Linkuri accesibilitate

Coronavirus: Peste 2.400 de decese în SUA în ultimele doar 24 de ore


Pacient preluat cu ambulanța în statul New York
Pacient preluat cu ambulanța în statul New York

Statele Unite se află în continuare pe un „platou" al cazurilor de coronavirus de pe care nu reușește să mai coboare. Nu mai puțin de 2.448 de decese au fost confirmate în Statele Unite în ultimele 24 de ore, arată datele centralizate de Universitatea Johns Hopkins.

Decesele nu au mai coborât la nivel național sub 1.000 în SUA din 1 aprilie, în timp ce vârful a fost atins la jumătatea lunii aprilie cu peste 3.100 de decese în doar 24 de ore.

Statele Unite numără peste 1,25 de milioane de cazuri oficial diagnosticate (+27.300 în 24 de ore), în timp ce bilanțul deceselor a trecut de 75.500.

Peste 8,1 milioane de teste au fost efectuate în întreaga ţară pentru depistarea COVID-19, iar până la această oră au fost înregistrate și circa 195.000 de persoane care s-au vindecat.

Dacă pandemia a încetinit la New York, care rămâne epicentrul cu peste 20.000 de morţi confirmate sau probabile din cauza coronavirusului în acest stat, au apărut alte focare, ca regiunea capitalei americane, Washington.

În tot acest timp, Michigan și California, două din statele cu cele mari industrii producătoare, au început de joi să redeschidă fabricile pentru a redeschide o economie ce a lăsat milioane de americani șomeri ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Citește și:

XS
SM
MD
LG