională”, care „limitează capacitatea României de promovare a intereselor strategice, cu precădere a celor privind susţinerea parcursului european al Republicii Moldova” și în general activitățile ecnomice românești în regiunea Mării Negre.
Nu e clar dacă această reținere, de a nu a arăta cu degetul spre Rusia, ține de un calcul diplomatic sau face parte din tradițiile de politică externă ale unei țări care s-a aflat mereu la periferia continentului, nevoită să nu supere niciuna dintre puterile regionale din vecinătatea ei. Indiferent care sunt reticențele, lucrurile trebuie să se schimbe, după cum rezultă din și din ceea ce ne-a spus Marian Zulean, profesor la Universitatea din București unde predă sociologie militară și cursuri despre politica de securitate națională:
„Cred că riscurile și amenințările trebuie prioritizate și nu puse de-a valma, cu planuri de contigență pentru fiecare dintre riscuri, amenințări sau vulnerabilități. Abia acum este momentul să afirmăm clar apartenența la NATO și UE si să ne asumăm alegeri strategice ferme in cazul competitiei marilor puteri, Great Power Politics.Dacă vrem umbrela strategică a NATO și ajutor american conform Parteneriatului Strategic, nu ar trebui să mai avem ezitari strategice. Ce s-a schimbat in mediul de securitate fata de Strategia Națională de Apărare din 2015 este importanța și impactul unor fenomene considerate mai degraba marginale, cum ar fi securitatea energetică sau securitatea cibernetică”.
Niciun document oficial al statului român nu precizează care este cea mai gravă amenintare la adresa Romaniei, observă Iulian Fota, consilierul prezidențial pentru securitate națională din perioada în care Traian Băsescu era președinte și care socotește că în acest moment e foarte importantă o astfel de ierarhizare.
Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles, vorbește despre o axă a înaintării Rusiei spre Vest: Donbas-Crimeea-Odessa plus felul în care se joacă în Republica Moldova. De aceea, crede generalul Bălăceanu, Rusia trebuie nominalizată ca inamic așa cum apare în strategiile statelor baltice, în anumite documente NATO și în strategia SUA:
„România are o tendință de a ezita nominalizarea Federației Ruse ca o amenințare, fiindcă, zice-se, în acest fel am stârni Rusia. Federația Rusă nu are nevoie de așa ceva pentru a fi stârnită, pentru că în politica ei militară și externă își urmărește clar calea, indifferent dacă noi o considerăm prietenă sau dacă o considerăm inamic. Dacă le declari prietenia, nu înseamnă că rușii vor renunța proiectele lor. Ar fi o cedare, care ar duce la mărirea capacității lor de a influneța România. Ei caută să ne influențeze. O fac deja prin războiul informațional sau hibrid. Se spune, și nu este o exagerare, că Rusia e pornită să acționeze pe rapt teritorial, cum a făcut-o până acum în afara NATO, pentru că NATO este mult peste puterea Federației Ruse. Totuși, Rusia va căuta să destabilizeze NATO și UE, va căuta orice vulnerabilitate și va profita de orice slăbiciune”.
Profesorul Marian Zulean declară că niciun peședinte nu a urmat ciclul necesar în elaborarea Strategiei naționale de apărare, care ar fi trebuit să cuprindă „transpunerea obiectivelor naționale în strategii sectoriale, planificarea strategică multianulă și abia apoi implementarea si si evaluarea lor”. Înainte de o dezbatere despre ce-ar trebui să conțină viitoarea Strategie națională de apărare, profesorul de sociologie militară crede că ar fi necesar rezultatul primei Analize Strategice a Apararii, un proces aflat în derulare, și că la o analiză succintă, ultima prevedere a Strategiei naționale de apărare din 2015 nu a fost pusă în practică:
„Revizuirea cadrului legislativ în domeniul securităţii naţionale nu a fost realizată nemțește, iar acest lucru produce efecte negative chiar zilele acestea, când este nevoie să se adopte starea de alertă. Cadrul nostru legislativ este invechit și plin de confuzii terminologice. Chiar dacă părea o prevedere minoră, pentru că este pusă la finalul Strategiei 2015, se vede că acest cadru legislativ învechit și o selecție negativă a elitelor în sistemul de securitate (problema doctoratelor plagiate în științe militare) produc vulnerabilități mari României”, spune Zulean.
Strategia națională de apărare din 2015 este plină de generalități, plină de ezitări și formulări complicate din care nu rezultă prea clar nici ce-ar trebui să facă România pentru a-și depăși vulnerabilitățile, nici care sunt primele trei amenințări la adresa României și nici care sunt marile riscuri pentru care țara ar trebui să se pregătească.
O listă succintă a lucrurilor care trebuie să apară în noua Strategie trebuie să pornească de la problemele pe care le-a avut și le are încă România în această perioadă de pandemie și care ar trebui să fie soluțiile. Criteriile selectării oamenilor în instituțiile cheie ale statului și felul în care guvernul prin instituțiile sale este permeabil corupției sunt alte probleme, urmate de capacitatea statului de a produce în interior suficiente alimente și bunuri de primă necessitate pentru situațiile de cirză. Combaterea dezinformărilor de toate felurile a fost o țintă ratată în perioada stării de urgență, dar amenințarea rămâne pe tapet, alături de reflexele expansionist ale Rusiei pe care România nu le ia încă în seamă.
Facebook Forum